Calendar cultural al lunii ianuarie.80 de ani de la trecerea la cele veşnice a istoricului și teologului Ioan Boroș

• publicat la: 4 January 2016
Calendar cultural al lunii ianuarie.80 de ani de la trecerea la cele veşnice a istoricului și teologului Ioan Boroș

La 1 ianuarie s-au împlinit  458 de ani de la moartea cronicarului român Macarie ,  rămas în Istoria Literaturii Române prin cronica ce-i poartă numele. Cronica lui Macarie a fost scrisă în  două variante: prima expune faptele petrecute de la moartea lui Ștefan cel Mare (1504) până la 1541, iar a doua duce firul mărturiei de la 1541 la 1551. Figura centrală a Cronicii este Petru Rareș.

Scriitorul român Ion Alexandru Brătescu-Voinești, de la a cărui naștere s-au aniversat 148 de ani, a fost cunoscut în literatura română pentru povestirile scrise pentru copii: Puiul (tragica moarte a unui pui de prepeliță), Privighetoarea, Bietul Tric, Niculăiță minciună (povestea unui copil neînțeles de săteni).

La 2 ianuarie s-au împlinit 83 de ani de la nașterea scriitorului, dramaturgului şi scenaristului român Ion Băieşu (Ion Mihalache). A lansat celebrul cuplu comic Tanța și Costel în interpretarea a doi mari actori români, Coca Andronescu și Octavian Cotescu. A scris foarte multe volume de schițe umoristice. După moartea sa (21.09.1992) i-a fost publicat și un jurnal.

În 8 ianuarie se împlinesc 143 de ani de la naşterea marelui om politic român Iuliu Maniu, erou al Transilvaniei.

Iuliu Maniu a fost cel mai important om de stat pe care l-au dat românii din Transilvania în secolul XX. El provine dintr-o veche familie nobiliară, care se înrudea, pe de o parte, cu corifeul Revoluţiei Române din Transilvania de la 1848, Simion Bărnuţiu, iar pe de altă parte, cu Iuliu Coroianu, redactorul Memorandulului românilor ardeleni, condamnaţi la închisoare în 1892, pentru ,,vina” de a dezvălui întregii lumi politica de deznaţio­nalizare a românilor, dusă la acea vreme de autorităţile maghiare. Iuliu Maniu a fost lider al Partidului Naţional Român, apoi al PNŢ. El a fost, practic, artizanul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Ulterior, el a fost preşedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care a guvernat această provincie românească vreme de doi ani. In această calitate  a semnat in data de 27 aprilie 1919 instaurarea administratiei romanesti în Carei, după capitularea trupelor orânduirii austro-ungare.

Evenimentul a avut loc în sala festivă a actualului Colegiu Tehnic Iuliu Maniu, pe atunci sediul Prefecturii. Iuliu Maniu a devenit apoi prim-ministru al României Mari. Din anul 1938, o dată cu instaurarea regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, Iuliu Maniu a devenit liderul opoziţiei democratice împotriva oricărei forme de dictatură. Pentru această vină, el a fost aruncat în temniţă de către bolşevici. Înfometat, bătut şi îngheţat, el s-a mutat la Domnul în data de 5 februarie 1953.

Pe 10 ianuarie se împlinesc 523 de ani de la nașterea umanistului și istoriografului Nicolaus Olahus. Născut în 1493 la Sibiu, a fost un umanist, istoriograf și om politic de origine română care a activat în regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de Esztergom, regent al Ungariei  și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan era originar din Orăștie, iar mama sa, Barbara Huszar, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. În calitate de umanist și cărturar, Nicolaus Olahus a întreținut o bogată corespondență cu capete luminate ale epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus de Rotterdam. Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attilla, redactate în limba latină, oferă prețioase informații cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei.

La 15 ianuarie aniversăm 166 de ani de la naşterea marelui poet, prozator şi jurnalist român, Mihai Eminescu. El este considerat cea mai importantă voce poetică a literaturii române dar pana sa gazetărească a fost cea care  i-a atras duşmani ce i-au grăbit sfârşitul.  Data de 15 ianuarie, ziua naşterii sale,  a căpătat în 2011 o nouă semnificaţie şi anume Ziua Culturii Naţionale.

