Avansări în grad la ISU „Someş”

• publicat la: 3 August 2015
Avansări în grad la ISU „Someş”

În conformitate cu legislația specifică, în fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii pompieri care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv.

Astfel că vineri, 31 iulie a.c. la sediul unităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a avut loc festivitatea de avansare în grad a 48 de cadre militare, ofiţeri şi subofiţeri, care au primit astfel recunoaşterea abnegaţiei faţă de profesia nobilă pe care şi-au ales-o.

Prin ordin al viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, au fost avansaţi în grad 4 ofiţeri, iar prin ordin al inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Sate Mare, au fost înaintaţi în grad 44 de subofiţeri.

Pentru profesionalismul de care au dat dovadă până în prezent, cadrele militare au fost felicitate de conducerea unităţii, după care, în prezența colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade.

 

Lasati un comentariu