Sesizări de la cititori.Primăria Carei şi lucrările de proastă calitate

• publicat la: 12 octombrie 2015
Sesizări de la cititori.Primăria Carei şi lucrările de proastă calitate

Prea ocupaţi cu campania de denigrare a  consilierului  liberal care demască toate neregulile din Consiliul Local şi administraţia careiană, primarii nu mai sunt atenţi la calitatea lucrărilor din oraş, pe spaţiul public, prestate de diferite firme .

Cititorii Buletin de Carei sunt însă foarte prompţi şi au un ridicat spirit civic. Nu mai sunt indiferenţi la modalitatea de cheltuire a banului public. Dezinteresul primarilor nu e contagios  şi  careienii au pretenţii ridicate faţă de calitatea lucrărilor.

Anunţate cu surle şi trâmbiţe, lucrările cuprinse în Masterplanul Apaserv au fost demarate cu întârziere, în cursul acestei veri. Suntem în octombrie, nici nu bine s-a uscat asfaltul pus peste porţiunile în care s-au efectuat lucrări de canalizare şi…..urmăriţi imaginile trimise de Vasile Todea, din piaţa 1 Mai, din centrul Careiului.

Situaţia e similară pe strada Uzinei sau pe strada  Mihai Viteazul.

La fel ca în cazul celorlalte lucrări prestate pe raza mun.Carei, primăria Carei nu este interesată de calitatea lucrărilor ci doar de aspecte ce ţin de  firma executantă şi de nivelul cât mai ridicat al facturii suportate din banul public. Vezi situaţia gardului construit cu 467 euro metrul liniar ,din faţa Teatrului şi a vestiarelor construite cu 381 euro mp, de lângă terenurile de sport din parc.

redactia

comentarii

de Horia Mărieș la 12 octombrie 2015 - 16:02

Bag samă că primașul a găsit o bancă fraieră care să împrumute falimentara primărie și a început lucrările de asfaltare a străzilor și a trotuarelor din Carei. Vezi pozele din articol.

Fără nici o altă discutie, fără nici o altă opinie.
„Opinia” o va scrie în mod cert sasul, finul primașului, la noapte, după o beție, la păginuța lui cea drăguță, la aia de „pamflete”.

Apropo de antreprenorii de tot rahatul, de șpăgarii cu care ii place să lucreze primașului de Careii Mari / Nagykároly / Grosskarol, fiindcă de la cei de teapa unora ca incompetenții ăștia se așteptă să primească un „aldămaș”, cuprins între, presupunem, 10 și 40% din valoarea contractului pe care l-a atribuit pe blat și șest în favoarea lor.

O temă foarte bună pentru a fi mozolită de opinia careianului, asta tocmai fiindcă „Un careian informat nu poate fi manevrat”! – decât de căttre un fin sas ultramincinos.

Update privind una din firmele „pretine” primașului (egy tisztelt barátos és nagyon elökelö margitai rdmsz cég).

„După ezitări care au durat circa doi ani, municipalitatea Oradea a organizat la sfârşitul verii două licitaţii pentru înlocuirea mozaicului făcut de mântuială în Pasajul Vulturul Negru de firma SC Marconst SRL din Marghita, la care nu s-a prezentat însă nimeni. În această situaţie, decât să organizeze o a treia procedură de selecţie pentru desemnarea unui constructor care să refacă pavajul pe bani europeni, municipalitatea a preferat să schimbe soluţia tehnică în lucrare de pietruire, pe care să o execute din banii oraşului.
„E adevărat, nu vom mai avea o tragere de 150.000 euro din bani europeni, vom lucra pe banii oraşului, dar la sfârşitul lucrărilor Pasajul Vulturul Negru va fi OK”, a spus edilul.
Potrivit primarului, lucrările a căror finalizare va fi împinsă după data de 31 decembrie 2015 nu vor mai fi decontate din bani europeni, diferenţa urmând a fi suportată de către municipalitate.
Primăria ar ajunge în situaţia de a returna finanţatorului banii pe lucrările făcute la structura de rezistenţă a Pasajului Vulturul Negru doar dacă nu închide întreg proiectul.
Pe de altă parte, nici dacă s-ar fi stabilit un câştigător pentru pavarea cu mozaic, muncitorii nu ar fi avut cum să intervină în pasaj. În prezent, firma Constructorul Sălard lucrează la reabilitarea pereţilor, pavimentului şi cupolei pasajului, cu un termen de finalizare a lucrărilor stabilit pentru sfârşitul lunii ianuarie 2016. Înlocuirea mozaicului cu piatră se va derula ulterior.
„Ne vom concentra să terminăm pereţii cortină, iar când se dă jos schela să facem şi lucrările de pietruire, astfel încât să fie gata până în iulie”, a mai spus Bolojan.
Conflictul dintre municipalitate şi Marconst a izbucnit în iunie 2013 când comisia de recepţie a lucrărilor condusă de viceprimarul Mircea Mălan a obligat constructorul la refacerea acestora. Plin de crăpături din cauza unei prize necorespunzătoare cu placa suport, mozaicul prezenta deficienţe de montare, diferenţe de nuanţă, rosturi neunitare, linii neclare ale ornamentelor, plăci de mozaic tăiate strâmb şi multe altele. Municipalitatea a păsuit constructorul pentru a aduce lucrările la calitatea din contract, lucru care, însă, nu s-a mai întâmplat
„Avem în prezent un proces cu firma Marconst”, a mai spus primarul Ilie Bolojan. Potrivit edilului, constructorul va fi obligat să plătească penalităţi.” relatează e- bihoreanul.