Acum 168 de ani, la 18 ianuarie 1848, s-a născut scriitorul, povestitorul și jurnalistul român Ioan Slavici. În urma articolelor sale a fost închis de autoritățile austro-ungare de 5 ori. Această experiență a fost reflectată în lucrarea memorialistică „Închisorile mele”, publicată în 1921. A scris nuvela ,,Popa Tanda’’(1873), ,,Moara cu noroc’’(1881), romanul ,,Pădureanca’’(1884).

Dintre personalităţile locale care au făcut şi fac cinste Careiului îl amintim pe prof. Ioan Corneanu, care a aniversat  la 1 ianuarie, 80 de ani. El se naşte în 1936 în Craidorolţ. Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal.

În 1960 termină cursurile Liceului Gh.Şincai din Baia Mare. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti în 1970, iar în 1980 a devenit doctor în istorie. În perioada 1973-1979, a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Carei remarcându-se prin calităţile sale de bun gospodar, unul din ,,cadourile’’ oferite careienilor fiind plantarea a peste 25.000 de tufe de trandafiri ,,câte una pentru fiecare locuitor al oraşului’’ după afirmaţiile domniei sale.

Este autorul unor lucrări de istorie ,,Satu Mare în cifre şi fapte’’, ,,Satu Mare în perioada de la începuturi şi până în 1972’’, ,,Vasile Lucaciu, Apostol al Neamului Românesc’’, ,,Intoleranţă şi crimă.Golgota Sătmăreană 1940-1945’’, ,,Evreii sătmăreni, istorie şi destine’’, ,,Imagini triste’’, ,,Note şi documente’’, 35 de documente. A publicat peste 1000 de articole specialitate. Este membru în colegiile de redacţie al revistelor ,,Pro Memoria’’ şi ,,Dacoromania’’. E preşedintele Societăţii Naţionale ,,Spiru Haret’’ pentru educaţie, Ştiinţă şi Cultură, filiala Satu Mare, este preşedintele Asociaţiei Judeţene a Românilor Refugiaţi, Expatriaţi şi Deportaţi în urma Dictatului de la Viena, prim vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Oamenilor de Ştiinţă din România.

În ultimii 16 ani înainte de pensionare îl găsim în învăţământ, la Universitatea Spiru Haret, Babeş-Bolyai şi Academia Comercială, iar în prezent este profesor colaborator la Universitatea Vasile Goldiş, filiala Satu Mare. În 2014 a publicat în colaborare cu Vasile Moiş un  nou volum intitulat ,,Existenţă, permanenţă şi continuitate a românilor în Transilvania.’’

Un alt reprezentant de valoare al Şcolii careiene este Maria Cupcea, fiica preotului Petru Cupcea, capelan, profesor de religie şi de limba română la liceul piarist din Carei.

În 6 ianuarie aniversăm 113 ani de la naşterea artistei. A urmat şcoala primară la Carei.  Gimnaziul şi liceul le-a urmat la şcolile româneşti ale Beiuşului. În 1920 s-a înscris la Conservatorul de Muzică şi Artă dramatică din Cluj, unde a absolvit în 1926 secţia de pian, iar în 1928 secţia de compoziţie. Din 1924 a urmat, în paralel cu muzica, secţia dramă a Facultăţii de teatru. În perioada studiilor a lucrat ca secretară la un liceu pentru a se întreţine. S-a căsătorit cu dr. Victor Munteanu, cu care a avut un fiu, Dan Munteanu, biolog ilustru devenit ulterior membru corespondent al Academiei Române. Careienii au avut posibilitatea de a-l întâlni pe acad.Dan Munteanu, fiul Mariei Cupcea,  la simpozionul dedicat renumitului dascăl George Pteancu, ce a avut loc în data de 18 octombrie 2015, în organizarea ASTRA Carei. aici

În 1929, Maria Cupcea  se angajează ca profesoară de muzică la Liceul din Turda, de unde  trece apoi la Liceul „Principesa Ileana” (Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj Napoca). În acelaşi timp era angajată la Teatrul Naţional Cluj-Napoca. A jucat pe scena Naţionalului Clujean 35 de stagiuni. Între anii 1949-1955 a fost rector al Institutului de Teatru din Cluj.

