Victorie! Buletin de Carei a obligat Primaria să intre în legalitate

• publicat la: 23 October 2015
Victorie! Buletin de Carei a obligat Primaria să intre în legalitate

Toată armata de jurnalişti angajată de primarul Kovacs Eugen pentru a întreţine o atmosferă de scandal în frumosul şi liniştitul nostru oraş de odinioară, nu a reuşit să impresioneze autorităţile care veghează la respectarea cadrului legal în care o instituţie ca şi Primăria Carei ar trebui să îşi desfăşoare activitatea.

Despre ce este vorba? …în limbaj careian, palatul Victoria s-a contopit cu Cotroceniul.

Începând de luni, 26 octombrie 2015, Serviciul de Taxe şi Impozite Locale îşi va desfăşura activitatea acolo unde îi este locul, adică în sediul Primăriei Carei, în clădirea renovată cu peste 2 milioane de euro dar nefinalizată.

Primăria mun.Carei, avându-l ca primar pe preşedintele UDMR Carei, Kovacs Eugen sau Jeno, a semnat prin managerul de proiect Veress Toma, recepţia  de finalizare a lucrărilor la proiectul  “Reintegrarea vechii cazărmi prin înfiinţarea Centrului Social Carei”,finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 „sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniu de  intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Valoarea proiectului este de cca 2.000.000 Euro.

Acum nu ne ocupăm de faptul că încă nu sunt finalizate lucrările pentru care au fost efectuate deja plăţile ci de faptul că această clădire renovată a fost folosită şi în alte scopuri decât cele pentru care s-a primit finanţarea!

Pentru a nu deranja  retina grofilor ce ocupă birourile principale de la etajul clădirii noii primării renovate, mai multe servicii cu orar de lucru cu publicul au fost surghiunite la Centru Social, clădirea fostei cazărmi careiene. Printre ele şi Starea Civilă şi serviciul de taxe şi impozite.

Urmare a semnalării de către   Buletin de Carei a acestor situaţii, Serviciul de taxe şi Impozite a început să se mute în clădirea noii Primării, în spaţiile păstrate de primari  pentru societatea comercială  înfiinţată la solicitarea lor,  SC Cafeneaua Culturală SRL.

…până şi plăcuţele au fost comandate şi amplasate pe spaţiile  râvnite…

A fost chiar şi un anunţ pentru organizare concurs post administrator la această societate , prevăzut pentru 20 noiembrie 2014, dar din  motive ce ţin din nou de legalitate, acesta nu a mai avut loc.

Urmare a acestui demers al nostru, postul păstrat  de administrator s-a transformat în post de consilier.

Până la ora actuală, fiecare semnalare a Buletin de Carei a fost adevărată şi a produs consecinţe!

Degeaba  încearcă finul primarului Kovacs să  introducă în peisajul careian pestilenţialitatea ce îl caracterizează pentru a abate atenţia de la  haosul ce domneşte în primăria condusă de naşul său Kovacs. Deocamdată trăim într-o ţară guvernată de legi care trebuiesc  respectate!

Poveştile cu traficul Buletin de Carei ( în creştere constantă, pentru care se cuvin mulţumiri),cu  virgulele şi cu angajările la firmele private ale unora sau altora sunt menite  celor ignoranţi, abonaţi la  firimituri de la masa vremelnicilor stăpâni.

Vine vremea ca şi la Primăria Carei legile să fie respectate, fie că place sau nu.

Încă aşteptăm domnule primar să aflăm despre soarta celor 3,3 milioane de lei  din creditul contractat în anul 2011 pentru reparaţii străzi conform HCL 102 din 2011.

Careienii aşteaptă să revină la viaţa decentă, la străzile decente pavate cu pavajul ce apare  în proiectul accesat şi finaţat din fonduri UE Modernizare Calea 1 decembrie 1918 şi nu cel care este acum pe căile de acces şi care nu  permite  doamnelor şi domnişoarelor să poarte  pantofi cu toc.

De ce finul dvs domnule primar Kovacs  blamează careienii care  semnalează incidente şi pagube la autoturismele lor cu care au circulat pe strada  Mihai Viteazu până a nu fi semnalizate lucrările aşa cum a atras atenţia Buletin de Carei?

Chiar consideraţi că ar trebui  să fie mulţumiţi că şi-au spart baia de ulei pentru cauza nobilă … extindere reţea apă şi canalizare în cadrul masterplan Apaserv?

Ar trebui să tăcem chitic când angajaţi personal la primărie pe criterii politice sau cumetrii, cum este cazul ginerelui dvs sau a soţiei consilierului judeţean UDMR Gindele sau a membrilor din biroul permanent al UDMR Carei,etc.?

De ce credeţi că ne puteţi desconsidera pe noi, cei care avem statut de contribuabil, statut necunoscut domniei voastre?

Revenirea serviciului de taxe şi impozite la locul de drept e doar începutul  instaurării legalităţii în primăria Carei şi a instaurării respectului cuvenit cetăţenilor acestui oraş.

Buletin de Carei nu are contracte cu primăria Carei şi nimeni nu se poate lăuda că finanţează acest portal de ştiri local.  Încă mai aşteptăm, noi careienii contribuabili oneşti, să primim sumele ce ni se cuvin de la firma căreia i-aţi concesionat ştrandul oraşului pe suma de 500 de euro ca acum câţiva ani să ridicaţi valoarea anuală a concesionări la…1000 euro.  Cum se face că firma pe care aţi agreat-o foloseşte GRATUIT apa termală, fără nici o autorizatie?!

Aşteptăm şi explicaţii legate de lucrările supraevaluate  încredinţate unor firme ca cele care execută un gard înalt în faţa teatrului sau vestiare în parc, sume ce vor păgubi bugetul şi aşa subţiat  al Careiului.

Vă rog să realizaţi că Primăria Carei nu  este totuşi SRL-ul personal al domniei voastre, pentru care încă mai aveţi reţinere pe salariu pentru datoriile la bugetul de stat. Careinii sunt oameni de ispavă, care îşi plătesc dările locale la timp şi vă îndemn să luaţi exemplu dacă aţi dorit să fiţi reprezentantul lor.

Vedeţi ce se întâmplă dacă angajaţi ca şi consilieri personali jurnalişti şi nu specialişi care să vă sfătuiască în cunoştinţă de cauză?

Daniela Ciută

comentarii

de gyurika la 23 October 2015 - 18:04

Nu stiu daca este intre D.voastra cineva care a avut curajul sa se plimbe cu un carucior
fie cu copilul fie cu nepotul.Nu va sfatuiesc sa o incercati,fiindca veti avea parte de o aventura de neuitat in acest oras EUROPEAN.

Lasati un comentariu