Dotările stadionului din municipiul Carei cu viceprimar fost sportiv

• publicat la: 26 October 2015
Dotările stadionului din municipiul Carei cu viceprimar fost sportiv

În perioada 23-24 octombrie 2015, în municipiul Carei, pe stadionul Victoria,  a avut loc cea de-a 45-a ediţie a Cupei 25 Octombrie la atletism, competiţie ce a aliniat la START  peste 440 de  elevi sportivi din toată Transilvania şi din Ungaria.

Aţi citit bine , nu este o greşeală. Este ediţia cu numărul 45 a unui Concurs de Atletism dedicat tinerilor elevi. Nu numai că este ceas mai longevivă compeţiţie de atletism dar este şi cea mai importantă după Campionatul Naţional de Atletism. An de an, fie ploaie fie vânt, inimoşii antrenori de atletism de la CSS  de pe lângă Liceul Teoretic Carei, Ioan Mărneanu şi Florin Turcu, organizează acest eveniment sportiv la care participă toate cluburile sportive importante.

Potrivit antrenorului Ionică Mărneanu, …la primele 4 ediţii am fost participant iar apoi am fost organizator. Mă bucur să îl am alături pe Florin Turcu, un fost elev care azi , la rândul lui este organizator şi pregăteşte generaţiile de mâine.

Organizatorii merită toate felicitările dar mai ales Respectul nostru, nu numai pentru perseverenţă cât pentru că reuşesc să menţină continuitatea acestei frumoase manifestări în pofida condiţiilor vitrege cu care se confruntă.

Vitrege e puţin spus dar am folosit un cuvânt elegant, din respect pentru antrenori şi pentru cititorii noştri care nu sunt cu nimic vinovaţi de această situaţie în care se complace administraţia locală.

Nu putem însă să nu semnalăm lipsa constantă de respect a primăriei Carei pentru tot ce nu face parte din grupul său de interese, mai mult sau mai puţin politice.

Am sesizat discriminarea sporturilor  careiene dar şi încurajarea plecării tinerilor talente din sport către alte cluburi interesate de încurajarea sportului de performanţă în oraşul lor. Recent am aflat că avem tineri handbalişti care joacă la cluburi din Ungaria.

Situaţia nu s-a schimbat în urma acestor semnalări.

Astăzi, vă supunem atenţiei ruşinea la care sunt supuşi organizatorii unei competiţii de nivelul Cupei 25 Octombrie la atletism, când  în calitate de gazde  trebuie să ofere celor peste 440 de participanţi condiţiile din imagine, adică  lipsă de vestiare pentru schimb sau folosirea de   wc-uri ca cele din imaginile de mai jos.

Cine nu crede, se poate convinge făcând o deplasare la stadionul Victoria Carei din municipiul care are ca viceprimar un fost sportiv.

Până şi intrarea la stadion te pregăteşte pentru coşmarul la care sunt supuşi cei care au necesităţi fiziologice şi sunt nevoiţi să folosească clădirea  cu această destinaţie.

O delăsare totală domneşte, în condiţiile în care au tot fost alocate fonduri. Peisajul este unul  dezolant. În drumul parcurs spre terenul propriu-zis, întâlneşti buturugi de copaci, o adunătură de fier vechi, iarbă neîntreţinută în care te afunzi până peste glezne şi înşiruirea poate continua. Lăsăm material şi pentru jurnaliştii consilieri ai domnului primar Kovacs şi de asemenea pentru finul domniei sale. Puţin probabil însă ca   să suscite interes un concurs de atletism la care participă peste 440 de elevi din toată ţara. De ani de zile  nu am întâlnit pe cineva  din anturajul  ziarist al primarului să fie interesat de acest gen de competiţii. Am observat însă că nu ratează nici un concurs de vinuri, net superior susţinut  financiar faţă de această competiţie sportivă.

Priviţi poarta de intrare, o adevărată relicvă de pe vremea …împuşcatului.

