Marșul național “Avram Iancu”, 100 de kilometri parcurși pe jos în memoria eroului moților

• publicat la: 8 September 2015
Marșul național “Avram Iancu”, 100 de kilometri parcurși pe jos în memoria eroului moților

O nouă ediție a Marșului național “Avram Iancu”, organizat de scriitorul Laurian Stănchescu, a  început   marți dimineața în satul Vidra, din județul Alba, de la casa în care s-a născut eroul moților din Apuseni, urmând să se încheie sâmbătă în cimitirul de la Țebea, la capătul a 100 de kilometri ce vor fi parcurși pe jos de către cei care se vor alătura acestei acțiuni.

Evenimentul a fost   precedat luni seara de un priveghi de noapte ce a avut   loc la casa lui Avram Iancu din Vidra, după care, marți dimineața, grupul condus de poetul român a plecat   spre orașul Câmpeni, pentru ca în zilele următoare să treacă prin localitățile Abrud, Mihăileni, Crișcior, Brad și Țebea.

‘Vom străbate aproape 100 de kilometri până la Țebea. În toate locurile unde sunt statuile Iancului îl vom celebra, vom aprinde lumânări, vom face de gardă, iar în toate bisericile pe care le vom întâlni în cale vor fi oficiate slujbe pentru sufletul lui Avram Iancu. Grupul va ajunge sâmbătă după amiază la Țebea și acolo vom face de gardă, un priveghi pentru Avram Iancu, până duminică dimineața’, a declarat luni, la Deva, poetul Laurian Stănchescu.

El a menționat că va străbate desculț cei 100 de kilometri dintre Vidra și Țebea, în semn de omagiu față de personalitatea lui Avram Iancu, apreciat ca ‘una dintre marile conștiințe naționale’.

‘Fără Avram Iancu, astăzi Transilvania n-ar mai fi făcut parte din spiritualitatea și din istoria românească. Avram Iancu a fost cel care a despărțit neantul de lucrurile care s-au întâmplat în istoria noastră. El a dat la o parte neantul de pe existența națiuni române și a scos la iveală această strălucire umană care este România și românismul’, a spus Stănchescu.

integral pe agerpres.ro

Lasati un comentariu