Pagina principala / Opinii, Stirea Zilei / Mănoasa câmpie a Careiului, acum 90 de ani.Tentanta păşune și pădure a Ianculeştiului, rătăcite printre acte

Mănoasa câmpie a Careiului, acum 90 de ani.Tentanta păşune și pădure a Ianculeştiului, rătăcite printre acte

Motto-ul pe care l-am ales sunt cuvintele rostite de Tanti Ileana Oneţ, locuitoare a satului Ianculesti, la ședința Consiliului Local al Primăriei Municipiului Carei, în data de 31 mai 2013:

„Vrem doar dreptate! De ce să fim noi bătaia de joc a altora? Cămin Cultural nu mai avem că e făcut praf, Şcoala se dărâmă pe noi, Dispensar nu avem, am avut pădure şi nu mai avem că au luat-o alţii … să tot merem la Bucureşti după dreptate?”…

Mai apoi, în ziua de  4 iunie 2013 Tanti Ileana a mai spus: „Noi suntem fii ai lui Avram Iancu, am lucrat și la secerat și la ce a fost nevoie pentru ca să ne întreținem, iar acum la bătrânețe am ajuns să văd cum ni se ia heleșteul și pășunea, iar pentru tinerii noștri nu se găsește un loc de muncă la oraș. Am ajuns ca în anii ‘40 când ni s-o luat vacile și animalele și ne-am dus în lumea mare ca să scăpăm cu viață.   Am 74 de ani și țin o vacă. Dacă nu pot să mai țin vaca cum să mai stau în sat?  De ce să stăm  cu capul plecat în Țara Românească?”

Problema pășunii (mai ales) și a pădurii comunale Ianculești a fost și mai este încă una mult discutată, fără să fi fost rezolvată.

Ea a stat și în atenția mai marilor județului, cum ar fi de exemplu în atenția senatorului Valer Marian în timpul vizitelor făcute in zonă în zilele 5 iunie 2012, 23 aprilie 2013, 31 mai 2013.  Dar acesta a „dispărut” între timp de pe scena politică, s-a dat la fund, însă pe atunci călărea încă pe cai foarte mari. „Dispariția” ulterioară a senatorului, ca măgarul în ceața cea mai groasă este unul din argumentele forte care ne conving, din nou, că cetățenii nu trebuie să creadă niciodată, nici măcar o singură iotă din promisiunile unor politicieni farisei, panglicari și escroci.

Prefectul Județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram s-a implicat și dânsul în rezolvarea problemei, în cursul vizitei făcute la Ianculești in ziua de 4 iunie 2013, când a vizitat de altfel și Primăria Municipiului Carei, împreună cu conducerea Consiliului Județean Satu Mare, cu președintele Adrian Ștef și cu vicepreședintele Mircea Govor care participă mereu la Ziua Iancului.

Din păcate, toate aceste vizite la nivel foarte înalt nu s-au soldat cu nimic pozitiv pentru locuitorii satului Ianculești.

Atitudinea ostilă a primarului Eugen Kovács față de ianculeșteni (sat aflat în componența municipiului Carei de la „născare”)  și față de problemele lor, este una binecunoscută, el spunând de exemplu la adunarea de la Ianculești din ziua de 4 iunie 2013, când se afla în prezidiu alături de prefectul județului Satu Mare, de domnul dr. Eugeniu Avram, următoarele:

„Eu mă simt  prost aici, simt o atitudine ostilă din partea sătenilor. Nu puteți spune că nu vă ascult, dar vorbiți aici de școală, dar nu sunt mulți copii. Plătim o firmă de transport pentru a duce copii la școală în Carei, dimineața și să se reîntoarcă apoi. Ciprian Chiorean, delegatul sătesc merge mai mult la Prefectură și nu vine la Primăria Carei să vorbească cu mine. Îl aduce pe senatorul Valer Marian. Eu nu am fost șovin, poate că unii dintre dumneavoastră sunteți.”…