Maria Cupcea a debutat în film în 1957 în „Citadela Sfărâmată”, regizat de Marc Maurett. A jucat rolul bătrânei din pelicula „Sărutul” în regia lui Lucian Bratu. A fostmama lui Nică în „Amintiri din copilărie”, film regizat de Elisabeta Bostan, şi „Gazda” în în „Gaudeamus igitur”, în regia lui Gheorghe Vitanidis. A mai jucat în „Patima”, realizat în 1975 de regizorul George Cornea. În 1977 o regăsim în filmul de debut al regizorului Dinu Tănase „Trei zile şi trei nopţi”.

A fost şi o talentată compozitoare. A compus muzică simfonică şi muzică de scenă la spectacolele Tessa de Jean Girardoux, Bacantele şi Hecuba de Euripide, Maria Stuart de Fr. Schiller, Viforul de Barbu Ştefănescu-Delavrancea. A scris foarte multe articole despre teatrul românesc, dar şi piese pentru copii, precum Povestea porcului după Ion Creangă, Sânziana şi Pepelea după V. Alecsandri. În 1951 a fost laureată a Premiului de Stat, iar din 1956 a primit titlul de artistă emerită.

S-a stins din viaţă în 1984 la Cluj-Napoca.

În 8 ianuarie se împlinesc 103 ani de la naşterea lui MATEI  FRANCISC, profesor de educaţie fizică, antrenor şi sportiv de performanţă. El provine din comuna Balc- Bihor. A absolvit Liceul “Emanoil Gojdu” din Oradea, în 1930, şi Institutul Superior de Educaţie Fizică din Bucureşti în 1936. În învăţământ a obţinut gradul II şi gradaţia de merit şi a funcţionat fără întrerupere la următoarele şcoli: Liceul Militar “Nicolae Filipescu” din Predeal, Şcoala Normală de Băieţi “Solomon Haliţa” din Năsăud, Liceul de Băieţi din Sighişoara, Liceul de Băieţi “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Scoala Normală de Băieţi din Buzău (Profesor şi subdirector), Liceul Mixt fost Vasile Lucaciu din Careii Mari ( profesor şi director), Şcoala Pedagogică de Educaţie Fizică din Predeal, Şcoala Pedagogică Mixtă din Oradea, Şcoala Medie Nr. 1 din Oradea (actualul Liceu “Emaniul Gojdu”). La Liceul  “Samuil Vulcan” din Beiuş a funcţionat ca profesor de educaţie fizică şi ca responsabil al Şcolii Sportive de la 1 septembrie 1956 până la 1 septembrie 1973, când se pensionează.

În îndelungata sa activitate pe tărâmul educaţiei fizice şi sportului a pregătit numeroase cadre de sportivi cu performanţe deosebite, a condus diferite tabere sportive, a activat ca antrenor la multe altele şi a fost arbitru la numeroase campionate naţionale şi internaţionale. A fost participant la Olimpiada din 1936 de la Berlin, component al echipei de gimnastică a ANEFS (echipa naţională). Pentru valoroasa şi cuprinzătoarea sa activitate didactică şi sportivă a fost distins cu “Medalia Muncii” clasa a V- a, cu medalia “Merite Sportive” clasa a III- şi clasa  I, cu Diploma de Onoare, conferită de către Federaţia Română de atletism. Continuă, după pensionare, o muncă susţinută pentru pregătirea cadrelor sportive. A fost antrenor la lotul naţional de atletism.

Din galeria profesorilor care au dus faima şcolii careiene dincolo de graniţele judeţului se numără şi preotul profesor Vasile Şuta, de la a cărui naştere aniversăm 125 ani în 9 ianuarie. El provine din Cig, lângă Tăşnad.

