Titus Corlățean,audiat la DNA în dosarul votului în diaspora

• publicat la: 5 octombrie 2015
Titus Corlățean,audiat la DNA în dosarul votului în diaspora

Titus Corlățean, fost ministru de Externe, a ieșit din sediul DNA după patru ore de audieri. Acesta nu a dat detalii despre ce s-a întâmplat în cele patru ore în care s-a aflat în fața procurorilor, susținând că își menține conduita aplicată până acum, respectiv să nu comenteze public și să respecte regulile și procedurile, transmite Realitatea.net.

„Am făcut o declarație detaliată, conform procedurilor în vigoare. Am răspuns la ceea ce avea datoria să întrebe procurorul de caz și la toate detaliile solicitate. Ceea ce am avut ca și conduită un an de zile, necomentând public și respectând regulile și procedurile, voi face și acum, până la soluția procurorilor”, a declarat Titus Corlățean.

„Sper să nu fie nicio problemă. Nu cred că Titus Corlăţean a greşit cu ceva atunci când a fost ministru”, a spus Dragnea, întrebat despre audierea fostului ministru la DNA. Întrebat dacă se aşteaptă să fie şi el chemat în faţa procurorilor în acest dosar, Dragnea a negat spunând că nu ar putea avea nicio calitate. „Sunt chemat pentru referendum, asta am înţeles, dar pentru aia nu-mi dau seama de ce”, a spus fostul ministru al Dezvoltării şi vicepremier la vremea respectivă.

sursa cotidianul.ro

 

Lasati un comentariu