Măcar în Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în idiș גרויסווארדיין Groysvardeyn, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel’ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) primarul și-a luat inima in dinți și vrea să-și recupereze paguba de la escrocii numiți Marconst.

Oare când o să recupereze și primașul din „a Nagykárolyi Önkormányzat”, de la escrocii lui „pretini”, de la numitii sereliști (kft) Marconst din Marghita, pagubele produse municipalității și careienilor prin întãrzierea lucrărilor pe care ăia au fost însărcinați să le execute în Carei?
De ce nu le aplică imediat penalitățile prevăzute în contract pentru întârzierea finalizării lucrărilor?
La cât se ridică suma cu care primașul și Primăria Mun. Carei ar fi trebuit să penalizeze Marconst pentru întãrzieri?
A băgat primașul și banii ăștia, sau măcar 40% din ei, așa cum se poartă pe la toate primăriile de soi, direct în buzunarul lui larg și propriu (a saját mély zsebébe)?

„Opinia” asta ne-ar plăcea să ne-o împărtășească drăguțul finuț al primașului-naș, nu alte parascovenii jegoase și pestilențiale, așa cum ne-a obișnuit până acum. Îi mulțumim anticipat.

Atunci să vezi „rating” pe trafic.ro pentru „opinia” aia careiană de tot rahatul!

de mariana la 12 octombrie 2015 - 21:19

domnul primar face cum stie el mai bine asa ca nu putem sa pretindem ceva de care este strain.
a facut in oras ce a facut si la firmele lui. pregatiti banii pentru datoriile cu care ne va lasa dupa ce pleaca.

de Stig la 13 octombrie 2015 - 09:57

Planul asta tine de APASERV, PRIMARIA nu are nici o treaba cu chestia asta ..

de Horia Mărieș la 13 octombrie 2015 - 12:02

🙂 @Stig la 13 October 2015 – 09:57 🙂

Ne faceți să râdem cu gura până la urechi. Dar amețitul ăla de administrator local, de „city manager”, cel care palmează lunar cca 110 milioane din bugetul local, adică din banii careienilor, nu este cumva membru în CA sau așa ceva al APASERV SA SM?

El ce pisici pazește pe acolo, el cum apără acolo intereselor careienilor? Sau este și acum bolnav, depresat, întristat, înamorat și acolo ca în 2008 când s-a kekat în pantaloni de frică și a cedat primăria careiană escrocului tãmplar de picere de scaune, la presiunea unora de pe la Dögtér?

Păi cum devine chestia asta, puteți oare sa ne lamuriți cumva și pe noi, mult stimate Domnule Stig?
Asteptăm să o faceți, dacă cunoașteți atât de bine detaliile. Mulțumiri anticipate.

de alt careian la 13 octombrie 2015 - 16:47

Sesitati numai linistit .Ca nici nu va baga in seama nimeni.Dragi Careieni.Votati UDMR,iar dupa aceea asteptati anca cinci ani, iar apoi asa mai departe.

de amalia la 13 octombrie 2015 - 18:08

intrati pe trafic la buletindecarei.ro si vedeti ca pana la ora 19 erau 1464 de vizitatori unici.
sa multumiti la finul primarului pentru ca va face trafic!

