MĂRUNŢIMEA SA! V.V.P.

• publicat la: 18 September 2015
MĂRUNŢIMEA SA!  V.V.P.

În România „istoriile” se repetă. Undeva în mai vechea şi trecuta Românie erau doi, „Doi Doamne! Şi chiar amândoi”, ce se dădeau de ceasul morţii să înfulece un ciolan. Era vremea când pe scena lătrătorilor ce promiteau tâmpitului de popor român „marea cu sarea” întru a se acredita în vrednicia de a se afla, bine înţeles, vremelnic, în fruntea bucatelor fie ele rodnice, fie risipelnice ale mioriticul plai carpatin.

Ritualul acreditării vredniciei întru a fi, pe care erau datori cei mai bine poziţionaţi dulăi  la accederea în fruntea bucatelor cerea ca cei doi să-şi spună „vorbe înţelepte” unul altuia într-un platou televizat, cum s-ar spune să, se ciomăgească   între ei cu credinţa că cel ce va „cafti”, mai de al dreacului, îşi va face veacul patru ani , bătuţi pe muchie, în fruntea norodului.

Ei bine, cei doi dacă nu vi-i amintiţi, unul cu un ochi la făină şi celălalt la slănină, cum s-ar zice oarecum chior, iar al doilea un munte proteic, bicolor cu dosul mâinilor brunete, până unde încape, şi cu palmele albe în stilul etnicilor cărora înainte vreme li se spunea ţigani, dar acum numai este voie că ne plesneşte cu avertisment ungurul Asztalo.

Ei bine cei doi s-au dispreţuit pe faţă, în faţa poporului „înlemnit” de emoţia aşteptării, iar ăla de avea ochii, oleacă, împrăştiaţi i-a zis ăluia … „Adriane nici nu ştii, cât de mic o să devii!”. Şi profeţia ăluia de se uita în toate laturile ca să vadă într-un singur loc, s-a împlinit, pentru că după un spectacol, ca la carte, în care zisul Adrian s-a barbierit o leacă cu foc armat scăpat dintr-un nevolnic pistol ce adăsta în unul din „fiocurile” mesei în faţa căreia Adrian gândea profund şi propunea vârtos prin inestimabile scrieri, pentru că după ferchezuiala cu pistolul„Adi” persoana imposibil de uitat a stat ceva vreme prin „Închisorile patriei” pentru ciordelile din vremea când se dădea „Prim-Ministru”.

În vremea când Adrian era prim-ministru i-a alunecat privirea pe o mândreţe de flăcău,  pe care l-a iubit prin titluri academice, pentru că  am uitat să vă spun că Adi era şi profesor universitar şi peste toate şi împrăştietor de doctorate. Nu se ştie ce anume i-a oferit ăla de este cunoscut sub dezmierdarea, după emanatul puterii din decembrie ’89, „Cârlanul” şi „Parşivel” după căzutul în desuetudine istorică „Căcărău”, că aşa pe nepusă masă între cercetătorii ştiinţifici din gloata înteligenţei patriei a apărut şi Parşivel dita-mai „Dottore” cum l-a strigat în public ăla, care, când se uită, o face cam saşiu.

Iar de aici o poveste întreagă. „Parşivel-Cârlanul”, nu prea le avea cu deşteptăciunea iar pentru a fi uns doctor în ştiinţe trebuia să înseileze o „lucrare de doctorat” pe care trebuia să o susţină în faţa ocrotitorului său Adrian, peste ani şi ani pensionar la Racova, la Jilava şi la Poliţia capitalei. Şi pentru că de prost ce era nu putea să o facă, fie Adrian i-a pus în faţă lucrarea unui trecut candidat la devenire doctorală, fie„Netotul” întru cunoştiinţe de specialitate a luat la mână cartea unui oarecare „…Diaconu” din care a copiat ceva peste o sută de pagini şi s-a iţit prin publicare că acolo este originala şi savanta sa gândire.

