Carei 25 octombrie 1944

• publicat la: 25 octombrie 2015
Carei 25 octombrie 1944

Ziua Armatei Române – 25 Octombrie este legată afectiv şi efectiv de Ardealul Luptător, Leagănul Genezei şi Evoluţiei istorice a Poporului Român, de obiectivele şi sentimentele Armatei Române, care au vizat întotdeauna îndeplinirea idealurilor naţionale < Unitate, Independenţă, Suveranitate şi Integritate Teritorială.

Fotografia realizată într-o  zi de 25 octombrie, a fost păstrată în arhiva personală a prof. dr. Ioan Corneanu. Ea are o valoare de simbol, o mărturie fără tăgadă ale acelor vremuri eroice ale Armatei Române.

La ordinul generalului Gheorghe Avramescu, un pluton de soldaţi români conduşi de locotenentul prof. Iosif Ardelean, în ziua de 25 octombrie 1944, orele 15.30 a ridicat pe catarg tricolorul românesc însoţit de intonarea Imnului Românesc „Deşteaptă-te Române”, apoi s-a cântat „Treceţi Batalioane Române Carpaţii”.

La 25 Octombrie 1944 a fost eliberat definitiv teritoriul naţional românesc temporar ocupat de Ungaria fascisto – horthystă în urma Dictatului criminal de la Viena din 30 august 1940.

După Dictatul nazisto-fascisto-horthyst de la Viena din 30 august 1940, în municipiul Carei, a fost instalat în funcţia de primar dr. Tatar Andor adus din Ungaria, până în 1941.

Din documentele studiate rezultă că primarul adus din Ungaria, a fost retras din funcţie iar  în locul rămas vacant a fost numit din 1941, dr. Schuszterich Bela. De remarcat că în perioada 1930 – 1940, a îndeplinit funcţia de viceprimar la Carei. Din 1941 şi până în 1944 a devenit o persoană extrem de răzbunătoare şi şovină faţă de români şi evreii din Carei, implicându-se la alungarea românilor în refugiu iar cei care au rămas au fost încadraţi în tabere de muncă forţată.

Sub directa îndrumare a primarului s-a construit un catarg pentru a ridica drapelul Ungariei. Doi unguri din Carei, cu o stare foarte bună din punct de vedere financiar, dr. Dohy Albert şi Bodolyi Bela, au finanţat lucrarea în valoare de 676.97 Pengö. Motivul? Cei doi au declarat că fac acest gest pentru a demonstra că şi la Carei, ungurimea a înviat, cu iubire puternică faţă de Statul Sfântului Ştefan.

Construcţia a fost terminată la data de 26 iulie 1941. Primarul împreună cu cei doi unguri înstăriţi, au organizat o mare sărbătoare populară, cu gustări specifice locului, apoi au fost organizate activităţi cultural – sportive.

La ceremonia de ridicare a drapelului Ungariei pe catarg, acesta a fost sfinţit de un sobor de preoţi reformaţi şi catolici.

De remarcat este şi faptul că aşa cum apare în documentele vremii, steagul Ungariei a fost ridicat doar pînă la jumătatea catargului. Un ziarist local a pus o întrebare primarului, care este motivul că drapelul este ridicat doar pînă la jumătatea catargului? Primarul a răspuns cu emfază < l-au ridicat pînă la jumătate pentru că numai jumătate din Ardeal a revenit la Ungaria. Când tot Ardealul va reveni la patria mamă, atunci va ridica drapelul pînă în vârf.

 

 

În ziua de 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat prin lupte grele oraşul Carei, ultima brazdă de pământ românesc de sub dominaţia nazisto – horthystă.

Ziua de 25 Octombrie a intrat în istoria românilor ca zi a Armatei Române.

În acea zi istorică, un pluton de militari români în frunte cu locotenentul Iosif Ardelean, la orele 15.30 au aşezat pe soclu, tricolorul românesc. Acel moment a fost imortalizat printr-o fotografie, de o importanţă ştiinţifică deosebită pentru Istoria Românilor, care nu poate fi cuantificată în valoare de nici un fel. Fotografia originală s-a pierdut. Cea de faţă este o copie fidelă a originalului.

Cercetarea e o muncă grea şi plină de răspundere. Cine nu-şi cunoaşte trecutul este ca şi cum şi-ar pierde amintirile despre străbunici, bunici sau părinţi.

Primul oraş eliberat de armata română a fost Sfântu-Gheorghe, în 8 septembrie 1944 iar tricolorul românesc a fost amplasat pe acoperişul Primăriei.

Oraşul Carei a fost eliberat în ziua de 25 octombrie 1944. Tricolorul românesc a fost amplasat pe catargul construit de unguri. Iată ce legătură există între cele două oraşe. Carei, ultima brazdă de pământ românesc eliberată şi Sfântul Gheorghe din centrul ţării.

Din păcate, în cimitirul ostaşilor români căzuți pentru eliberarea Careiului, numele eroilor,soldați şi ofițeri români nu mai sunt vizibile pe cruci. Oare nu ar trebui să se sesizeze autoritățile, acum de Ziua Armatei?

 

Prof.dr. Ioan Corneanu

 

Note bibliografice<

1. Ioan Corneanu, note si documente, Carei 1973, p. 61 – 64

2. Arhivele Statului Satu Mare, dosar 43/1941

3. Dosarul 11/1942 a Primariei Carei.

comentarii

de Horia Mărieș la 24 octombrie 2015 - 11:33

Mă adresez atât salariaților Arhivelor Statului Satu Mare cât și prof. dr. Ioan Corneanu.

La Arhivele Satu Mare există și pot fi consultate oare dosarele Primăriei Carei xx/1944 ccuprinzând documentele din lunile august si septembrie anul 1944 ??? As fi interesat sa le pot consulta cândva, când o să mai am un drum pe la Satu Mare.

Vă mulțumesc anticipat pentru un eventul răspuns.

de Vasile la 24 octombrie 2015 - 12:38

La Multi Ani Armatei Romane!

de Lucian la 25 octombrie 2015 - 14:52

Cinste Armatei Romane !
La multi ani.

Lasati un comentariu