„Nu știu pentru ce vreți voi acest Cămin. Că și Consiliul Parohial a stabilit ca să fie capelă în cimitir și acum se vine și cu altă propunere. Eu nu mai vin în veci în Ianculești dacă cineva mă acuză. Voi ați primit cele 700 de hectare din pământul grofului. Lacul a fost al Asociației de pescari de la care noi l-am luat iar cu gazul nu am nici o treabă. Eu regret ca nu l-ați ales pe Oneț Ioan .”
Poziția aceasta ostilă față de ianculeșteni a fost reiterată de primarul Eugen Kovács de mai multe și în cadrul ședințelor Consiliului Local.
https://vimeo.com/103929107
Am încercat și eu „să desțelenesc” problema, scriind în Buletin de Carei o serie de articole având acest subiect. Cei interesați le mai pot găsi destul de ușor înscriind în caseta „Caută…” din drepta sus a paginii de web a ziarului online Buletin de Carei cuvintele „Mănoasa câmpie a Careiului”.

Deși m-am străduit, nu am ajuns nici eu cu investigațiile mele la un rezultat care să mă satisfacă. Am avut handicapul distanței de la „locul faptei” (eu domicilez  la 750 km de Ianculești), nu am avut acces, decât parțial (copiile documentelor la care am avut acces fiindu-mi furnizate, la cererea mea, de domnul delegat sătesc Ciprian Chiorean) la documente care se găsesc la Arhivele Naționale – Biroul Județean Satu Mare și la Arhivele  Naționale – Biroul Județean Zalău, la documente aflate la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Carei, la arhivele Instituției Prefectului Județului Satu Mare sau la arhivele Primăriei Municipiului Carei, etc.
Cert este faptul că din documentele vechi pe care le-am putut consulta, cum ar fi de exemplu „Situația Colonizărilor din Jud. Sălaj, plasa Carei” întocmit de Regiunea Agricolă Careii Mari sub indicativul E no. 242/1926, datat 17 noiembrie 1926 de Agronom Regional A. Bancu, document aflat la Ministerul Administrației și Internelor, Arhivele Naționale, Biroul Județean Satu Mare, rezultă foarte clar din rubrica „Terenul ce îl dețin coloniștii rămași definitiv”, faptul că Centrul de colonizare „Urmașii lui Iancu” din satul Ianculești avea în folosință pășune în suprafață de 126,463 jugăre (73,03 hectare) și pădure în suprafață de 50 jugăre (28,875 hectare). De la aceste date certe trebuie să pornim orice discuție având ca subiect pășunea+pădurea comunală Ianculești.
Într-o ultimă incercare de a-i ajuta în felul meu pe ianculeșteni, de a mai afla câte ceva  despre subiectele rămase neclare, nelămurite (cel puțin pentru mine), am adresat în ziua de 29 iunie 2015 o petiție online Instituției Prefectului Satu Mare, înregistrată sub nr. 762929. Conținutul petiției a fost deja postat de mine pe site-ul BdeC.
Spre cinstea funcționarilor publici de la Prefectura Satu Mare, am primit răspunsul la petiția mea în termenul legal, adică în mai puțin de 30 de zile de la înregistrarea ei, mai precis în ziua de 16 iulie 2015, sub nr. 7629/SJ/16.07.2015.

În ce privește conținutul răspunsului, acesta este o cu totul altă poveste, dar pe care o să încerc să o prezint cât mai pe scurt posibil în cele ce urmează.
Prima constatare interesantă pentru mine este faptul că răspunsul Instituției Prefectului Județului Satu Mare a fost întocmit de Consilierul Juridic Adela-Crina Oprițoiu. Dânsa trebuie să fie foarte în temă cu problema pășunii și pădurii comunale din Ianculești fiindcă a participat și la ședința de pomină a Consiliului Local al Municipiului Carei din ziua de 31 mai 2013, sedință în care s-a pus în discuție un proiect de hotărâre referitor la închirierea pășunii din Ianculești, ședință la care au participat, extrem de civilizat, delegați ai sătenilor din Ianculești, ședință la care a participat și senatorul Valer Marian și ședință de la care a lipsit, ascunzându-se de frica ianculeștenilor, chiar primarul care trebuia să se ocupe primul de problemă, adică Eugen Kovács.

