Şi la Carei funcţionează cutuma…”merge şi aşa”

• publicat la: 31 octombrie 2015
Şi la Carei funcţionează cutuma…”merge şi aşa”

Un incendiu puternic a avut loc, vineri noaptea, într-un club din Capitală în timpul unui concert. Cel puţin 27 de persoane au murit si 155 de tineri au fost transportati la toate spitalele din Bucureşti.

O tragedie, o situaţie fără precedent dar care putea fi evitată!  Chiar nu putem învăţa din experienţele altora, din tragediile altora  ca să luăm măsuri în consecinţă şi să evităm asemnea catastrofe ?

Urmăriţi imaginea  de la concert de dinaintea declanşării incendiului. Cum e posibil ca să nu existe iesirile de urgenţă  si nici un culoar de trecere ci doar o mulţime care umple haotic, până la refuz un spaţiu total neadecvat unui concert?

În alte ţări, dacă se depăşeşte cu 4 persoane numai numărul  prevăzut şi aprobat de pompieri, unitatea respectivă este închisă iar amenzile sunt mai mult decât usturătoare.

Din presa centrală am aflat că nici măcar nu exista o autorizaţie de la pompieri pentru acest club !

O mică atentie unde trebuie si gata …ai avizul, că aşa merge la noi. De instituţiile  abilitate de control nici nu mai aducem vorba. Premierul a anunţat în cursul zilei de sâmbătă că în perioada următoare vor fi efectuate controale la toate cluburile din ţară.  O măsură binevenită dar tardivă pentru victimele din Bucureşti.

Să nu cumva să credeţi că numai la Bucuresti întâlnim astfel de situaţii. În celălalt capăt de ţară, tocmai la Carei, semnalăm de 3 ani de zile situaţia dramatică în care trăiesc chiriaşii din blocul primăriei Carei.  Am sesizat  Direcţia de sănătate publică pentru a  lua măsuri de remediere a stării de fapt din acel bloc central, a condiţiilor  pestilenţiale în care  sunt nevoiţi să trăiască copii şi adulţi deopotrivă. Să vedeţi vara ce grozăvie, când nu se pot aerisi camerele care sunt pe partea unde se scurg dejecţiile…

Acesta e blocul care se vede de la geamul unei săli de şedinţă din primărie…

Apa cu miros de urină, şiruri de şobolani la baie şi scurgerea  fecalelor de la băi  sub geamurile locatarilor sunt la oridnea zilei în imobilul central careian.   Acolo locuiesc şi copii şi  tineri care nu au locuinţă personală dar şi pensionari.  Se aşteaptă  ca să fie muşcat un copil de şobolani sau să se declanşeze un focar de infecţie pentru a se lua măsuri?  De ce trebuie să ne mobilizăm doar în situaţii de urgenţă când măsurile preventive   ar putea evita …”neprevăzutul’?

Cine insistă să menţină în acel bloc chiriaşii certaţi cu disciplina şi traiul civilizat spre disperarea celorlalţi?

Locuinţele  sociale de pe Tireamului sunt  terminate. Se  aşteaptă perioada campaniei electorale ca ele să fie oferite de către primărie celor aleşi….?

In acest răstimp, blocul primăriei din spatele Teatrului şi Bibliotecii, altădată un elegant şi  aranjat  aşezământ, este luat cu asalt de şobolani. Apa de băut se aduce de la cişmele sau se cumpără iar hainele se spală la cunoştinţe.

Să sperăm că nu numai  cluburile vor intra în atenţia organelor de control abilitate ci şi clădirile similare celei din spaţiul locativ al primăriei Carei în care  convieţuiesc copii, adulţi şi bătrâni alături de şobolani.  Ar avea curajul cineva din primărie sau de  la Direcţia de Sănătate Publică să bea apa care curge la robinetele chiriaşilor?  Nu cred că nu se poate găsi o soluţie care să transforme în amintiri de coşmar aceste imagini.

Chiar dacă în Carei avem primar şi viceprimar din partea UDMR, şi aici  funcţionează cutuma lui „merge şi aşa”.  Întrebarea este…până când?

redacţia

 

Atacurile  la adresa Buletin de Carei şi a colaboratorilor  săi  sau la adresa membrilor de familie  a administratorului Buletin de Carei nu reuşesc să ne intimideze!

Continuăm. Ce nu te omoară te întăreşte!

Fiecare dintre cetăţenii acestui oraş are dreptul la condiţii decente de viaţă indiferent de pregătire, de  etnie, de condiţia socială. Cu toţii  contribuim la bugetul local şi de stat şi trebuie să fim conştienţi că avem şi drepturi  nu numai obligaţii !

comentarii

de radioerevan la 1 noiembrie 2015 - 11:57

sambata a dat pe la blocul ghetou viceprimarul care a tinut o sedinta numai in limba maghiara despre curatenie!!!!
se apropie alegerile si au invatat iar drumul la blocu ghetou???
de parca daca dai cu mopu se rezolva toate acolo unde nu a fost renovat nimic de ani de zile!!!!

Lasati un comentariu