Evanghelia de Duminică: Nașterea lui Hristos, împlinirea așteptării unei lumi întregi

• publicat la: 20 December 2015
Evanghelia de Duminică: Nașterea lui Hristos, împlinirea așteptării unei lumi întregi

Duminica înaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda și pe frații lui; Iuda a născut pe Fares și pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia și pe frații lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos.

Așadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; și de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; și de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar nașterea lui Iisus Hristos așa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind și nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Și, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin prorocul, care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu». Și, deșteptându-se din somn, Iosif a făcut așa precum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat la el pe logodnica sa. Și, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

 

Evanghelia după Matei începe prin prezentarea „arborelui genealogic al lui Iisus”, ceea ce poate părea ciudat pentru cititorul modern al primei pagini evanghelice, iar lectura acestei înşiruiri de nume ar putea fi chiar descurajantă pentru cititorul neavizat. Pentru un iudeu însă, acest mod de a începe este cel mai important, fiind lucrul cel mai firesc şi interesant. Genealogiile aveau o importanţă deosebită în lumea iudaică. Întâlnim genealogii în Sfânta Scriptură chiar din prima carte (cf. Facerea 5, 10; 11, 10-32; 35, 2-26; Facerea 36, 46, 8-27; Ieşire 6, 14-25; Numerii 1, 2-18; 1 Cronici (Paralipomena) capitolele de la 1-9 etc.). Studiile recente au arătat că, în cazul genealogiilor personale, scopul lor la vechii semiţi era acela de a păstra puritatea descendenţei cuiva, însă puteau fi folosite şi în alte scopuri, cum ar fi demonstrarea identităţii unei persoane şi îndatoririle pe care le are, pentru a putea fi acreditată în faţa autorităţii, pentru a demonstra dreptul de proprietate. În cazul preoţilor, ele certificau legitimitatea descendenţei sacerdotale. Genealogiile tribale aveau ca scop să arate relaţiile lui Israel cu neamurile (străinii), să stabilească un fel de unitate naţională care includea toate triburile într-un sistem coerent şi să formeze baza speculaţiilor teologice. Multe din aceste genealogii nu aveau o bază reală în amintirile familiale, însă erau construite în baza exegezei midraşice (midraşul este un comentariu) a textelor biblice. Această metodă midraşică a fost dezvoltată în cea mai mare parte de rabini, pentru care speculaţiile genealogice şi dezbaterile în jurul lor deveniseră o ocupaţie foarte populară. Un exemplu edificator despre importanţa genealogiilor în societatea israelită îl întâlnim în Ezdra 2, 62 şi 8, 1-16, unde vedem că unii oameni nu au fost aleşi preoţi deoarece, căutându-se în genealogii titlurile lor sacerdotale, acestea nu au fost găsite, iar Ezdra a fost obligat să le caute în altă parte. În Neemia 7, 5 este menţionat faptul că acesta a făcut un recensământ şi a mers să cerceteze registrul genealogiilor celor care s-au întors la Ierusalim întâia oară din exilul babilonian. Registrul avea o valoare istorică şi organizatoare. Prin urmare, genealogiile erau necesare pentru evaluarea minuţioasă a succesiunii la tronul regal, la funcţia preoţească sau arhierească, la conducerea unui trib, a unei familii şi pentru însăşi apartenenţa la poporul ales.

Ce înseamnă o genealogie?