Şi când era cel mai fericit fiu al patriei, „Doctor înŞtiinţe” şi „Prim-Ministru”, „răii lumii” l-au dat în vileag cum că a plagiat. Ce a urmat a întrecut pe calea spectaculosului orice aşteptări. Doi nevolnici miniştrii de sub prim-ministeriatul său, îi numim pe Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu s-au făcut preş pentru împiedecarea procedurilor legale de condamnare şi anulare a titlului doctoral obţinut prinfraudă.  Osârdia întru rele a celor doi, numiţi mai sus, a dat roade, în sensul că Parşivul devenit   doctor a rămas neclintit pe eşichierul înţelepţilor patriei dar şi în ruşinea idioţilor ce însumaţi în suummul de indivizi ce constituie poporul, care de atunci nu contenesc să-l arate cu degetul drept hoţ de valori spirituale.

În condiţiile astea Cârlanul-Parşiv a patentat o zicere, nu lipsită de umor „Obrazul subţire şi cu ruşine se poate susţine!” Dacă între fruntariile Sfintei Românii, Victor Viorel Ponta a devenit un veritabil  plagiator,  nu acelaşi lucru s-a întâmplat la nivelele de reprezentare a ţării „idioţilor de români”. S-a vrut a fi prezent la conclavurile Uniunii Europene şi s-a dat în conflict constituţional cu preşedintele ţării în funcţie la Curtea Constituţională a României, numai că    citata instituţie a spus „Pas”.

Văzând această mare obrăznicie instituţională a operat evenimente de reprezentare pe răspundere şi neruşinare proprie. Şi-a luat de mână ultima muiere, una căreia i se spune Daciana şi a plecat în America să se fotografieze cu Obama, şi pentru că marile puteri nu se terminau peste ocean a bătut şi extremul asiatic să se dea în leagăn cu conducerea Republicii China. A drumeţit şi în Kazahstan unde a făcut pe nababul dându-le ălora câteva sute de milioane de euro din avuţia publică românească, aşa pe barba lui.

S-a vrut fotografiat şi cu Vladimir Putin ăst ultim Ţar al Rusiei şi cum nu a putut realiza o fotografie la braţ cu acela, s-a insinuat în două evenimente internaţionale cu largă participare, Jocurile Olimpice de Soci şi Întrecerile Sportive de la Baku, unde prin mijloace , de nimeni ştiute, a reuşit să se aşeze în aşa fel în  tribune încât atunci când camerele    îl propuneau vederii pe „Ţar” să se vadă,  în fundal, şi imaginea sa de „Stătător la curul lui Putin”. În fondul de înţelepciune a poporului român există o alegaţie „Totul la vremea lui (sa)”.

Şi a venit să se împlinească acest nedorit soroc, neaşteptat de el, dar aşteptat de naţiune. Aşa cum se cunoaşte de ceva ore bune, poporului i s-a spus, că inculpatul Victor Viorel Ponta a fost trimis în judecată pentru că în calităţile sale guvernamentale, pe vremea când era ministru şi politice, pe de o parte de ales al Gorjului iar pe de altă parte de   preşedinte al celui mai vârtos partid de pe eşichierul politicii dâmboviţene PSD (Partidul Social Democrat), a determinat căpuşarea intereselor de asistenţă juridică a două mari combinate carbonifere (Rovinari şi Turceni), de o firmă de avocatură, firmă ce avea să-i plătească cu titlu de tantieme lunare de câte 2000 şi 3000 de euro   intermedierea timp de şaseprezece luni până la îngroparea în hidoasele sale buzunare a pesteo sută optzeci de mii de bani murdari plus alte foloase materiale.

De notat că urmarea acestui neruşinat trafic de influenţă societatea de avocatură ce a beneficiat de serviciile sale a produs o gaură în bugetul celor două unităţi de ordinul miliardelor. În rechizitoriul prin care se propune condamnarea „Primului Ministru” al Guvernului României se reţin nu mai puţin decât   şaptesprezece documente falsificate ce consumă infracţiunile de fals în acte sub semnătură privată şi uzul de fals.  Bărbatul cu cea mai înaltă funcţie în stat, „Preşedintele României” i-a cerut să-şi prezinte demisia. Omul fără ruşine , plagiatorul, şi de ultimă oră prăduitorul avuţiei publice prin evenimente în care în prezent are calitatea de inculpat a refuzat şi refuză cu îndărătnicie.

