În atenţia celor ce deţin carduri bancare.38.000 de atacuri cibernetice asupra României, în doar 2 zile

• publicat la: 15 August 2015
În atenţia celor ce deţin carduri bancare.38.000 de atacuri cibernetice asupra României, în doar 2 zile

Virusul Tinba v3, asupra căruia compania IBM a avertizat că a fost configurat special pentru a ataca piaţa bancară românească, se află în atenţia SRI, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Sava, însă virusul nu a făcut până în prezent victime.

“SRI are în atenţie şi riscul potenţial ca sistemul bancar din România să fie ţinta unor atacuri cibernetice derulate prin intermediul aplicaţiei menţionate, cunoscută sub denumirea de Tinba v3. Este o aplicaţie maliţioasă, activă din 2012, care vizează în special clienţii băncilor. Versiunea acesta este prima din generaţia din Tinba care este adaptată pieţei bancare româneşti. Din investigaţiile noastre, până în prezent nu s-a confirmat existenţa unor victime în ţara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, care a adăugat că această aplicaţie se afla în atenţia Serviciului încă de la data apariţiei.

SRI precizează că România reprezintă o ţintă a atacurilor cibernetice din partea entităţilor ostile, atât actori statali, cât şi nonstatali, fapt confirmat de “miile de alerte zilnice” recepţionate. “De exemplu, în intervalul 12-13 august au fost peste 38.000 de atacuri cibernetice, (…) materializate în urma recepţionării unor mesaje e-mail cu ataşamente maliţioase de tip ransomware”, a mai spus purtătorul de cuvânt al SRI.

integral pe gandulinfo.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 15 August 2015 - 17:18

Informație incompletă. Nu din partea BdeC ci din partea SRI.
Nu este prezentată lista celor 12 bănci vizate de cirus pentru ca deținătorii de carduri la aceste bănci să incerce să fie “mai atenți” atunci când efectuează operatiuni online. Singura informație de care se poate ține seama este ca “băncile din România ar trebui să ceară clienţilor să raporteze email-urile suspecte”. Înțeleg de aici că trebuie să fiu atent la emailuri suspecte. Sunt, chiar și dacă nu mi-o spune, chiar dacă nu mă atenționează SRI. În rest, informațiile oferite de SRI pe aceasta tem ajută pe deținătorii de carduri exact cât o frecție cu Diana la un picior de lemn.

Lasati un comentariu