Banul public careian şi european la mâna unui primar cu reţinere pe salariu

• publicat la: 2 octombrie 2015
Banul public careian şi european la mâna unui primar cu reţinere pe salariu

Primarul  careian care încă îşi caută identitatea exactă, semnând ba Eugen ba Jeno , în funcţie de interesul urmărit.  este depăşit de situaţie şi nu mai ştie cum să  anihileze consemnările Buletin de Carei despre cheltuirea haotică  a banului public din primărie şi despre angajările pe criterii politice şi pe cumetrii.

Redactia Buletin de Carei nu mai poate fi controlată  ca pe vremea când  avea redactori sensibili la tot  felul de atenţii  venite din alte părţi . Redacţia Buletin de Carei nu trăieşte din bani publici si nu are contracte cu Primăria Carei ca să fie sensibilă la consemnarea realităţii de fapt din primăria UAT Carei.

Cu personalul  redus pe care îl are,  consemnează  toate şedinţele  CL  dar şi  evenimentele culturale care nu sunt pe placul administraţiei Kovacs.

In ce priveste promptitudinea domnule primar Kovacs, nu e păcat să nu vă  faceţi datoria de părinte spiritual şi cu experienţa de viaţă  pe care o aveţi să vă îndrumaţi fii mai tineri să respecte  comunităţile culturale din oraşul multietnic Carei, chiar dacă nu toate sunt pe placul dvs.?

Plătiţi din banii careienilor  numeroşi jurnalisti aleşi pe criterii  pe care nu doriti să le faceţi publice, şi totuşi încă nu au consemnat numeroase  hotărâri luate la sedintele CL  iar unele doar trunchiate  sau eronat consemnate  sau  evenimente culturale care nu intră în aria dvs de interes personal.

Cum de aţi uitat să daţi undă verde la consemnarea interpelării consilierului Ciută în ce priveşte soarta a 3,3 milioane lei, 33 miliarde în bani vechi,din creditul accesat de primărie,  când tocmai în şedinţa repectivă  aţi solicitat  votul  aleşilor locali pentru contractarea de noi împrumuturi?

De ce să plătească oraşul , adica careienii, rate si  dobânzi la credite când s-ar putea recupera  sume importante care să reducă  valoric aceste noi credite? Şi plata datoriilor   pe care le are primarul la buget şi pentru care are reţinere de 30%  pe salariu, ar  fi o soluţie pentru reducerea valorică a creditelor contractate….

Ati mărit cu 12% salariile din primăria Carei, unde angajaţii aparatului dvs au salariul mediu de peste 968 de euro lunar si  contractaţi acum credite de  138 mii lei sau 206 mii lei?    Ce primărie mai plăteşte salarii de 10.600 lei sau 8.800 sau 9.540 lei sau 7.700 lei si sunt peste 15 asemenea salarii? De ce  protejatul  şi fiul spiritual al domniei voastre nu menţionează că acordaţi administratorului public 10.600 lei salariu lunar realizat? Ar trebui să vă lăudaţi cu asemenea performanţă   neatinsă  de nimeni în judeţ şi suntem convinsi că nici în ţară, unde salariile din primarii sunt dintre cele mai scăzute.

Ce nu aţi reuşit la cele 4 firme falimentare ale dvs. aţi reuşit în Primăria Carei si ar trebui să lăsaţi modestia deoparte şi să vă lăudaţi cu asemenea  realizări domnule primar Kovacs.  Aveţi toate pârghiile pentru a face anunţul revoluţionar despre câştigul salariaţilor din primăria Carei, membrii ai sindicatului ProAutonomia. De ce să fiţi egoist şi să nu împărtăşiţi din experienţa dvs şi altor primari dornici de a ridica gradul de bunăstare al angajaţilor lor?

Cum de aţi uitat însă de promptitudine în informarea  trupei de comando angajate pentru discreditarea Buletin de Carei, singura redactie care publică  toate derapajele de la legalitate din primăria Carei?  Nu ştiu cumva a mânui un scaner pentru a  posta apoi pe site-urile  alimentate din bani publici, documentele care atestă  cele afirmate de noi şi a face astfel lumină  în primăria care ar trebui să lucreze în folosul tuturor careienilor, indiferent de naţionalitate şi de apartenenţa politică şi religioasă?