Studiile teologice le-a urmat la Seminarul Episcopal din Gherla, apoi şi-a luat licenţa la Facultatea de Litere din Cluj. În 1932 a fost hirotonit preot de epsicopul dr. Iuliu Hossu. În 1936 îl regăsim în corpul profesoral al Liceului „Vasile Lucaciu” din Carei alături de Aurel Coza, director, prof.Ujhazi (pictorul iconostasului din Căpleni),desen,Cornel Doboşi, Dimitrie Şimea, Ioan Bălăban, Alexa Orban, Coriolan Pop, Szolomayer Ioan şi Ranzaz Iosif. În acelaşi timp era paroh de Căpleni şi Lucăceni.

În 1948 episcopul Valeriu Traian Frenţiu îl numeşte în parohia Balota (jud. Sălaj) de unde este scos de Mitropolitul Nicolae Bălan. Rămas fără serviciu, cu patru copii, se retrage în localitatea natală Cig de unde este arestat în 16 august 1952. I s-a confiscat averea şi a fost trimis în lagărul de muncă forţată Ghencea – Bucureşti unde a murit în 4 august 1953.

La 13 ianuarie aniversăm 119 ani de la naşterea profesorului, publicistului, istoricului, lingvistului şi  etnografului Leontin Ghergariu. El s-a născut  în Nădlac, judeţul Arad.

A urmat şcoala elementară în Terebeşti, avându-l învăţător pe Ioan Muthu, strălucit dascăl al satelor sătmărene. Studiile liceale le-a urmat la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş, pe care le-a finalizat în 1915. A absolvit Seminarul Teologic din Blaj în 1918. Nu va urma cariera preoţească pentru că se va înscrie în acelaşi an la Facultatea de Litere a Universităţii „Ferdinand I” din Cluj.

După terminarea studiilor filologice, i-a fost repartizată catedra de română-istorie la Liceul „Vasile Lucaciu” din Carei. Aici nu se va rezuma la activitatea de dascăl, ci va fi implicat şi în viaţa culturală a localităţii, numărându-se printre membrii fondatori ai primelor librării şi tipografii româneşti la Carei. A fost activ şi ca publicist, scriind pentru „Graiul Neamului”, săptămânal ce apărea la Carei, dar şi la gazeta „Satu Mare” a localităţii cu acelaşi nume.

A fost apoi numit director la Liceul de băieţi din Zalău, funcţie pe care o va îndeplini până la Diktatul de la Viena când este nevoit să se refugieze în vestul  României. Aici va continua activitatea didactică, fiind profesor la Liceul „Moise Nicoară” din Arad. După terminarea războiului va deveni inspector secundar, în perioada 1946-1948, apoi inspector general şef la Inspectoratul General Cluj. Pentru bogata activitate didactică, la 28 iunie 1965 i-a fost conferit titlul de profesor emerit.

La 31 ianuarie 1925 va scoate la Zalău cea de-a doua gazetă săptămânală educativă şi informativă în limba română, Meseşul, care începând din martie 1926 va deveni gazeta culturală a Despărţământului Central al ASTREI sălăjene.  Gazeta îşi suspendă activitatea în 1931, reapărând după cinci ani, inclusiv până în 1938, sub denumirea de Gazeta Sălajului.

În perioada 1925 – 1940 a susţinut o bogată activitate culturală desfăşurată sub egida Despărţământului Sălaj al ASTREI, fiind în perioada 1932 – 1940 preşedintele acesteia. În această calitate a înfiinţat şi a coordonat Şcoala Ţărăneascã de la Şimleu Silvaniei, iar pentru tineretul de la sate a înfiinţat câteva unităţi ca Şoimii Carpaţilor, organizaţie de educaţie fizică şi sport a prof. univ. dr. Iuliu Haţieganu. A înfiinţat la Zalău o Casă de Cultură cu bibliotecă şi sală de lectură, un cor şi o orchestră, organizând cicluri de conferinţe la care participau conferenţiari din Zalău şi din Cluj. Tot în această perioadă se ocupă de înfiinţarea unui Muzeu de istorie şi etnografie, contribuind la înzestrarea lui cu exponate din colecţia Szikszay şi cu diferite piese arheologice descoperite la Castrul roman de la Porolissum, cu ocazia săpăturilor arheologice desfăşurate în anii 1939-1940. Această activitate a fost întreruptă în 1940.