Rândurile de mai sus se doresc a fi doar o mai lungă introducere înspre punerea în pagină a nivelului de dispreţ public la care a fost supus şeful executivului român. În care sens, întâmplarea. După o seamă de evenimente în care Cârlanul-Parşiv, s-a înscris, cum ar fi fuga din ţară fie înTurcia, fie în Statele Unite ale Americii, pentru a împiedica urmărirea penală începută împotriva sa, activităţile premergătoare finalizării prin rechizitoriu s-au desfăşurat liniar şi în surprinzător de scurt timp instanţa a fost sesizată. Ei bine în timpul urmăririi penale nevolnicul între nevolnici, cel ce răspunde la numele de Victor Viorel Ponta a încercat să se apere, iar piticimea cunoştinţelor sale juridice, în condiţiile în care s-a dat şi se dă licenţiat în drept, procuror, (Vezi Doamne! Că într-un răstimp al vieţii sale a operat în Ministerul Public, structură a activităţii publice în care a comis acte interzise de constituţie prin aceia că a operat şi ca ofiţer acoperit al unui serviciu secret). Cu mintea lui înegurată de ignoranţă şi presată de deznădejdi a prins din zbor ceva din practica unei instanţe de jurisdicţie internaţională şi a crezut că aceasta ar acoperi prin exonerare de răspundere, a celor ce încasează bani fără să presteze servicii, atât pentru faptul că a încasat bani murdari în schimbul traficului de influenţă ce a determinat o pagubă la nivel de miliardela combinatele carbonifere din Oltenia, cât şi pentru tantiemele lunare încasate cu   titlu de recunoştinţă, pentru    facilitarea făgaşelor de prăduire a avuţiei publice pe care le-a netezit unor răufăcători, precum şi a celorlalte foloase materiale de care s-a bucurat. Iar cum şi proştii se entuziasmează atunci când cred că l-au apucat pe „Dumnezeu de un picior!” Cârlanu-Parşiv cu extrasul soluţiei acelei instituţii de jurisdicţie în „Proţap”, s-a dus să-i scoată ochii procurorului, cu nume „Uncheşelul” ce credem că trebuie să rămână în istorie pentru că s-a aflat la pupitrul unui serviciu public ce potrivit prerogativelor sale trebuia să curme rămânerea în social al unui mare infractor.

Ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie, unitate de curăţare a climatului public de corupţi, a avut surpriza să i se spună că nu este bine venit, şi că în acea instituţie au acces doar cei invitaţi prin citaţii. S-a asistat, credem , la o atitudine în premieră mondială. Unui prim-ministru, în mandat i se închide uşa-n nas spunându-i-se că nu are acces într-o instituţie din florilegiul de servituţi   publice ce operează undeva mult sub poalele executivului condus de primul ministru solicitant de audienţă. Asistăm la dispariţia unui mit, şi anume la credinţa unora că personalului deservant al aducerii la îndeplinire a serviciilor de întronare a legalităţii, iar fi opozabile comandamente privind oportunitatea tragerii la răspundere a încălcătorilor de lege atât de organismele puterii cât şi de către politic.

Ni se înfăţişează pentru întâia  oară uriaşa statură a „Procurorului” în raport chiar şi cu obedienta autoritate a unui „Prim-Ministru”. Pentru această solară dovadă cum că justiţie se situează înafara autorităţii oricăror influienţe, indiferent de nivelul de la care vin, trebuie să-i mulţumim „Domnului Procuror Uncheşelul!”    Domnule Procuror Uncheşelul!   Nu vă bucuraţi doar de stima celui care scrie cât vă aflaţi în dragostea şi respectul întregului popor. Popor ce avea nevoie de o astfel de dovadă.

18 septembrie 2015

*Tiberiu Vanca*

Lasati un comentariu