Primăria acordă  prin încredinţare directă  lucrări cu valori ce depăşesc cu 300% preţul pieţei şi  ne împrumutăm apoi de 138.040,23 lei? Nu trebuie să  fii economist ca să îţi dai seama de ridicolul situaţiei dacă nu de altceva.

De ce nu aţi făcut public faptul că aţi acordat nejustificat fonduri unor asociaţii, timp de ani de zile, fără ca acestea să prezinte documente justificative, fapt ce a atras dion partea Camerei de cCnturi Satu Mare  o penalizare de 550.000 lei?

Aţi solicitat aprobarea şi  aţi primit-o , pentru  realizarea unui gard în faţa Teatrului cu 470 de euro pentru 1 metru liniar în condiţiile în care preţul maxim al pieţei este de 400 lei pentru 1 metru liniar, la fel şi la lucrările vestiarelor din parc unde aţi plătit  cu nonşalanţă  390 de euro/mp de construcţie  . Nimic din toate acestea nu a fost consemnat în publicaţia  judeţeană  la care plătiţi un director din banii careienilor.  Plătiţi sume uriaşe din banii careienilor pentru dezinformări şi omiteri de evenimente majore din viaţa comunităţii careiene deşi o publicaţie judeţeană care se respectă  nu procedează  de asemenea manieră.

De ce nu aţi sesizat  prompt la vremea respectivă, ca relatarea şedinţei din iulie 2015 a fost eronat consemnată  de publicaţia judeţeană unde direcţionaţi sume uriaşe din banii careienilor pentru…publicitate?

Aţi uitat că nu aţi dorit să initiati un proiect de hotărâre pentru  a da posibilitatea ianculeştenilor  contribuabili să organizeze a XVII-a ediţie  a Zilelor Iancului? Aţi omis să  spuneţi că tocmai liberalii pe care îi  blamaţi  mereu au depus acest proiect deşi  niciunul dintre ei nu este fiu al satului dar  au noţiunea de respect.

Tot liberalii au solicitat mărirea sumei acordate  pentru renovarea bisericii satului dar nu aţi fost de acord şi nici nu aţi comunicat decizia domniei voastre celor ce sunt plătiţi din banii careienilor să consemneze şi nu să interpreteze şi să dezinformeze.

Cum  de nu aţi reuşit să fiţi prompt şi să  solicitati consemnarea momentului istoric pentru municipiul Carei care a fost vizita unui  Mitropolit al Bisericii Ortodoxe la un eveniment cultural dedicat memoriei arhiereului Andrei Şaguna, organizat de către ASTRA Carei ?

IPS Mitropolitul Andrei Andreicuţ a fost întâmpinat la Carei de către  Prefectul Eugeniu Avram, de PS Iustin Sigheteanul, de academicienii sosiţi special pentru acest eveniment, de profesori universitari din Bucureşti şi din ţară , de Asociaţiunea ASTRA Carei, de credincioşi îmbrăcaţi în straie populare , nu şi de primarul mun.Carei care era la o reuniune …sportivă din Carei.

Nu este pentru prima dată când primarul Kovacs sfidează oaspeţii de seamă  români sosiţi în oraş. Nici pe data de 25 octombrie 2014, nu a salutat delegatia Academiei Române sosită  special pentru a depune coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român.

Unde este promptitudinea şi transparenţa domniei voastre în aducerea la cunoştinţa careienilor despre intenţiile de a  desfiinţa actualul monument inchinat lui Avram Iancu unde an de an ne adunăm pe platoul din faţa acestuia la ceas de comemorare?

Unde vă este promptitudinea în a aduce la cunoştinţa contribuabililor careieni   faptul că aţi finalizat  un Proiect finaţat din fonduri europene la care este semnată recepţia dar lucrările nu sunt finalizate iar destinaţia acestui imobil reabilitat   este doar parţial respectată şi ne referim la proiectul  “Reintegrarea vechii cazărmi prin înfiinţarea Centrului Social Carei”,finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniu de  intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”.

Valoarea proiectului este de cca 2.000.000 Euro.