Leontin Gherghariu a desfăşurat o amplă şi rodnică activitate în domeniul etnografiei din Sălaj şi din alte zone ale ţãrii. A fost membru în colectivul etnografic al Secţiei de etnografie şi folclor al Filialei Cluj a Academiei, participând la cercetãrile de etnografie din zona lacului Cinciş-Hunedoara, în Maramureş, Drăguţ, Năsăud, Ţara Bârsei. A fost membru în Consiliul ştiinţific al Muzeului Etnografic al Transilvaniei şi membru în comisia de achiziţii. A publicat numeroase articole de lingvistică, etnografie şi folclor în reviste de specialitate.

A colaborat, înainte de 1945, la Unirea şi Unirea poporului din Blaj, Graiul Neamului din Carei, Societatea de mâine din Cluj, Universul din Bucureşti, iar după 1945 la Făclia, Steaua – Satu-Mare, Cronica sătmăreană, Năzuinţa.

O valoroasă lucrare semnată de el, rămasă în manuscris, este Biserici monumentale din Sălaj. O primă tentativă de publicare a acestei lucrări a fost în 1942, însă aceasta a eşuat. A colaborat la elaborarea Dicţionarului limbii române literare contemporane (1955), Dicţionarul român-maghiar, Dicţionarul limbii române (vol. VII, 1963).

În 16 ianuarie se împlinesc 94 de ani de la naşterea lui Ioan Chioreanu-Oaş. El provine din localitatea Prilog, Oraşu Nou, judeţul Satu Mare, dintr-o familie de ţărani cu şase copii.

A fost lector universitar, inginer, doctor în agronomie, scriitor, interpret al muzicii populare vechi din Ţara Oaşului, autor de cărţi din domeniul filosofiei creţionist-ştiinţifice. A urmat primele cinci clase primare în Prilog, apoi Şcoala de Viticultură Diosig (1939), Şcoala Medie Tehnică din Salonta (1954-1958), unde obţine diploma de agronom. Între 1957-1961 urmează cursurile Facultăţii de Agricultură şi Zootehnie Cluj, obţinând diploma de inginer. În 1962 devine membru al Societăţii Naţionale de Ştiinţa Solului. În 1981 susţine la Cluj teza de doctorat Contribuţii la creşterea şi exploatarea taurinelor în Depresiunea Maramureşului, conferindu-i-se titlul de Doctor în agronomie.

Activitatea profesională o începe noiembrie 1944, când este numit director al Fermei Viticole din Seini, iar în 1945 devine secretar tehnic la Ocolului Agricol Oaş. Mai deţine şi alte funcţii între anii 1950-1962: şeful Secţiei agricole Carei, şeful Serviciului agricol regional Maramureş, director ştiinţific al Staţiunii de Cercetări Livada etc. Între 1962-1972 a funcţionat ca lector universitar şi şef de catedră la I. P. 3 ani Baia Mare, Fac. de Ştiinţe Naturale şi Agricole, unde a predat pedologia, agrotehnica şi fitotehnia. Ulterior, datorită specializării şi capacităţii organizatorice, i s-au încredinţat diferite funcţii în domeniul agriculturii, dar este supus suspiciunilor din cauză că a făcut parte în 1945 din Partidul Social Democrat. Fire intransigentă şi incoruptibilă, intră în conflict cu reprezentanţi ai organelor locale şi centrale care dădeau dispoziţii absurde, este anchetat, demisionează în două rânduri, în 1973 şi 1976 când, invidiat pentru ascensiunea în domeniul ştiinţific, ameninţat şi tracasat, se îmbolnăveşte, după care se pensionează la 54 de ani.

A început să cânte la vioară de la 4 ani. Participă, de copil, la toate evenimentele folclorice tradiţionale oşeneşti, acumulând un repertoriu bogat de melodii, 250 fiind înregistrate la Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor. Pasiunea de a cânta la ceteră l-a însoţit toată viaţa. A cântat în ţară şi străinătate, a participat la emisiuni culturale la Radio Cluj-Napoca şi Bucureşti. A fost distins cu premii, diplome de excelenţă, inclusiv cu două titluri de Cetăţean de Onoare (Oraşu Nou, 2004 şi Negreşti-Oaş, 2010).