Pe măsură ce înaintezi, imaginile devin..apocaliptice  dacă te gândeşti că te afli totuşi …în curtea unui stadion.

…epava autobusului  te duce cu gândul la un cimitir de maşini mai degrabă…

..urmează băncile folosite ca…vestiare pentru sportivii sosiţi de cu noapte din alte localităţi…

..cotim la dreapta, ca să ajungem la…grupurile pentru nevoile fiziologice…

..în depărtare apare o clădire mică, albă, dinspre care vin sportivi…

De o parte şi de alta a drumului, se află grămezi de material lemnos sau buturugi ce flanchează terenul unde se desfăşoară  întrecerile de atletism propriu-zise.

Peisajul este completat cu grămezi de fier vechi.

Pe măsură ce ne apropiem realizăm dimensiunea dezastrului în care se află ceea ce  este o carte de vizită a oraşului Carei sub administraţie UDMR.

Toaletele  la care au acces cei peste  440 de elevi participanţi la o competiţie  aflată la cea de-a 45 ediţie!

Aşa se întâmplă când primarii îşi aleg consilieri jurnalişti, fără experienţă în  alt domeniu sau în administraţie publică ca să conştientizeze cât de importantă este imaginea unui municipiu.

Ne-am fi aşteptat să întâlnim cu totul alte condiţii după 7 ani de mandat de viceprimar fost sportiv. Timp suficient pentru a-şi demonstra calităţile.  Invocarea lipsei de fonduri nu mai este de mult decât o gogoriţă servită celor ce nu ştiu că impozitele colectate la nivel local se constituie ca fond de salarii pentru angajaţii primăriei cu salariu mediu de 970 euro lunar, celor ce nu ştiu că primăria plăteşte lucrări supraevaluate de construcţii sau celor ce nu ştiu că sume la nivelul a 3,3 milioane lei noi sunt încă căutate în actele contabile.

În fiecare an am întâlnit această situaţie la stadion în preajma zilei de 25 octombrie şi am sperat mereu că la următoarea ediţie a Cupei 25 Octombrie la atletism cineva din administraţia locală se va sesiza şi se va ruşina de această situaţie. Se pare că şi acest sentiment a dispărut la fel ca suma menţionată mai sus.

Am întrebat copii dacă au încercat să ajungă la grupurile sanitare din incinta stadionului pentru care s-au alocat fonduri generoase dar au afirmat că sunt închise, lucru verificat şi confirmat şi de noi.

Doar profesorii însoţitori au avut acces la grupurile sanitare din interior.

Potrivit antrenorului însoţitor al echipei din Csenger,

..e păcat că nu aveţi condiţii, că nu sunteţi susţinuţi când aveţi asemenea tineri talentaţi..la noi nu este  o competiţie de asemenea anverură…sunt deosebit de încântat de ce am văzut că se paote face de către aceşti antrenori dar sunt trist când văd în ce condiţii sunt nevoiţi să lucreze…

Echipa sportivilor din Csenger a făcut naveta în Ungaria în cele 2 zile de concurs. Condiţiile întâlnite nu le-au dat de ales.

Gara Carei, o altă poartă de intrare a orasului, cu peisajul din jur dezolant, are o nouă consoartă de suferinţă:  Stadionul Victoria Carei.

Acest articol NU  este un pamflet şi deci trebuie tratat în consecinţă.

Daniela Ciută

 

 

 

 

 

comentarii

de Microbist la 26 October 2015 - 22:06

Din pacate, e mostenire !!!Trebuie intrebati cei care sau ocupat ani la rand de stadion si au avut pe mana sute de milioane de Lei.Primaria a ramas si cu banii luati si cu stadionul de toata varza.

de sportiv la 27 October 2015 - 07:51

din pacate,in 7 ani de cand e viceprimar un fost fotbalist se complace cu mostenirea fara sa fie in stare sa fie gospodar.
miliarde ajung la echipa de fotbal iar celelalte sporturi fac performanta cu mainille goale.
acest wc arata de ce sunt in stare conducatorii orasului!