În proiect se menţionează clar în ce constă lucrările de construcţii, potrivit  postării de Aici:
-…..- compartimentare
– desfacerea tuturor finisajelor interioare şi exterioare (zugrăveli, vopsitorii, tencuieli,pardoseli, placaje la pereţi) şi apoi refacerea lor; noile finisaje propuse sunt clasice, realizate cu materiale tradiţionale (tencuieli simple, zugrăveli în culori de apă, pardoseli  din PVC )
– amenajarea unei săli de gimnastică în spaţiul fostei centrale, aflata într-un corp de  clădire situat adiacent clădirii cazarme
Astăzi, 2 octombrie 2015, la peste 1 an de la semnarea recepţiei, PRIVIŢI  cum arată pardoseala….este aceiaşi de pe vremea  garnizoanei miliare de dinainte de anii 1990.
.
.

Merită să faceţi deplasarea până la acel Centru Social să vedeţi  la ce nivel poate a junge bătaia de joc  a constructorului cu care a colaborat primăria Carei!

Sălile proaspăt renovate au pereţii plini de igrasie şi la această dată de 1 octombrie 2015.

.

Calitatea lucrărilor nu e singura deficienţă a proiectului de 2 milioane de euro.

În proiect este menţionat faptul că-

Recompartimentările şi modernizările au în vedere asigurarea unor condiţii optime   viitoare desfăşurării activităţii următoarelor centre :
Centru de zi pentru minori 7 -14 ani -se doreşte a fi un serviciu social în cadrul  căruia să fie oferite   servicii pentru copii cu vârstă cuprisă între 7 – 14 ani
Sediul Serviciului de Asistenţă Socială şi Autoritate Tutelară
Centru social cu o destinaţie multifuncţională

Cum  se face însă că în clădirea proaspăt renovată din fonduri europene, primăria a instalat  Serviciul de Taxe şi impozite locale? Sau Registrul Agricol? şi alte servicii care nu au nimic a face cu scopul pentru care a fost acordată finanţarea europeană.

Nici  la clădirea noii primării, în care au fost investite  tot 2 milioane de euro , lucrurile nu stau altfel. Inaugurată cu surle şi trâmbiţe anul  trecut, pe 25 octombrie, clădirea este departe de a fi terminată.

Priviţi spatele clădirii,

Sala Festivă din primăria Carei este tot neterminată şi la fel şi alte săli. Ni s-a spus că pentru acestea …nu a fost tăiată panglica ci doar banii au fost încasaţi.

Despre celelalte lucrări dezastruoase finanţate din bani europeni, într-un alt articol. Aşteptăm din partea cititorilor şi alte semnalări ale felului în care administraţia Kovacs înţelege să colaboreze cu careienii contribuabili.

Daniela Ciută

comentarii

de viorel la 2 octombrie 2015 - 14:47

cand veti scrie de toate terenurile si averea adunata de jeno din 2009 si pusa pe numele la toti membri de familie?
un primar cu retinere pe salar si cu avere de nabab!!!!!

de Horia Mărieș la 2 octombrie 2015 - 16:11

@viorel la 2 October 2015 – 14:47

Am auzit niște bârfe pe la Ócskasór, se schimbau vorbe și diverse snoave nevinovate intre cei ce vindeau haine vechi pe la tarabe, că despre acest subiect se va ocupa, in curând, cât mai repede posibil, distinsul domn director de gazetă, redactor, jurnalist PFA Szasz E. Lorand, Cu sediul profesional in Carei, CUI RP8663844, Nr. înregistrare Registrul Comerțului F30/533/2011, cel care este creatorul, posesorul și animatoarea vlogului numit „Opinie de Carei”.

De altfel vloghistul a și început această activitate dificilă de spălare a feței murdare, foarte pătate a primașului Eugen Kovács Jenő, nașul personal al dânsului, prin articolașul postat acum două zile pe vlogul opiniei de Carei, la pagina numită „Opinii”, sub titlul „Un scenariu zvonistic depăşit”. Tipul promite să mai scrie pe acolo și alte adevăruri, alte dezvăluiri fulminante, deși până acum a scris doar goange, doar tromboane.