Evanghelia după Matei începe prin expresia „cartea neamului lui Iisus Hristos”. În limba greacă poate însemna şi „cartea originii, genezei, naşterii, spiţei, genealogiei, istoriei” (biblos geneseos). Mulţi cercetători sunt convinşi că această expresie nu se referă numai la genealogia lui Iisus sau la primele două capitole, ci la întreaga Evanghelie, la istoria lui Iisus Hristos. Aceasta, deoarece există asemănări cu Facere 6, 9; Facere 10, 1; Facere 11, 10, 27, unde traducerea greacă începe cu genesis şi introduce atât genealogii, cât şi relatări istorice.
Unii cercetători interpretează genealogia din Matei ca un răspuns la criticile iudeilor legate de originea lui Iisus Hristos. Dacă luăm în considerare contextul istorico-social al Evangheliei, Matei a scris Evanghelia pentru iu­deo-creştinii din vremea sa, în scopuri apologetice, ca să-i ajute să-şi apere credinţa într-un context iudaic ostil. Intenţia lui Matei este de a prezenta genealogia lui Iisus, ca să demonstreze, în stilul midraşic consacrat din vremea sa, că Iisus este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, din neamul evreiesc şi că este din stirpea regală a lui David, aşadar Regele Mesia.
Descendenţa genealogică a lui Iisus Hristos
Cele două genealogii din Evangheliile sinoptice (Mt. 1, 1-17 şi Lc. 3, 23-38) vor să demonstreze identitatea divino-u­mană a lui Iisus. Faţă de idealis­mul docheţilor şi gnosticilor, aceste genealogii ofereau o garanţie credinţei în realitatea omenească a lui Hristos, în asumarea firii omeneşti prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.
Evangheliştii Luca şi Matei au stabilit, potrivit culturii timpului lor şi surselor documentare de care au dispus fiecare, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi, indiscutabil, este şi om adevărat, ale cărui origini pământeşti se cunosc. Acest fapt era greu de exprimat, deoarece originea Sa era marcată de Dumnezeu într-un mod singular, prin zămislirea dintr-o fecioară, atestată de datele iudeo-creştine, familiale şi locale. Aceste date au fost asumate de Evangheliştii Matei şi Luca din perspective diferite: Matei capitolul 1 în contextul originii ancestrale, Luca capitolul 3 în cel al botezului; Matei cu referire la «origine; génesis» (Mt. 1, 1. 18); Luca cu referire la «începutul» (arhé) (Lc. 3, 23) istoriei mântuirii în Iisus Hristos.
Dacă comparăm cele două genealogii prezente în Matei 1, 1-17 şi Luca 3, 23-38, întâlnim foarte multe diferenţe, atât de mari, încât nu este posibil să înţelegem care au fost într-adevăr strămoşii lui Iisus. Genealogia lui Matei este descendentă şi coboară de la Avraam până la Iisus, trecând prin David şi toţi regii lui Iuda; cea a lui Luca este ascendentă, merge în sens contrar, de la Dreptul Iosif la Avraam şi urcă până la Adam, fără să amintească vreun rege în afară de David (concordă cu cea a lui Matei asupra numelor lui Salatiel şi Zorobabel). Genealogia lui Matei este construită în trei serii din două septenare (3x2x7=42 de nume), cea a lui Luca este structurată în 11 septenare (11×7=77 de nume), un indiciu clar că ambele genealogii sunt de origine semită. În lumea biblică, genealogiile nu urmăresc să ofere o listă precisă şi completă a strămoşilor. Scopul lor principal este să arate întemeierea unui drept: deţinerea unei suprafeţe de pământ, condiţia preoţească (cf. Ezdra 2, 61 – 63) sau legitimitatea dinastică. Redactarea lor este de cele mai multe ori artificială, după cum se poate vedea, spre pildă, studierea celei din 1 Cronici 1-9. În cazul lui Iisus este clar că nu a fost considerat fiul lui David, deoarece avea o genealogie: dimpotrivă, i-au căutat lui Iisus genealogii deoarece îl considerau fiul lui David (conform crezului primilor creştini atestat prin formulele din Romani 1, 3-4: „Este din seminţia lui David, după trup”; cf. Fapte 2, 29-32 şi 13, 22-23 etc.). Este clar că cei doi evanghelişti au folosit surse documentare diferite pentru alcătuirea acestor genealogii. Probabil că Luca a adăugat lista de nume care merge de la Tara la Adam (cf. Luca 3, 34-38), dat fiind faptul că este unicul pasaj din genealogia sa care urmează textul Bibliei greceşti (Facere 5, 1-32 şi 11, 10-25). Este un adaos semnificativ: dacă lista lui Matei îl aşază pe Iisus numai în interiorul poporului Israel, cea a lui Luca subliniază legătura Sa cu întreaga umanitate. Absenţa regilor dintre Salatiel şi David (cf. Luca 3, 27-31) trebuie atribuită surselor documentare folosite de Luca, însă trebuie spus că depinde şi de reticenţa evanghelistului faţă de regalităţile lumii acesteia (cf. Luca 4, 5-6; 22, 25). O altă particularitate a genealogiei alcătuite de Luca constă în prezenţa multor nume de profeţi, precum Eli (v. 23), Amos, Naum (v. 25), Natan (v. 31). Este clar că Luca doreşte să-l aşeze pe Iisus pe linia descendenţei profetice, mai mult decât pe cea a mai-marilor lumii acesteia. În orice caz, în finalul genealogiei din Luca, Adam este numit fiul lui Dumnezeu (v. 38), iar mai înain­te în versetul 22, Iisus în momentul botezului este declarat Fiul lui Dumnezeu, evanghelistul punând astfel faţă în faţă pe Iisus cu primul om, ca un al Doilea Adam. Întreaga genealogie din Luca pare că doreşte să definească poziţia lui Iisus înaintea oamenilor, după ce în momentul botezului Său a fost revelată relaţia Lui cu Dumnezeu. Iisus este solidar cu întreaga umanitate; El este Noul Adam, prototipul unei noi umanităţi (cf. Fapte 3, 15; 5, 31; 26, 23).

