Elevii, nemulțumiți de neacordarea manualelor școlare

• publicat la: 22 august 2015
Elevii, nemulțumiți de neacordarea manualelor școlare

Reprezentații elevilor (Consiliul Național al Elevilor, cât și Asociația Elevilor din Constanța) sunt îngrijorați și profund dezamăgiți de atitudinea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, care refuză să acorde manuale școlare gratuite pentru elevii care studiază în clasele a XI-a și a XII-a în unitățile de învățământ de stat, încălcând flagrant liberul acces la educație al elevilor, se arată într-un comunicat.

Constituția României, republicată, consacrează la art. 32 alin. (4) caracterul gratuit al învățământului de stat, care este reluat și în Legea Educației Naționale, la art. 9 alin. (3). În conformitate cu art. 69 alin. (4) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, elevii și profesorii din învățamântul de stat beneficiează de manuale școlare gratuite, nefăcându-se vreo distincție între ciclurile de studiu.

Încă de la intrarea în vigoare a noii legi a educației, la începutul anului 2011, ministerul educației a refuzat să pună în aplicare prevederile legale, neacordând elevilor din clasele a XI-a și a XII-a
manuale școlare gratuite, astfel privându-i pe aceștia de un învățământ de calitate.

În perioada următoare, reprezentanții Consiliului Național al Elevilor și cei ai Asociației Elevilor din Constanța vor avea întâlniri cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice, în cadrul cărora vor solicita respectarea legii și acordarea manualelor școlare gratuite pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a, începând cu acest an școlar.

Nu este tolerabil ca după 4 ani de la aprobarea Legii Educației Naționale, elevii din învățământul preuniversitar postobligatoriu, încă să fie nevoiți să îşi cumpere propriile manuale, cu toate că educația e gratuită. Din păcate, situația este cel puțin acceptabilă doar în colegiile naționale şi liceele din zone urbane, unde elevii au posibilități, în timp ce elevii dezavantajați trebuie să învețe după ce manuale găsesc sau chiar deloc. Mă întreb de ce ne mirăm că avem rezultate slabe la evaluări şi o cotă mare de analfabeți funcționali, când nici măcar minimul necesar, suportul de curs, nu îl oferim. Peste două milioane de elevi au fost păgubiți în ultimii patru ani în acest mod, iar situația nu mai poate să rămână aşa”, a declarat președintele Consiliului Național al Elevilor, Horia-Șerban Onița.

,,Prin refuzul de a acorda manuale școlare gratuite elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, ministerul educației aduce atingere, în mod flagrant, unui drept fundamental al elevilor, acela la un învățamânt de calitate. Costul pentru pachetul de manuale pentru elevii din ciclul liceal superior este de aproximativ 400 de lei, o sumă considerabilă pe care, din cauza condițiilor economico-sociale, multi elevi nu o au, aceștia fiind nevoiți să învețe fără suport de curs, lucru de neconceput într-o țară în care învățământul de stat este gratuit și constituie, conform legii, prioritate națională. Nerespectarea legii nu mai trebuie tolerată”   a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, Constantin-Alexandru Manda.

 

 

Lasati un comentariu