Pagina principala / Opinii / Nesfârșita toleranță pentru ilegalitate

Nesfârșita toleranță pentru ilegalitate

Asistenta de la Maternitatea Giulești a ales să stea de vorbă cu niște colege, la întoarcerea de la toaletă, în loc să revină în salonul de prematuri. Proprietarul Restaurantului Beirut din Constanța a falsificat actele prin care se atesta că personalul a fost instruit în privința situațiilor de urgență. Lăcătușul responsabil de racordările la gaz la mansarda aceluiași Club Beirut n-a cerut avizele pentru lucrările pe care urma să le facă. O firmă de construcții n-a cerut, nici ea, autorizația de construcție (inexistentă) atunci când a început să amenajeze respectiva mansardă – doar a încasat banii. Proprietarii Clubului Colectiv au declarat pe propria răspundere că spațiul lor are capacitatea de 80 de locuri pe scaune. Aceiași proprietari au angajat oameni fără calificarea necesară și/sau la negru, au autorizat intrarea în club a minorilor și legarea cu lanțuri a ieșirii de urgență și au organizat un eveniment cu artificii fără ca nici măcar să informeze pompierii. Între incendiul de la Restaurantul Beirut și cel de la Club Colectiv, câteva alte clădiri de utilitate publică au luat foc. La o zi după tragedia de la Colectiv, un incendiu s-a declanșat într-un club de la demisolul Casei de Cultură din Constanța. În fiecare an, mii de angajați de la Stat și din privat sunt puși să semneze că au efectuat instructaje de protecție anti-incendiu și proceduri pentru situații de urgență sau protecția muncii pe care, în realitate, nu le-au făcut niciodată.

Cine e de vină? Între faimoasele „autorități“ și realitățile de la fața locului se întinde un lung șir de responsabilități private, unele dintre ele, născute juridic din mantra „Statului care nu e bun manager“, care arată cât de deresponsabilizant e să ai o cultură a corupției doar cu corupți, dar fără corupători și cât de riscantă e neinteriorizarea elementară a ideii de respectare a normelor, procedurilor și legilor.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), care emite avizele și autorizațiile pentru securitate la incendiu, are o misiune extrem de clară: să verifice legalitatea și buna îndeplinire tehnică a unei documentații întocmite de specialiști (arhitecți, constructori etc.) fără legătură cu „autoritățile“. „Piesele scrise şi desenate din documentaţia tehnică, cum sunt detalii de execuţie, agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcţii cu rol de securitate la incendiu şi, după caz, dispoziţii de şantier însuşite de verificatorul de proiect, proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, procese-verbale de lucrări ascunse etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinței esenţiale «securitate la incendiu»“ și „raportul de expertiză tehnică pentru cerința esenţială «securitate la incendiu» şi referatul verificatorului de proiect pentru cerinţa esenţială «securitate la incendiu» privind schimbarea destinaţiei/modernizării sau avizul proiectantului iniţial al construcţiei şi referatul verificatorului de proiect“ – toate sînt produse și garantate ca autentice de către o rețea de firme și persoane private, către care Statul a transferat o parte a responsabilităților lui, în perpetua lui tranziție către minimal. La nivel simbolic, însă, nicio responsabilitate nu a fost niciodată transferată – și în nici un caz, nu responsabilitatea socială pe care se bazează orice conviețuire societală și care cuprinde o idee de bază cu totul banală: procedurile există pentru că ceea ce nouă nu ni se poate întâmpla niciodată ni se poate întâmpla oricând.

…

„Autoritățile“ reprezintă, în România actuală, formula generală și impersonală prin care orice responsabilitate este întotdeauna relegată către o zonă abstractă a Statului. Ne dorim ca „autoritățile“ să funcționeze ca un fel de Dumnezeu – varianta Stat minimal –, să știe și să anticipeze ori de câte ori un organizator de evenimente decide să nu respecte legile, regulamentele și procedurile, în exact același timp în care reacționăm virulent împotriva „autorităților“ obtuze care împiedică investitorii privați, prin definiție mai buni manageri decît Statul. Ne dorim ca „autoritățile“ să fie de față la fiecare reprezentație teatrală la care producătorii lasă să intre lume peste capacitatea sălii și nu se îndură să deschidă toate ușile, la fiecare concert de club unde proprietarii decid că un metru pătrat pe cap de persoană e spațiu destul și că a pune lanțuri pe ieșirea de urgență e o idee bună să nu intre careva fără taxă sau să plece fără să-și achite berea.

Doar că Statul suntem noi toți, de la pompierul dintr-un teatru public la șoferul care-și lasă mașina în dreptul unei ieșiri de urgență la arhitectul care acceptă să ocolească legea pentru că așa i-a cerut clientul și de la conducătorul auto care ia cu împrumut un extinctor pentru avizul ITP și pe urmă circulă fără, la proprietarii de baruri, restaurante și cluburi care mint în declarațiile pe proprie răspundere și la proprietarii de apartamente care nu-și revizuiesc la zi instalațiile electrice și centralele termice.

În spatele tragediei de la Club Colectiv nu stau doar corupții, ci și corupătorii lor, nu doar „autoritățile“, ci și minimizarea până la dispariție, mai exact, până la totala privatizare în beneficiu personal, a Statului și, mai ales, o nesfârșită toleranță națională pentru tot ceea ce înseamnă nerespectarea procedurilor, a normelor, a regulamentelor, venită, de cele mai multe ori, pe fundalul disprețului profund pentru Stat. Ne facem singuri regulile, în răspăr cu cele oficiale, fiindcă nu credem în legitimitatea celor emise de „autorități“. După care le cerem tot lor totul și încă ceva pe deasupra.

sursa cotidianul.ro