Ancheta unui post TV public din Germania legată de Lidl

• publicat la: 25 August 2015
Ancheta unui post TV public din Germania legată de Lidl

Televiziunea publică germană, Das Erste (Programul 1), a dat publicității în cadrul emisiunii Monitor o anchetă cu privire la modul defectuos în care Lidl înțelege să facă afaceri în România. Deși a primit împrumuturi de la IFC pentru a stimula economia locală și a ajuta comunitățile locale să se dezvolte, Lidl nu face acest lucru în România.

De aproximativ 15 ani, tot mai multe lanțuri de retail din Europa de Vest își deschid filiale în România – și tot mai mulți comercianți mici interni dispar, transmit reporterii care au realizat ancheta. Lider printre discounterii din România este Lidl. Lanțul german a construit în termen de doar cinci ani, la nivel național, 186 de magazine.

Pentru extindere, Lidl a primit un sprijin foarte special: împrumuturi de la filiala Băncii Mondiale, International Finance Corporation (IFC), în sumă de aproape 67 de milioane de dolari SUA. Cu astfel de împrumuturi, IFC dorește să ajute companii private din țările în curs de dezvoltare. Scopul declarat este de a ajuta oamenii, ”pentru a scăpa de sărăcie” și ”a trăi o viață mai bună”.

Împrumuturile acordate de filiala Băncii Mondiale, IFC, către societate-mamă a Lidl, Grupul Schwarz, sunt destinate și pentru cumpararea de teren în România. În plus, pentru extinderea grupului în Polonia, Bulgaria, Croația și Serbia, Grupul Schwarz a primit împrumuturi în total de 393 milioane de dolari SUA. Creditele sunt supuse unor termene și condiții. Banii sunt destinați și pentru Lidl în România. Cu acești bani Lidl ar trebui să ofere clienților ”produse ieftine” pentru persoanele cu venituri reduse și astfel să crească ”numărul furnizorilor locali” și ”să deschidă noi canale de distribuție pentru producătorii de alimente regionale”.

integral pe Dan Tanasa.ro

Lasati un comentariu