În preambul mai trebuie să menționez faptul că în conformitate cu înscrisurile din Cartea Funciară nr. 554 Carei, imobilele (25 de poziții) inscrise acolo (loturi de pășune și de trestiiș în Ianculești, mlaștină, dig și șanțuri în Ianculești) erau în data    de 18 ianuarie 1947 în proprietatea Statului Român, întabulate cu drept de uzufruct în favoarea „Coloniei Ianculești” (textual în C.F. nr. 554 Carei și in cele derivate din   aceasta, este scris la B)   Înscrieri privitoare la proprietate: Întabulare, drept de PROPRIETARE, împroprietărire în seria rangului, încheierea cf. nr. 60/1947, dobândit prin Lege: STATUL ROMÂN iar la C) Înscrieri privitoare la sarcini: Întabulare, drept de FOLOSINȚĂ, dobândit prin Lege: COLONIA IANCULEȘTI).
Lucru confirmat și în răspunsul primit de la Prefectură.

 

După anul 1947 a urmat apoi, ceva mai târziu, colectivizarea, cu tot haloimesul ei.
Primul lucru eronat pe care-l semnalez în răspunsul primit de la Instituția Prefectului – Județul Satu Mare (sau cel puțin un lucru care ar trebui să fie clarificat) constă in faptul că se afirmă, în paragraful 2: „prin Decizia Prefecturii nr. 371/1991 (terenurile din Ianculești  – loturi de pășune) au fost atribuite în proprietatea privată a municipiului Carei.”

Art. 1 din Decizia nr. 371/1991 se referă la „o situație centralizată anexă, care face parte integrantă din prezenta decizie”. Cu toate străduințele mele, nu am reușit să găsesc pe nicăieri această „situație centralizată anexă”. Nu dispune absolut nimeni de o copie a acesteia. Nici Consilierul Juridic Adela-Crina Oprițoiu nu face referire la ea. Sunt îndreptățit să cred, până la proba contrarie, până când o să fiu contrazis cu probe concrete de Consilierul Juridic Adela-Crina Oprițoiu, că această „situație centralizată anexă” n-a existat niciodată, sau că a fost „făcută pierdută” de anumite persoanele interesate, mai precis, de unele rău intenționate. Decizia nr. 371/1991 era semnată de Prefectul ing. G. Morar și de Secretarul Aurel Ioan.
Argumentul meu adus în sprijinul afirmației că „situația centralizată anexă” n-a existat niciodată se bazează pe faptul că abia în ziua de 9 septembrie 1992 s-a incheiat un așa numit Proces-Verbal, înregistrat la Consiliul Local al Orașului Carei cu nr. 5350/1992 „cu ocazia predării către Consiliul Local al Orașului Carei a suprafețelor de pășuni ce întră în patrimoniul orașului Carei în baza Legii Fondului Funciar și a Deciziei Prefecturii nr. 371/1991”.

Despre aceste două documente am mai scris în serialul de articole „Mănoasa câmpie a Careiului, acum 90 de ani.”

Semnatarii Procesului-Verbal nr. 5350/1992 au fost: din partea S.C. SAM PAJISTI S.A. Satu Mare ing. Felecan Pascu, din partea OCOTA Satu Mare Budai Iosif, din partea Consiliului Local Carei, Primar Poosz Bartolomeu și Secretar Blideran Cornelia. Suprafața totală de pășune arată, mlaștină, tufiș și neproductiv din Ianculești, predată in ziua de 9 septembrie 1992 a fost 58,57 hectare. Să înțeleg cumva din acest proces-verbal că până la predare, prin Decizia Prefectului Satu Mare nr. 371/1991, terenurile din Ianculești au fost în proprietatea S.C. SAM PAJIȘTI SA Satu Mare?

Habar n-am, răspunsul Prefecturii nu mă lămurește, iar eu nu pot să mă lămuresc dacă este așa sau nu fiindcă nu dispun de documentul „situația centralizată anexă” Deciziei nr. 371/1991 și, de altfel, nici nu mă mai interesează prea mult subiectul fiindcă oricum, mortul de la groapă nu se mai întoarce.