Cred că aceasta este cea mai bună soluție. In primul rând fiindcă finul și nașul sunt foarte apropiați, schimbă adesea secrete intre ei la orice pileală cu bikavér făcută împreunã. Ín al doilea rând, sasul este un renumit jurnalist de investigatii pe la o oarecare Gazetã si are mai mult ca sigur acces si la informatii („pe surse”) ceva mai sensibile, chiar dacă acestea sunt provenite eventual de la autoritătile maghiare. În al treilea rând, dar nu in ultimul rând fiind extrem de apropiat de pesedică și de govorică, poate afla amănuntele jenante cu care partdul de guvernment il poate șantaja la o adică pe Kovács ca să-l facă și mai supus, și mai maleabil si mai slugarnic.

Pe scurt, sperăm că foarte curând, numitul PFA Szasz E. Lorand, cunoscut ca un jurnalist independent, cinstit, neinfluinfluiențabil, având o șiră a spinării perfect verticală, după cum se dă el de rotund, o să ne lămurească buștean in ce privește terenurile si averea adunate mai mult sau mai puțin cinstit de primaș, din 2009 incoace și puse pe numele copiior și de ce nu, pe numele nepotului (sic!).

de telemorman la 2 octombrie 2015 - 16:33

eugene eugene,
unde-s conturile tele?
https://www.youtube.com/watch?v=BsxvBnlhQQk

de Horia Mărieș la 3 octombrie 2015 - 12:51

Apropo de modul in care se votează în Consiliul Local Carei (măna sus, mănă jos, așa cum le ordonă primașul unor surdo-muți) si apropo și de consilierii locali total obedienți primașului (15 din 19 la număr, adică o forță de neinvins!)

Se vorbește despre șvabi și se și cunoaște foarte bine despre ei că sunt oameni serioși religioși și cinsțiți.

Dar fiindcă și despre politică se cunoaște că este o curvă, nu-i exclus ca și printre cei care fac politică pentru șvabi, printre primarii, consilierii locali și consilierii județeni de această etnie să se fi strecurat și curve șantajiste. Eu știu bine de cel puțin una.

Pentru pubibonzi [PUDIBÓND, -Ă, pudibonzi, -de, adj. (Livr.) Care afișează o pudoare exagerată. [Var.: pudibúnd adj.] – Din fr. pudibond, lat. pudibundus.]: CURVĂ, curve, s. f. 1. (Pop.) Femeie care duce o viață desfrânată. Prostituată. 2. Fig. Om ipocrit, josnic; cutră. – Din v. sl. kurŭva. Sursa: DEX ’09.

Acest aspect se pare că a ieșit mai pregnant la iveală in ultima vreme când se pare că în județul Satu Mare au loc negocieri, aranjamente, afaceri făcute pe sub masă, legate de participarea șvabilor sătmăreni la alegerile locale din 2016.
Lumea începe să se agite și apele la fel.

Din 1990 încoace, candidaţii FDG, atât la Consiliul Judeţean, consilii locale şi primării, au fost înscrişi pe listele UDMR. Acum însă, FDG vrea să-şi măsoare forţele cu celelalte partide, vrea să vadă dacă sătmărenii sunt de acord să fie conduşi de un etnic german, după modelul Sibiului. La fel se întămplă şi în cazul primarilor localităţilor şvăbeşti, deşi conducerea FDG judeţean susţine că mai poartă discuţii cu PNL şi UDMR privind intenţia de a colabora cu ele.

Sub semnul schimbărilor din 1989/1990, germanii din România şi-au creat prin Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) o organizaţie care îi reprezintă pe plan politic. FDGR este format din organizaţii locale, judeţene şi regionale. Cele regionale sunt în număr de cinci, câte una pentru: Regiunea Extracarpatică, Banat, Bucovina, Transilvania de Nord şi Transilvania. Consiliul de Conducere al FDGR s-a intrunit vineri, 18 septembrie a.c., la sediul FDGR din Sibiu la a treia sa sedinta ordinara din acest an. Sedinta a fost condusa de presedintele FDGR dr. Paul-Juergen Porr. În cadrul discuțiilor purtate cu privire la alegerile locale din 2016, presedintele dr. Porr a rugat sa fie gasiti candidati care sa fie sprijiniti de FDGR, iar organizatiile regionale sa se gandesca daca si cum vor sa desfasoare o campanie electorala. (Nimic ferm, totul vag, lăsat în coadă de pește).

