Accident tragic în Decebal

• publicat la: 22 octombrie 2015
Accident tragic în Decebal

Un tragic accident de circulatie a avut loc în cursul acestei dimineţi , la intrare în  localitatea Decebal.

Impactul a avut loc între un TIR si un autoturism cu numere de Ungaria dar pasagerii erau careieni cu dublă cetăţenie.TIR-ul s-a răsturnat în şanţ în urma impactului.

Inspectoratul  pentru Situaţii de urgenţă (ISU) „Someş” , a trimis la faţa locului două autospeciale de descarcerare şi două maşini SMURD pentru operatiuni de descarcerare a celor trei victime.

foto: voceatransilvaniei.ro

La faţa locului au ajuns şi două ambulanţe ale Serviciului de Salvare. Doua victime au fost transportate la Spitalul judeţean, a treia decendând la faţa locului.

 

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat că autoturismul condus de  Emeric F., de 64 de ani, din direcţia Carei spre Satu Mare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune cu ansamblul de vehicule format din cap tractor, marca Daf şi semiremorcă, condus regulamentar de Cosmin P., de 29 de ani.

În urma impactului conducătorul autoturismului a decedat, iar alte două persoane de sex feminin, de 58 şi respectiv 81 de ani, pasagere în autoturism, au fost  transportate  la Spitalul Judeţean Satu Mare în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, de asemenea i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

La faţa locului au intervenit şi echipajele de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.

redacţia

Lasati un comentariu