164 de ani de la naşterea pr.Vasile Lucaciu

• publicat la: 21 January 2016
164 de ani de la naşterea pr.Vasile Lucaciu

Joi, 21 ianuarie 2016, aniversăm  164 de ani de la naşterea Leului de la Sişeşti, pr. dr.Vasile Lucaciu.

Reprezentanți ai Direcției de Cultură a Municipiului Carei, Bibliotecii Municipale Carei și ai Școlii Gimnaziale „Vasile Lucaciu” din Carei au depus coroane la bustul lui Vasile Lucaciu din municipiul Carei.

În cadrul manifestării, prof.  Maria Bistricki a evocat pe scurt personalitatea lui Vasile Lucaciu iar eleva Adriana Corodan a recitat o poezie despre „Leul de la Șișești”.
Vasile Lucaciu s-a născut la 21 ianuarie 1852 în localitatea Apa, județul Satu Mare. Considerat una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada imperiului Austro-Ungar, acesta a militat pentru drepturile românilor din Transilvania. Începând cu anul 1885 a activat ca preot paroh greco-catolic în comuna Șișești, județul Maramureș. A fost inițiator și semnatar al Memorandumului din 1892.

Pledoaria Părintelui VASILE LUCACIU, preot greco-catolic, pentru drepturile românilor din Ardeal, la Procesul Memorandiştilor de la Cluj – 1894
(Text din piesa-document “Părintele VASILE LUCACIU - erou şi martir” de Dan Tărchilă)
” Niciun român nu s-a născut vreodată rob !”  ( Pr. Vasile Lucaciu ).

Domnilor judecători, domnilor juraţi, onorată curte !Am fost aduşi aici, în faţa dumneavoastră pentru a răspunde de faptele noastre, dar mai ales de cugetul nostru care este autorul acestor fapte. N-ar fi trebuit să ne chemaţi la judecată!  Ar fi trebuit ca mai întâi să vă cercetaţi    propria conştiinţă şi să vă-ntrebaţi dacă un popor poate fi acuzat pentru că doreşte să fie liber; fiindcă  dumneavoastră vreţi, de fapt, să judecaţi poporul Român…Dar nici un popor nu are dreptul să judece un alt popor. Atâta timp cât trăim pe pământul nostru, ce argumente pot fi invocate pentru a ni se impune stăpâni dinafară? Permiteţi-mi să vă răspund: Nici unul! Pentru că nici un român nu s-a născut vreodată rob !

Domnilor judecători, noi avem două mii de ani de patrie! Există vreo forţă în lume care să facă istoria să uite aceşti două mii de ani ???
Şi chiar dacă ar îndrăzni cineva, să-ncerce numai!!! Secolele  vor rămâne şi pe mai departe în noi, fiindcă le purtăm cu fiecare cuvânt pe care-l rostim şi în credinţa noastră.
Onorată curte! Priviţi aceşti> oameni care au umplut această sală de judecată şi care vă privesc tăcuţi şi acuzatori; sunt preoţi şi ţărani, profesori şi studenţi care au venit din toate colţurile Transilvaniei pentru a asista la procesul nostru. Nu sunt ei, oare, o dovadă de netăgăduit că Memorandul a fost scris din voinţa întregului popor român??? Fiindcă Memorandul nu e altceva decât voinţa românilor de-a trăi liberi pe acest pământ alături de celelalte popoare.
Cauza românească îşi are legile ei mai presus de codul dumneavoastră juridic şi nici un paragraf nu i se potriveşte poporului român, fiindcă singura lege e Transilvania! Dacă vreţi să călcaţi această lege călcaţi în picioare toate legile acestei lumi. Cu ce drept, domnilor judecători??? Nu vedeţi că e inadmisibil să ne judecaţi în propria noastră casă!? Şi dacă ne acuzaţi pentru că luptăm pentru drepturile noastre, şi dacă ne găsiţi vinovaţi pentru că idealul nostru e Libertatea, atunci chemaţi la judecată şi Someşul, şi Mureşul, şi Crişurile, şi munţii, şi plaiurile, şi cerul de deasupra  noastră…Condamnaţi-ne pe toţi şi faceţi din Transilvania o imensă închisoare pentru   români;  dar vă previn, domnilor judecători, că apele râurilor noastre nu vor putea fi niciodată stăvilite de verdictul vreunui tribunal, iar munţii noştri vor rămâne şi pe mai departe înalţi şi neclintiţi ca şi credinţa noastră.
Domnilor judecători! După ce că jandarmii şi husarii s-au năpustit asupra mulţimii   şi-au împrăştiat-o, deşi mulţimea venise aici doar pentru a-şi îmbărbăta proprii reprezentanţi; după ce că au fost plătiţi câţiva oameni fără căpătâi  să ne arunce sudălmi şi vorbe de ocară, acum, ca o   încălcare fără precedent a legii, nu ne daţi dreptul să ne apărăm în limba noastră?

Vă e teamă de limba noastră, domnilor judecători? Noi o vorbim de două mii de ani şi n-am ucis cu ea pe nimeni.Vroiţi a ne opri să vorbim româneşte? Niciodată! Pentru că în două mii de ani n-a trecut o zi în care să nu se vorbească româneşte în Transilvania! Limba noastră e cartea de istorie a poporului Român. În două milenii de existenţă nimeni şi nimic nu ne-a putut clinti de pe acest pământ.
Am rămas aici! V-aţi întrebat cum, oare, a fost cu putinţă?! Cotropirile s-au ţinut lanţ; neamuri de alte limbi au năvălit peste noi, dar noi am continuat să vorbim româneşte…Mulţi ne-au adus credinţele lor, felul lor de-a gândi, dar noi ne-am păstrat cugetul curat şi necorcit.  Am trecut prin Istorie purtând în suflete această mare taină a Unirii Româneşti întru pământ şi ideal, iar această taină este forţa cu care venim astăzi în faţa lumii întregi şi ne cerem drepturile, pentru că noi nu venim în faţa unui tribunal ci în faţa  întregii lumi şi o spunem răspicat: Noi suntem români!
Pământul acesta este românesc! Sufletul nostru este românesc! Trecutul românesc, şi vrem ca şi viitorul să fie tot românesc!
Domnilor judecători, există, mai presus ca dumneavoastră, un alt tribunal: al Istoriei! Care nu iartă. El hotărăşte până la urmă. Şi vine un timp  când el nu mai poate fi evitat. Acel timp se
numeşte LIBERTATE!
(Din arhiva lui Paul Antoniu)

Lasati un comentariu