Concert extraordinar de arii din opere

• publicat la: 14 December 2015
Concert extraordinar de arii din opere

Luni, 14 decembrie 2015, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Municipiul Carei a avut loc un Concert extraordinar de arii din opere și cântece de Crăciun, susținut de soprana Alice Bacalu și baritonul Alexandru Suciu, acompaniați la pian de prof. Cornelia Cuteanu, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.

Evenimentul a fost prezentat de Alexandru Suciu, care a și interpretat câteva fragmente muzicale alături de tinerii soliști.

    Timp de mai bine de o oră cei doi soliști au încântat publicul prin măiestria și eleganța cu care au interpretat fragmente din Opera „Don Giovanni” de Mozart, opereta „Liliacul” de Strauss, liedul „Gornistul” de Paul Constantinescu sau „Aria telefonului” din opera  Telefonul” de Menotti.  

Aflându-ne în pragul sărbătorilor de iarnă, din repertoriul variat ales de artiști nu au lipsit nici „Din an în an”, „Moș Crăciun”, „O, ce veste”, „Adeste fideles” sau „Joy To The World”.

    Concertul s-a încheiat într-o ambianță de sărbătoare, publicul cântând alături de protagoniști tradiționalul „La mulți ani”.

    Spectatorii numerosi au răsplătit cu  ropote de aplauze prelungite prestația de neuitat a artiștilor.

Lasati un comentariu