In cadrul unei conferințe de presă care a avut loc in Satu Mare în ziua de 21 septembrie a.c., liderii FDG Satu Mare au afirmat că „Forumul Democrat al Germanilor este implicat în viața politică și administrativă a comunităților din județul Satu Mare unde trăiesc etnici germani prin cei șapte primari, șapte viceprimari și cei 38 de consilieri locali aleși pe listele FDG. În orașele Satu Mare, Tășnad, Ardud și Carei forumul este reprezentat de consilieri aleși pe listele UDMR. În perioda următoare Forumul German va face un sondaj de opinie în rândul cetățenilor din municipiul Satu Mare cu dorința de a vedea poziția de care se bucură în opinia electoratului. Cu toate că ponderea germanilor din municiliul Satu Mare, declarată conform recensământului din 2011, reprezintă doar puțin peste 1% din populație, aceasta este foarte activă, bine integrată în societate și deschisă. Din aceste considerente precum și din faptul că din punct de vedere al promovării economiei județului Forumul German este pe primul loc, se consideră că a venit momentul ca la alegerile locale din anul 2016 să FDG să participe cu candidați proprii atât pentru Primăria cât și pentru Consiliul Local al municipiului Satu Mare. O decizie in acest sens urmeaza sa fie luata dupa evaluarea rezultatelor sondajului. Forumul German are persoane integre, competente si cu experiență care ar putea să patricipa la conducerea urbei noastre în slujba tuturor cetățenilor”, a spus Ioan Leitner președintele Organizației Județene a FDG.

Totuși, în cazul în care comunitatea germană va considera prematură o astfel de măsură, liderii FDG au luat în calcul două posibilități de a intra în alianță. Este vorba despre partenerii tradiționali – UDMR, respectiv PNL. Totuși, liderii FDG susțin că cel mai viabil proiect ar fi cu UDMR. Cu toate acestea, liderii FDG pun trei condiții esențiale. Și anume: acolo unde există un primar FDG să nu existe un contracandidat de la UDMR. De asemenea, acolo unde nici FDG nici UDMR nu au primar, candidatul să fie stabilit în urma unui sondaj de opinie, respectiv toți aleșii FDG, fie consilieri locali sau județeni, să aibă libertate de conștiință și de acțiune.

În Carei, rămâne de văzut ce vor negocia pe masă sau sub masă cei doi care au cicnit halbele cu bere pe scenă la OktoberFest.

Rămâne de văzut dacă le vor mai ciocni si după tocmeala de pe piața politichiei.

Ar mai fi un foarte mic amănunt legat de taraba pe care se fac negocierile absconse de pe piața politichiei careiene.

Habar n-aveam că FDG Carei are și rolul de cămătar, in sensul că împrumută cu 60.000 de RON pe o perioadă de cinci ani (2011-2016) persoane fizice, bănuiesc cu dobândă, fiindcă sași proști n-am prea văzut până acum.

Stați liniștiți, nu vă agitați prea tare fiindcă eu nu dezinformez niciodată, iar dovada certă și de netăgăduit a afirmației mele este scrisă negru pe alb in declaratia de avere datată 9 iunie 2015 a uneia dintre rubedeniile foarte apropiate primașului. Mai sunt și alte parascovenii scrise pe acolo, de exemplu cele legate de achizionarea de către puști a patru mașini luxoașe si de faptul că primașul înspăimântat de fisc și-a transcris imobilele pe numele nepoțelului care are doar cãțiva anișori. Așa bunic darnic să tot ai!

Rog frumos opiniadecarei si anzixul să mă verifice la sânge și până și in izmene dacă nu mă crede! Sunt informații publice.