Iisus, Omul noii creaţii

Genealogia prezentată de Evanghelistul Matei este şi ea oarecum artificială, deoarece o împarte în trei secţiuni a câte paisprezece generaţii. În concluzia genealogiei (v. 17), Evanghelistul Matei oferă şi criteriul de structurare a listei genealogice în trei părţi: de la Avraam până la David; de la David până la exilul babilonian; de la exilul babilonian până la Întruparea lui Hristos. Numărul 14 (2×7) este numărul lui David: consonantele ebraice ale numelui David (Dawid) dau ca sumă 14 (dalet = 4; vav = 6; dalet = 4). Cele trei secţiuni a câte paisprezece generaţii (2x7x3) evidenţiază o intenţie particulară. Numărul 7 pentru un evreu este numărul perfecţiunii şi al desăvârşirii. Repetat de trei ori vrea să indice „plinirea vremii” (cf. Galateni 4, 4). La sfârşitul listei genealogice, în încheierea unei serii de 6×7 generaţii este prezentat Iisus. Dacă în a şasea zi Dumnezeu l-a creat pe om, tot aşa la sfârşitul seriei de 6×7 generaţii, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Maria, Iisus fiind prezentat ca Omul Nou al noii creaţii. Această structură tripartită indică faptul că istoria prezentată de Sfântul Matei este completă. Cele trei secţiuni de câte paisprezece generaţii evidenţiază felul cum istoria – despre care genealogia ne oferă o sinteză -, împărţită în mod regulat, revelează prezenţa constantă şi fidelă a lui Dumnezeu, Cel ce o proniază şi o conduce spre desăvârşirea ei în Iisus Hristos, centrul şi Domnul istoriei mântuirii, dar şi mântuirea istoriei. Scopul genealogiei prezentate de Matei este acela de a arăta că Iisus este descendentul lui Avraam şi al lui David. Titlul de Fiul lui David acordat lui Iisus subliniază faptul că misiunea Lui corespunde aşteptării istorice a poporului lui Israel. Evanghelistul Matei Îl prezintă pe Iisus ca fiind Cel ce împlineşte făgăduinţele făcute lui David (cf. 2 Sam 7, 8 – 16), nume ce este menţionat de cinci ori (vv. 1, 6, 6, 17, 17.). Ca Fiu al lui David, Iisus este Hristosul cel aşteptat. El este un dar în primul rând pentru Israel, dar şi pentru toată lumea, fapt ce reiese din titlul de Fiul lui Avraam (Facere 12, 3).

Hristos este Mântuitor pentru întreaga lume

Cele patru femei inserate de către Evanghelistul Matei în lista strămoşilor Mântuitorului Hristos sunt: Tamara, Rahab, Rut, Batşeba. Includerea lor în genealogia lui Iisus ne lasă să înţelegem că este ceva foarte important. În general, femeile nu erau incluse în genealogii. De ce Matei le menţionează? Prezenţa celor patru femei în genealogie vrea să arate că istoria aceea nu este numai pentru Israel, ci ea conţine in nuce toate neamurile: cele patru femei au în comun faptul de a fi de neam străin. Tamara era o prozelită (după unele tradiţii, chiar dacă nu după toate), Rut era moabită, Rahab era o prostituată a Ierihonului; iar despre Batşeba se spune că era „femeia lui Urie”, măritată cu un hitit, aşadar cu un străin. Nici un cuvânt despre strămoaşele „alese” ale lui Israel (Sara, Rebeca, Lia sau Rahela), ci în mod surprinzător sunt incluse numai păgâne. Iisus vine să aducă mântuire tuturor neamurilor, iar genealogia vesteşte această deschidere a lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii, indiferent de condiţie socială, apartenenţă etnică. În istoria celor patru femei pomenite de Vechiul Testament şi citate în genealogie există ceva neobişnuit. Cele patru femei de neam străin au zămislit propriii fii în afara schemelor normale impuse de comportamentul epocii şi nu satisfăceau exigenţele legate de legea curăţiei din vremea lui Iisus.
Un alt element ce le uneşte pe aceste femei, inclusiv pe Fecioara Maria, se referă la faptul că ele nu aparţin de drept istoriei la care iau parte, ci numai în urma unei intervenţii providenţiale devin protagoniste chemate de Dumnezeu să pregătească întruparea Mântuitorului. Fecioara Maria şi-a adus contribuţia originală şi exclusivă pentru ca Mesia cel aşteptat să intre în familia umană.