Esența constă în faptul că prin Procesul-Verbal nr. 5350/1992 au intrat (se zice) în patrimoniul orașului Carei terenuri ianculeștene in suprafață totală de 59,57 hectare, acestea fiind de fapt din categoriile „pășune”, pășune arată”, „neproductiv”, „mlaștină” și „tufiș”. În categoria „pășune arată” intrau doar 16,22 hectare din totalul de 58,57 hectare  (lotul 1164), conform categorisirii făcute in Registrul Cadastral 1981-83, pomenit în Procesul-Verbal nr. 5350/1992. Faină treabă, curat cadastrală, dar fără Carte Funciară!
Cu un singur lucru mă lămurește răspunsul Prefecturii și anume cu răspunsul la întrebarea pe care am tot pus-o și în articolele mele „de ce au rămas doar cca 30-40 de hectare din totalul de 58,57 de hectare predate Consiliului Local al Primariei care prin P-V nr. 5350/1992?”. Fiindcă prin hotărârea Comisiei locale de fond funciar Carei nr. 672/88/29.01.1993 (despre care eu n-am știut nimic până acum) suprafața de teren de 16,22 hectare a parcelei nr. 1164 a fost „retrocedată” (acesta este doar un fel de a zice) unui număr de 28 de cetățeni din satul Ianculești pe ale căror adeverințe de proprietate primite de la Comisia localî de fond funciar Carei, figurau în total 19,50 hectare de pășune,  terenuri pe care aceștia au refuzat categoric să le primească, deoarece la intrarea în CAP, fiecare din acești cetățeni a predat teren arabil, în evidențele cadastrale acest teren figura ca teren arabil, dar în ultimii ani de funcționare a CAP-ului acest teren a fost folosit ca și bază furajeră. Explicația privind modul de „reîmproprietărire” a celor 28 cetățeni ai satului Ianculești în anul 1993 cu 16,22 hectare, aparține Consilierului Juridic Adela-Crina Oprițoiu.
Cu tot respectul cuvenit, atrag atenția Doamnei Consilier Juridic Adela-Crina Oprițoiu că aici lucrurile îmi par a fi extrem de dubioase, fiindcă ele par să miroasă a escrocherie.  Eu unul nu înțeleg cum de s-a putut întâmpla ca unui număr de 28 cetățeni din Ianculești să li se reconstituie (bănuiesc că de către Comisia locală de fond funciar Carei) pe adeverințele primite, în total 19,50 hectare de pășune, atunci când este foarte bine cunoscut, inclusiv de către Dvs., că în Ianculești nici un locuitor n-a avut în proprietate nici măcar un metru pătrat de pășune, pășunea comunală din Ianculești fiind mereu în proprietatea STATULUI ROMÂN și în folosința (drept de uzufruct) Coloniei Ianculești. De unde până unde au primit in adeverinte cei 28 de localnici pășune in proprietate privată? Acest lucru era absurd, era imposibil, era de necrezut, deci este vorba clar de o escrocherie funciară la mijloc. De ce nu li s-a scris pe adeverințe „teren arabil”, dacă ei au intrat în CAP cu „teren arabil” fiindcă ei pășune n-aveau de unde să aibă? Ce este cu șmecheriile astea făcute de cei care le-au eliberat adeverințe de proprietate pentru pășunea pe care ei n-au avut-o niciodată în proprietate?

Dacă și Dvs stimată Doamnă Consilier Juridic Oprițoiu credeți acest lucru și anume că este o escrocherie funciară la mijloc, nu vă împiedică nimeni să inițiați, din oficiu, dar ca și o obligație de serviciu, propria Dvs investigație pe această temă.

Dacă Dvs. însă nu credeți acest lucru, atunci lăsați-l baltă, hoțul neprins va rămâne om cinstit. Doar că în Ianculești se pare că sunt în mod cert 28 de hoți, aproape ca și în cazul arabului Ali Baba care avea 40 de hoți.

 

În ce privește dreptul de proprietate asupra pășunii existente in Ianculești, cred că în răspunsul Instituției Prefectului – Județul Satu Mare s-a strecurat din nou o gravă eroare în pag.1 paragraful 3.