de CZIMAR la 27 October 2015 - 09:11

Miliarde au ajuns ,dar nu la echipa de fotbal ,cei care au administrat pana acum stiu unde sau dus miliardele.

de careianul la 27 October 2015 - 09:33

la asa gospodari asa weceuri si asa stadion plin cu fier vechi!
asa a fost si la masa de protocol de la casa de cultura pentru ministrii si pentru oaspetii cu fete de masa necalcate si nearanjate ca nici la sate nu gasesti asa bataie de joc.
sa vedeti cand vin ungurii la castel ce aranjamente sunt si ce mese aranjate dar pentru oficialii de la bucuresti se trantesc fetele de masa necalcate!

de TIBOR la 27 October 2015 - 10:10

Am fost la Cupa 25 Octombrie,frecventez aproape toate meciurile de pe stadion.
Din pacate am vazut ce a ramas dupa cei 450 de copii,sticle ,hirtii aruncate pe jos si tot ce vrei.Da problema e ca asa cum banii care sau dat pana acum nu au fost investiti in dotarea stadionului si in cele necesare.Toata lumea care sta pe banci ca spectatori si sustinatori ai echipei se intreaba: pana acum nimeni nu ia intrebat pe cei care au administrat “ce sa intamplat acolo “?

de Horia Mărieș la 27 October 2015 - 11:02

Propun ca in găurile din pozele no. 1 si no. 16 să fie băgați adânc cu gura și cu nasul, primașul și adjunctul lui.
Și să fie ținuti acolo o săptămână fiindcă au ce mânca și încă din belșug.
Pe urmă să le ia locul cei trei jurnaliști ai grófului, cei ce cosmetizează mincinos imaginile din Önkormányzat, până se satură și ei.

de victor la 27 October 2015 - 11:43

aceasta e valoarea unui fotbalist ratat soptitor la seku ca sa mearga prin america!

de zoli la 27 October 2015 - 12:51

Mai bine ar fi ca sa nu mai invitati pe nimeni ca sa nu rada lumea de noi.

de victor la 27 October 2015 - 13:27

numai un haver de fotbalist soptitor poate avea asa idei crete!

de Z la 27 October 2015 - 16:44

Cand am vazut aceste fotografii mi-a venit sa plang.Cam jumatate din cei de varsta mea si-au petrecut momente frumoase pe stadion.Nu vorbesc doar de meciuri, pe stadion am avut concerte, evenimente festive si edili tarii aterizau mai mult sau mai putin cu elicopterele lor pe stadion.De cate ori vin in oras ma mira faptul ca mai gasesc inca domnii conducatori ai orasului sa mai distruga ceva.Si vezi ca reusesc.Si pana la urma revin la realitate.Daca au distrus industria careiana o fabrica de zahar, fabrici de mobila, ferme agricole, samd. atunci un nenorocit de stadion sau o nenorocita gara le va sta in cale?Ca doar stadionul e o mostenire de la Ceausescu, si gara e veche de peste o suta de ani.
HAI BRAVO BAIETI TOT INAINTE FACETI ASA MAI DEPARTE.

de Intrebare la 27 October 2015 - 22:21

Deci,ani de zile au fost comisii si comisii si din parte Consiliului Local,da ei ce au pazit ?Macar sa spuna adevarul cineva !

de raspuns la 27 October 2015 - 22:24

comisiile au executat ordinele primarilor la fel ca si la comisia care a aprobat ca din fondul fundatiei de turism local primarul sa isi cumpere masina renault!acesta este adevarul gol golut !

de carei la 27 October 2015 - 22:38

stie cneva unde se poate cere ca dna-u sa verifice miliardu furat anu trecut la fotbal si cate chitante false se fac cu protocoalele…adica nu se fac multe da se fac facturii si chitante de la dif. restaurante../

de Annamaria la 30 October 2015 - 22:43

Mare pacat ca in sec.21 asa ceva trebuie sa vedem ma doare sufletul,si eu am facut sport acolo.

Lasati un comentariu