de Horia Mărieș la 13 octombrie 2015 - 18:22

@amalia

Sunt sigur că redacția BdeC o să-i mulțumească din inimă finul sas care-l pupă-n fund zilnic pe primaș.
N-aș vreau să uit nici de limbile pe care i le dă lui govorică.
E o bombonică de băiat (sau Bombonel?), e bun de pus la rană.
Vedea-l-aș mereu în șanțul cel plin cu rahat din zona Dögtér, atunci când se îmbată, fãcând pe vaporașul.

de Horia Mărieș la 14 octombrie 2015 - 20:42

În cartea poștala ilustrată (anzix) de azi de la ora 13:31, primasul Eugen Kovacs Jeno gaseste scuze și pregateste terenul pentru ca populația din Carei să nu-l spânzure de Turnul de Apă al Castelului, fiindcă proiectul (Master Plan) de apă și canalizare in Carei, fredonat de antreprenorii incompetenți ai APASERV, se pare că nu va putea fi terminat de nici o culoare in acest an.

Iar atunci se vor pierde o grămadă de bani europeni și va fi o parascovenie groasă de tot!

de gyurika la 15 octombrie 2015 - 07:01

Haos peste tot.Nu mai poti circula nici cu masina,nici pe jos si se pare ca acesta este
decat inceputul.

de Horia Mărieș la 26 noiembrie 2015 - 08:52

Fiindcă sunt cârcotaș și negru în cerul gurii, am scris multe și diverse măscări pe aici (vezi și comentariul de mai sus din data de 14 octombrie) în care îmi exprimam indoiala că renumitul Masterplan Apaserv SM va fi finalizat în Carei (inclusiv in viile Careiului) până la sfărșitul anului 2015. Sper din tot sufletul să nu se producă o crimă de lezmajestate în Carei, adică locuitorii să nu-l spânzure totuși pe primaș de Turnul de Apă, fiindcă i-a mințit cu nerușinare tot anul (și asta ca de obicei, adică de când îl cunoaștem).

Până si careianul informat care nu poate fi manevrat dar care n-avede, n-audeve decât numai ce-i convine lui că să poată fi mereu pupincurist, mi-a dat dreptate acum o jumătate de oră: „Lucrările la masteplanul Apaserv nu vor fi finalizate la termen” .

„În cadrul şedinţei de miercuri a Consiliului Local s-a discutat despre stadiul lucrărilor la masteplanul Apaserv. Primarul Eugen Kovacs a arătat că lucrările de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Carei, cuprinse în acest masterplan, nu vor fi finalizate până la termenul prevăzut în contract, adică până la sfârşitul acestui an. Întrebat de consilierul Vasile Tempfli privind stadiul lucrărilor la masterplanul Apaserv, primarul Eugen Kovacs a declarat că lucrările prevăzute la nivelul Careiului sunt realizate în proporţie de 78%. Proiectul, în valoare de 104 milioane euro, este finanţat de Uniunea Europeană. Nefinalizarea lucărilor la termen ar putea trage pierderea finanţării. Primarul Kovacs a declarat că cei de la Apaserv SA speră într-o prelungire a perioadei de implementare, iar în cazul în care aceasta nu va fi obţinută, Apaserv mai are de accesat 4 milioane euro de la Banca Mondială şi va lua un nou credit pentru a putea finaliza lucrările. Întrebat de consilierul Vasile Tempfli cine va răspunde pentru nerealizarea proiectului, primarul Eugen Kovacs a declarat că răspunderea va aparţine conducerii Apaserv SA, însă nu şti cine va plăti lucrările nefinalizate.”

Trag o singură invățătură de minte aici: primașul Kovács Jenő trebuie sictirit imediat ce începe să se laude cu „realizări” la care n-are nici o cât de mică contribuție, la lucrări care au alți investitori/finanțatori decãt Primăria Carei, cum ar fi semicentura de ocolire a Careiului, reteaua de apa și canalizare a Careiului, rețeaua de distribuție a energiei electrice din Carei, lucrări (drumuri) finanțate de Consiliul Județean, etc., fiindcă minte de stinge, te minte in față in stilul cel mai josnic, doar ca să-și facă reclamă electorală atunci când n-are nici un merit. Primașul de nagycărei este lăudăros și mereu găunos. El nu trebuie crezut nici atunci cãnd vorbește de investiția făcută pentru prietena lui Aniko și pentru caii lipițani din grajdul Equus, fiindcă și atunci minte de îngheață apele.

Lasati un comentariu