Se afirmă în răspuns că aceste terenuri din Ianculești sunt „în proprietatea privată a municipiului Carei”, urmare Deciziei Prefecturii Satu Mare nr. 371/1991 dar fără să se aducă nici o dovadă în sprijinul acestei afirmații (adică un extras de carte funciară).
Informez pe această cale Instituția Prefectului – Județul Satu Mare că dispun de o copie recentă a unui extras de carte funciară, emis de OCPI Satu Mare – BCPI Carei, pentru Cartea Funciară nr. 102644 Municipiul Carei, Nr. CF vechi 11151 Carei (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 11151 Carei, care se referă la terenul din Ianculești, nr. cadastral /nr. topografic 8133/3/ a/ 5 suprafață din acte 143834 mp (14,38 hectare) care figura și in CF 544 Carei la pozitia 5, nr. top. 8133/3 ca pășune cu suprafață de 26 jugăre cadastrale și 312 stânjeni (cca. 15 hectare) in data de 18 ianuarie 1947 în proprietatea Statului Român cu drept de uzufruct în favoarea Coloniei Ianculești. În noua Carte Funciară nr.  102644 inscrierea privitoare la proprietate pentru cele 14,3834 hectare este făcută  sub nr. 635/10.03.1995, la B1 ca Întabulare, drept de PROPRIETATE, împroprietărire in seria rangului încheierea cf. nr. 60/1048, dobândit prin Lege, cota actuală 1/1, cota inițială 1/1 în favoarea STATULUI ROMÂN și Inscrierea privitoare la sarcini făcută sub nr. 635/10.03.1995 la C1 ca Întabulare, drept de FOLOSINȚĂ, dobândit prin Lege, cota actuală 1/1, cota inițială 1/1 în favoarea COLONIEI IANCULEȘTI. Q.e.d.

 

Deci, nu Primăria Municipiului Carei deține în proprietate privată pășunea de la Ianculești așa cum total greșit se afirmă în răspunsul Prefecturii, ci proprietar al pășunii este STATUL ROMÂN iar drept de FOLOSINȚĂ îl are COLONIA IANCULEȘTI.

 

Primăria Carei n-are în acte absolut nimic în comun, nici în clin, nici in mânecă, cu pășunea comunală Ianculești și nici cu Lacul Ianculești, fiindcă acesta figurează probabil la fel în Cartea funciară Carei, adică având ca proprietar STATUL ROMÂN și fiind in folosința Coloniei Ianculești, dar figurând în Registrul Cadastral 1981-83 probabil pe post de „mlaștină”.

 

Rog respectuos Consilierul Juridic Adela-Crina Oprițoiu să facă verificarea cuvenită împreună cu cei de la BCPI CAREI și dacă va constata că a fost intr-o gravă eroare, o rog să facă in mod public rectificarea, fiindcă altfel induce grav în eroare pe cetățenii ianculeșteni. Pe mine nu m-a putut induce în eroare.