De când sunteți și niște cămătari veroși, Kolleginnen und Kollegen de pe la FDG Carei?

de ocso la 3 octombrie 2015 - 18:38

Nu aveti cu ce sa va ocupti. Tot atacati acest primar ,care ,daca a gresit ,acum plateste prin retinerea propriu-zisa.Este o cale legala de restituire a banilor.Acest lucru este de laudat ca nu se retrage de la plata. Dar de ce nu vorbiti de aceia care nici nu au intentia de a plati paguba bancilor sau a statului.

de bodo la 3 octombrie 2015 - 19:42

primarul sa dea inapoi banii furati prin proiectele europene la care a fost semnata receptia si incasati banii dar lucrarile nu au fost terminate ..si daca are retinere pe salar din ce bani a cumparat ternuri si case la copii?
si daca retinerea din salar e o cale legala de reastituire a banilor neplatiti propun sa nu mai platim nici noi taxele si impozitele la stat si sa ni se retina pe urmatorii 30 de ani din salar!
luati exemplu de la kovacs primarul si nu platiti la bugetul de stat pentru ca si noua o sa ni se retina din salar.

de Horia Mărieș la 3 octombrie 2015 - 21:59

@ocso la 3 October 2015 – 18:38

„Dar de ce nu vorbiti de aceia care nici nu au intentia de a plati paguba bancilor sau a statului” ???

Râspunsul este simplu și se poate da în doi pași.

1. Fiindcă pe ăia de care pomeniți noi nu-i cunoastem și de ăia ar fi bine să se ocupe cei care sunt plătiți pentru treaba asta, adică „organele” specilalizate ale statului.

2. Pe noi ne interesează doar mustața căzută pe oală a primașului, ne place mustața lui. De matrapazlâcurile și escrocheriile primașului,,după câte știm noi, nu se ocupă, încă, nici un fel de „organ” specializat al statului. Și atunci, ne ocupăm noi. Benevol.

Chestia asta se mai numește uneori și diviziunea muncii.

de Horia Mărieș la 12 octombrie 2015 - 12:46

Careianul / 5 ore ago / opinează, și-i respectăm opinia fiindcă așa este in democrație că „Prin intermediul cititorilor săi fideli, Opinie de Carei începe să întreacă Buletinul de Carei. Sute de careieni accesează zilnic ştirile, interviurile, sondajele şi opiniile publicate pe portalul nostru. La nici trei săptămâni de la apariţie, Opinie de Carei a ajuns portalul preferat la locuitorilor acestui municipiu.”

„Laudă-mă gură, că ți-oi da friptură…dar mai ales băutură!”

Statisticile referitoare la site-urile românești sunt ușor de obținut fiindcă oricine poate apela, chiar gratuit, la trafic.ro, unde sunt monitorizate cca 40.000 de site-uri. Apoi, orice bețivan poate să facă capturi ecran dacă mai are cel puțin doi neuroni și să încropească pe baza lor o măzgălitură răuvoitoare. C-așa-i în democrație.

Opinia cea piua-ntâi careiană opinează în final că în pofida unor „măsuri de tip securist”, sasul cel fin al unui kolduș de primaș contează pe sprijinul cititorilor săi serioşi şi tot mai numeroşi. Îi dorim numai „succesuri” în pestilențiala lui campanie electorală făcutâ fără scrupule în favoarea primașului-naș.

Mai greu este cu concluziile care se pot trage pe baza respectivelor statistici, cu interpretarea lor corectă și obiectivă. Este evident că site-urile de scandal, cele jegoase, murdare, fetide, pestilențiale, sexoase, pot avea un trafic de accesări ceva mai intens decât altele, ceva mai „cuminți”. Așa va fi cât va fi lumea. Subcultura este mult apreciată de vulg, c-așa-i în democrație. Vezi statisticile referitoare la mizeriile jurnalistice online numite click, can-can, etc. Exact așa stau lucrurile și cu mereu jegoasele opinii de carei.
Pagubă-n ciuperci.

de satmarean la 25 martie 2016 - 19:53

perfect adevarat!
la Carei au pus mana pe oras udemeristii cu pesedistii si va mirati ca arata ca dupa razboi.

de CLARISSE la 25 martie 2016 - 21:34

DNA SI CIOLOS NU AU AUZIT DE CORUPTIA DE LA CAREI?
SOROS E IN SPATELE LUI KOVACS SAU TOKES?
CAT VA MAI BATETI JOC DE CAREIENI?

Lasati un comentariu