Deputatul Mihai Sturzu și-a dat demisia din PSD

• publicat la: 14 decembrie 2015
Deputatul Mihai Sturzu și-a dat demisia din PSD

Deputatul Mihai Sturzu și-a dat demisia luni din PSD, așa cum anunța în weekend, în urma unui conflict pe care l-a avut cu președintele partidului Liviu Dragnea la Congresul Tineretului Social-Democrat.

„Așa cum am anunțat public la Congresul TSD astăzi mi-am și depus demisia din calitatea de membru al Partidului Social Democrat. Și am aflat că există o procedură, astfel încât mi-am depus încă o demisie din grupul PSD de la Camera Deputaților. Consider că, atât timp cât PSD refuză să se modernizeze, să se reformeze, refuză să facă pași serioși în a se distanța de comunism, de corupție, în a deschide partidul, eu nu pot să mai girez această construcție politică, din păcate”, a declarat Mihai Sturzu.

Sturzu l-a contrat de asemenea din nou luni pe Dragnea.

„Domnul Liviu Dragnea a mințit în momentul în care a spus că eu m-am adresat domniei sale în încercarea de a construi nu știu ce mișcare cu care PSD-ul să defileze la un moment dat ca urmare a tragediei din Colectiv. Este o minciună cap coadă. Și vreau să spun foarte clar că domnul Liviu Dragnea m-a sunat să mă roage să ne vedem (…) după congresul PSD. Eu nu aveam ce să-i mai spun altceva decât i-am spus de la tribună. I-am spus aceleași lucruri pe care i le-a spus încă din februarie, după ce am pierdut alegerile prezidențiale, i-am spus că România se schimbă, că partidele politice trebuie să asculte ce spun oamenii, nu să se închidă în sedii. Din păcate, ce a făcut domnia sa la congresul de sâmbătă a fost o chestiune nu comunistă, nu FSN-istă, stalinistă de-a dreptul”, a afirmat Sturzu. Acesta s-a referit și la faptul că liderul PSD a făcut câteva caracterizări despre el dar și despre Victor Ponta.

„Eu nu mi-am permis să vorbesc niciodată despre persoane și mi se pare nedemn ca în fața unor argumente să răspunzi cu atacuri la persoană. Evident, asta a făcut Liviu Dragnea și atât a putut să facă. Eu însă pot să observ astăzi că dacă eu sau Victor Ponta avem caractere urâte sigur că omul care l-a trădat pe Traian Băsescu și a venit lângă Adrian Năstase, l-a trădat mai târziu pe Adrian Năstase să-l susțină pe Mircea Geoană, a pierdut alegerile prezidențiale alături de Mircea Geoană și l-a trădat pe Mircea Geoană ca să-l susțină pe Victor Ponta, a pierdut alegerile lui Victor Ponta la prezidențiale pentru ca mai târziu să fie cel care anunță demisia lui Victor Ponta. (…) Atunci eu cred că acest om are un caracter frumos și îl felicit și îi urez succes pe mai departe „, a declarat Sturzu.

Congresul Tineretului Social-Democrat de sâmbătă a generat scântei între liderul partidului Liviu Dragnea și Mihai Sturzu, fost președinte al tineretului pesedist.

sursa cotidianul.ro

comentarii

de nica la 15 decembrie 2015 - 19:18

In PSD nu au loc asemenea oameni. Trebuie sa fii plagiator,hot, mincinos, ipocrit , corupt, condamnat la inchisoare , cercetat penal, etc. TRAIASCA SI INFLOREASCA P S, D in frunte cu „condamnatul” sau iubit !!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasati un comentariu