Dacă totuși eu sunt cel în eroare, o să îmi cer public mii de scuze.
Legat de subiectul numit pășunea comunală Ianculești, ar mai fi de găsit un răspuns  și la intrebarea pusă în timpul adunării populare ce a avut loc în satul Ianculești, în ziua de  4 iunie 2013 – la care a participat Prefectul Județului Satu Mare, domnul dr. Eugeniu Avram precum și primarul municipiului Carei, Eugen Kovács – de domnul Dorel Brici în numele Asociației Crescătorilor de Animale „Colonia Moţilor Ianculeşti”.
Dânsul a formulat intrebarea astfel: „„Eu știu că noi avem un drept consfințit printr-un extras CF asupra pășunii, dat de statul român, pentru ca la ședință să aflăm de la secretarul primăriei că acesta a fost modificat în 1991 prin ceva hotărâre 371/1991. Acum vine și asociația asta cu oile, toata stima că lucrează și ei, dar ies la pășunat  cu oile pe pășunea vacilor. Noi am avut mai demult parcelată pășunea pentru fiecare tip de animal, dar acum fiecare face ce vrea. De ce pe noi nu ne anunță nimeni despre ce se hotărăște legat de satul Ianculești? De ce nu se spune nimic de pășunea arată, de 18 hectare, de la Dâmbul lui Tarfan? În acea perioadă era delegat sătesc Dobra Petru și a pus oamenii din sat să semneze un Memoriu adresat Prefecturii, fără însă a informa oamenii concret despre consecințe.”
Chiar, stimată Doamnă Consilier Juridic Adela-Crina Oprițoiu, Dvs., ca funcționar public lucrând în cadrul Instituției Prefectului – Județul Satu Mare, responsabilă cu “problema” numită pășunea Ianculești, nu se poate să nu aveți cunoștiință de o întrebare punctuală pusă Prefectului de un cetățean din Ianculești, de domnul Dorel Brici! Trebuie musai să aveți cunoșțiință de ea. Și atunci, dacă ați avut cunoștiință de ea, de ce n-ați răspuns?
Chiar : „DE CE NU SE SPUNE NIMIC DE PĂȘUNEA ARATĂ, DE 18 HECTARE, DE LA DÂMBUL LUI TARFAN?
Cică Dâmbul lui Tarfan s-ar afla pe undeva prin zona Dindești Mic, pe la Andrid dacă nu mă înșel (dar eu nu sunt sigur de acest lucru).
In ce privește pădurea comunală Ianculești, răspunsul Prefecturii este în cel mai pur stil Pilat din Pont sau Ponțiu Pilat (în latină Pontius Pilatus).

Consilerul Juridic Adela-Crina Oprițoiu s-a spălat pur și simplu pe mâini ocolind întrebarea, rejectând-o, afirmând nonșalant în finalul răspunsului ei că „nu s-a înregistrat vreo solicitare de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri forestiere formulată de UAT Carei, etc.”
Păi se poate Domnă? Incercați cumva să faceți mișto de mine?

Nu mai ține. Sunt prea bătrân ca să vă mai permit așa ceva.

Păi asta v-am întrebat eu, dacă s-a formulat vreo cerere de restituire de teren forestier (pădure) din partea Primăriei Carei?

Păi ăia sunt și proști și rău intenționați în orice problemă care-i privește pe Ianculeșteni!

Îi doare drept în cot de ei și ianculeștenii au un singur drept, anume pe acela de a-și plăti corect și la timp impozitele pe proprietăți, fixate la același nivel ca și pentru cei ce au proprietăți în centrul Careiului (sic!).

 

Eu v-am intrebat sec: Ce este, ce s-a întâmplat cu pădurea comunală Ianculești, cea care figurează ca fiind în folosința Coloniei Ianculești în toate actele interbelice, și având o suprafața totală de 50 jugăre (28,875 hectare)?

Iar dumneavoastră mi-ați dat cu flit fiindcă v-a fost efectiv lene să vă interesați de problemă.
Vă ofer un pont: pădurea comunală Ianculești s-a aflat în mod cert (așa rezultă din documentele pe care le posed) în raza comunei Foieni. Uitându-mă pe Google Maps, bănuiesc că ar fi vorba de așa numita Kis Fényi Erdő aflată chiar la est de comuna Foieni, în direcția spre Carei. Această pădure comunală Ianculești a „dispărut” pur și simplu, nimeni nu mai știe nimic, sau nimeni nu mai vrea să vorbească absolut nimic despre ea.

Dar ea a existat în mod cert. Pun pariu pe orice vreți Dvs.

…

In final, revin la întrebarea pusă de Tanti Ileana Oneț: „Să tot merem la București după dreptate?”

NU Tanti dragă. Nu trebuie să mai mereți nici la București, nici la Prefectura din Satu Mare, nici la Primăria din Carei pentru dreptate.

Trebuie să mergeți direct la Judecătoria Carei (sau eventual la Tribunalul Satu Mare) pentru dreptate.

Vă doresc mult noroc, să fie intr-un ceas bun.

Să fiți cu toții sănătoși și foarte voioși în ziua de duminică 16 august a.c., cu ocazia celei de a XVI-a ediții a Zilei Iancului.

Cu mult drag,
Horia Mărieș

București, 1 august 2015

comentarii