Intervenţia consilierului Ciută aduce aerul condiţionat în capela mortuară

• publicat la: 8 septembrie 2015
Intervenţia consilierului Ciută aduce aerul  condiţionat  în capela mortuară

Luni, 24 august 2015, de la ora 13,00 ,  în sala de şedinţe a primăriei Carei, aleşii locali s-au întrunit pentru a dezbate 8 proiecte de hotărâri.

La începutul şedinţei, viceprimarul Keizer a propus retragerea de pe ordinea de zi a Proiectului  de hotărâre privind aprobarea înfiinţării clubului sportiv de drept public,,Club Sportiv Municipal Victoria Carei,,.

După solicitarea de explicatii pentru valoarea uriasă alocată unui  GARD  in fata Teatrului Municipal, primarul Kovacs a retras de pe ordinea de zi, proiectul pentru construirea    gardului cu  463 euro/ml.

O nouă  realizare a consilierului liberal Ilie Ciută a fost şi montarea unui aparat de aer condiţionat în capela cimitirului Rozalia de pe strada Căplenilor.

Am fost în luna august la o înmormântare care a avut loc în cimitirul Rozalia şi în capelă a fost mai mult decât inuman! Fără nici un aer conditionat in conditiile in care şi asa familia este greu incercată a trebuit să mai  suporte şi inconvenientul termic de peste 38 de grade care în ziua de azi nu ar trebui să fie o problemă ! Am să vă rog să faceţi domnule primar un proiect de hotărâre pentru achiziţionarea unui astfel de aparat de aer condiţionat la capela romano catolică din cimitirul Rozalia că dacă nu îl faceţi dvs. am să îl depun eu în nume propriu”.

Capela este în proprietatea bisericii romano catolice şi deja le-am dat 300 de milioane pentru lucrări …şi eu am spus să nu facă înmormântări la ora 14 când pot să facă la ora 18,00….ştiu că nu există sistem de răcire….  depinde de preot, de preoteasă, de consiliul parohial.”… a fost tot ce a reuşit să spună primarul Kovacs în legătură cu problema ridicată de consilierul Ilie Ciută.

În apărarea primarului Kovacs a intervenit şi viceprimarul Keizer care a afirmat că  …”.acest an este u an deosebit în care avem cheltuieli mai mari.„…, probabil cu gândul la următoarea şedinţă, cea de astăzi 8 septembrie 2015, în care se propune majorarea salariilor angajaţilor din Primăria Carei cu 12%, în condiţiile în care salariul mediu al aparatului primarului depăşeşte 900 de euro lunar.

Tot primarul  Kovacs a firmat că ..”.la reformaţi avem două parohii şi nu se înţeleg între ei enoriaţii, sunt prim curator şi ştiu că sunt discuţii, investim foarte mulţi bani în ce???  fiecare facem capele mortuare separate …şi aşa va veni toamna şi se va rezolva problema….”

Începând de săptămâna trecută, capela mortuară din cimitirul rozalia are montat un aparat de aer condiţionat ceea ce înseamnă că intervenţia consilierului Ilie Ciută a dat roade. Consilierul Ilie Ciută este cel care s-a implicat şi în construirea unei capele mortuare în satul Ianculeşti, oferind cu titlu gratuit un proiect tehnic, refuzat de colaiţia majoritară care doreşte unul plătit consistent din banii careienilor. În cursul lunii mai a acestui an, consilierul Ilie Ciută a reabilitat pe cheltuială proprie şi bustul lui Simion Bărnuţiu din faţa Liceului unde acesta a studiat  timp de 5 ani.

Semnalările repetate ale consilierului Ciută  despre cheltuirea haotică a banului careienilor,  au dus la   apariţia a  numeroase articole denigratoare    din  partea  consilierilor personali ai primarului Kovacs, plătite şi ele tot din banii careienilor contribuabili.

Important este că în urma acestor intervenţii,  contribuabilul careian poate beneficia de condiţii decente  în situaţiile cu care  se confruntă în momentele  dificile.

 redactia

 

comentarii

de Horia Mărieș la 8 septembrie 2015 - 16:19

Cu tot respectul față de toate cultele dar….

Fără nici un respect față de primașul Eugen Kovacs Jenö, dacă a spus intr-adevăr fraza menționată în articol: „“Capela este în proprietatea bisericii romano-catolice şi deja le-am dat 300 de milioane pentru lucrări …şi eu am spus să nu facă înmormântări la ora 14 când pot să facă la ora 18,00….ştiu că nu există sistem de răcire…. depinde de preot, de preoteasă, de consiliul parohial.”… a fost tot ce a reuşit să spună primarul Kovacs ….”

Dacă chiar a spus enormotatea a asta, este fâră nici o îndoială un dobitoc patentat: orice copil de țâță știe că un preot romano-catolic n-are nici un fel de … preoteasă. Iar a avut Kovács vise erotice.
Vizionarea unui număr exagerat de filme porno dăunează mult celor doi neuroni pe care-i mai are.

Lasati un comentariu