Încă 6 decese. Bilanţul morţilor de la colectiv este de 38

• publicat la: 7 November 2015
Încă 6 decese. Bilanţul morţilor de la colectiv este de 38

Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns la 38 de morţi. Şase dintre răniţi au murit azi noapte, patru dintre aceştia în spitalele din Capitală, iar doi în străinătate, unde fuseseră transportaţi pentru îngrijiri medicale. O persoană rănită a murit, sâmbătă, la Spitalul Floreasca, doi pacienţi au decedat la Spitalul de Arşi, un altul la Spitalul Universitar, iar doi au murit în Olanda, unde au transferaţi.

Autorităţile au anunţat iniţial decesul a încă trei răniţi în incendiul din Club Colectiv, doi la Spitalul de Arşi, iar unul la Universitar, bilanţul deceselor ajungând la 35. Cei trei sunt Ionuţ Popescu, 32 de ani, a cărei iubită, Monica Tănăsoiu, şi-a pierdut şi ea viaţa, Daniel Ciobanu, 39 de ani, cameramanul care filma concertul Goodbye to Gravity şi al cărui tranfer la o clinică din Israel a fost anulat în ultimul moment, şi Ionuţ Maior, din trupa Bruma, care a murit din cauza gazelor inhalate în timpul incendiului.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), Cătălin Cîrstoiu,a anunţat apoi şi a patra victimă: Ionuţ Maior, 27 de ani, care era în stare critică. La Spitalul Universitar este internată şi soţia acestuia, care a fost detubată recent, după ce mai multe zile a fost în stare gravă. Cătălin Cîrstoiu a precizat că Ionuţ Maior avea arsuri grave, după ce, în urma incendiului din clubul Colectiv, s-a aruncat peste soţia sa ca să o salveze.

Pentru două persoane, transferul în străinătate a venit prea târziu, Varianta apelării la ajutor internaţional pentru gestionarea situaţiei nu a fost luată în calcul decât după o săptămână de Ministerul Sănătăţii, primii pacienţi fiind transferaţi în străinătate cu avioane ale armatei, nu medicale. Secretarul de stat Raed Arafat a spus, în conferinţa de presă de la Palatul Victoria, că cei doi pacienţi care au decedat erau printre cele opt persoane transferate, cu o aeronavă militară, de la spitale din Capitală la spitale din Olanda.

Unul dintre cei doi decedaţi era o tânără italiancă (20 de ani), care după incendiul din clubul Colectiv fusese internată la Spitalul SRI “Agrippa Ionescu”.

sursa romaniacurata.ro

Lasati un comentariu