Fiul Mariei este moştenitorul făgăduinţelor davidice

Chiar dacă descendenţa se transmite pe linie paternă, iar Iosif este tatăl legal al lui Iisus, totuşi, potrivit legii iudaice, Iisus nu ar fi fost un iudeu dacă Maria ar fi fost de neam străin, deoarece mama este cea care transmite religia fiului său. De ce să ne mirăm deci că Iisus a venit să încheie un nou Legământ potrivit unei duble dimensiuni, de deschidere spre păgâni şi de chemare la pocăinţă a poporului ales? „Un tată avea doi fii”, va repeta fără încetare Iisus în parabolele Sale.

 

În sfârşit, finalul neobişnuit al genealogiei este de neînţeles pentru un evreu. Înşiruirea de generaţii se întrerupe când se ajunge la Iosif: el nu „a zămislit”, nu „a dat naştere” în sensul biologic. În aparenta monotonie şi repetitivitate a formulei „cutare l-a născut pe cutare…”, genealogia prezintă în versetul 16 un punct de cotitură surprinzător. Evanghelistul schimbă imediat registrul pentru a introduce un nou personaj, Maria, „din care S-a născut Iisus, cel numit Hristos”, făcând astfel ca atenţia să se mute asupra mamei, mai degrabă decât asupra tatălui. Ultima verigă a înlănţuirii de generaţii este cu siguranţă Iosif (pentru a indica descendenţa davidică, însă nu putem exclude faptul că şi Maria ar fi putut fi din casa lui David), şi totuşi lista genealogică se încheie cu această nouă femeie, Maria, Fecioara din Nazaret; cu alte cuvinte, Evanghelistul vrea să încheie prin a spune că Iisus, fiul Mariei, este moştenitorul făgăduinţelor davidice, este cel care a adus binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor popoarelor. Verbul „S-a născut” este la pasiv în versetul 16, când se referă la Iisus, fapt care trimite la o naştere al cărei Tată nu este menţionat. Matei vorbeşte în versetele de la 18 la 25 de „naşterea” excepţională a lui Hristos, ca fiind o zămislire de la Duhul Sfânt în pântecele Fecioarei Maria. Taina acestei naşteri neobişnuite din tată fără mamă din veşnicie, şi mamă fără tată în istorie, este descoperită de îngerul Domnului Dreptului Iosif în vis: Maria este fecioara care va naşte un Fiu şi „care va mântui pe poporul Său de păcatele lor” (v. 21). Ea este femeia care a fost aleasă de Dumnezeu să dea viaţă Mântuitorului lumii. Isaia, profetul prin excelenţă al făgăduinţelor mesianice, prevestise că o fecioară îl va naşte pe Emanuel, Dumnezeu cu noi (cf. Isaia capitole 7-9). Din acest motiv Elisabeta o fericeşte când se întâlnesc prin cuvintele: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău…” (Luca 1, 42). Verişoara Elisabeta recunoaşte în Maria femeia cea mai aşteptată din istoria lui Israel, din care trebuia să se întrupeze Mântuitorul lumii. Asupra ei s-au revărsat toate binecuvântările făgăduite de Dumnezeu patriarhilor şi descendenţei lor. Iar Fecioara Maria însăşi în cântarea de laudă adusă lui Dumnezeu va recunoaşte că „de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48).

Pr. Prof. Dr. Constantin Preda, 20 Decembrie 2015

comentarii

de mine. la 21 December 2015 - 13:22

Glorie lui Dumnezeu!!!

Lasati un comentariu