A publicat peste 120 de studii şi articole de specialitate şi de cultură generală în volume colective sau în presă. Lucrări ştiinţifice din domeniul agronomiei şi zootehniei şi de cercetare a trecutului istoric:  Solurile regiunii Maramureş(1967), Neutralizarea acidităţii solurilor podzolice(1970), Ţara Oaşului; ştiinţă şi remedii(1993), Filosofii celeste (2005), Ţara Oaşului – Ştiinţă şi remedii (2007), Idei în universalitate (2007), Ţara Oaşului în diversitate, (2008).

A publicat scrieri creaţionist-ştiinţifice ca  Esenţa divină a materiei (1990), Natura – arhitect divin (1994), Esenţa divină a materiei (ediţie adăugită, 2002), Divinologia naturii (2001), Creaţionism ştiinţific(2002), Teze teozofice (2004).

De asemenea a scris şi volume de poezie, printre care amintim Versuri filozofice- creaţionism (1996), Etnogeneze oşeneşti (versuri) (1998), Versuri filosofice- creaţionism(ediţie revăzută, 2001), Elegie sentimentală. Poesii (2002), Poeme esenţdivionice (2003), Genodivinologie, (2004), Homer: Iliada şi Odiseea (2008). Ultima carte publicată a fost Destin şi dramă: teatru.

A decedat la 29 noiembrie 2011 în Baia Mare, fiind înmormântat în cimitirul din Dealul Florilor.

La 21 ianuarie, aniversăm 164 de ani de la nașterea preotului greco-catolic român dr. Vasile Lucaciu (m. 29 noiembrie 1922). Dr. Vasile Lucaciu se numără printre cele mai de seamă figuri ale culturii şi politicii româneşti. El s-a născut în iarna anului 1852 în comuna Apa, jud. Satu Mare, ca fiu al cantorului-învăţător de aici. Bunicul său se numea Luca Lucaciu fiind iobag, originar din satul sătmărean Iojib. Dr. Vasile Lucaciu a copilărit la Baia Mare în urma numirii tatălui său la biserica greco-catolică românească din acest oraş, de pe strada Baia Sprie (azi strada Dr. Vasile Lucaciu). Acest mare fiu al neamului românesc, format ca preot greco-catolic la Roma, apoi profesor, publicist, secretar general al Partidului Naţional Român, memorandist cu cea mai mare condamnare, deputat în Parlamentul din Budapesta, preşedinte al Ligii pentru Unitatea Naţională a Tuturor Românilor, orator apreciat de contemporanii săi, a fost un luptător de frunte pentru înfăptuirea idealului de unitate al românilor de pretutindeni și un înflăcărat patriot.

Pr.dr.Vasile Lucaciu a fost o personalitate marcantă ce a militat pentru învăţământul în limba română si pentru drepturile românilor din acest colţ de ţară, iar în semn de omagiu pentru meritele şi sacrificiile sale pentru neamul românesc, una din cele mai vechi şcoli româneşti din Carei îi poartă numele.

La 22 ianuarie aniversăm 104 ani de la naşterea  lui Stelian Popescu-Segarcea. Publicistul, poetul şi  folcloristul s-a născut în 1912 la Segarcea din Vale, jud. Teleorman. Studiile secundare le-a făcut la Turnu Măgurele, bacalaureatul la Piteşti, studii superioare de litere şi filosofie la Bucureşti. A început să publice de la 14 ani.

A funcţionat ca profesor secundar la Sighet (1945-1948), Salonta (1948-1949), Şimleu ( 1949-1950 ) şi, din 1951 până la moarte, la Carei. A colaborat cu publicaţiile: Atitudinea românească, Banatul literar, Afirmarea, Litera, Progresul, Românizarea, Timpul eminescian, Zorile Romanaţului, Prepoem, Democratul, Cronica sătmăreană, Pagini sătmărene, Viaţa şcolară.

A folosit pseudonimele literare Sthelly Dinsegarcea, Silvestru Seneca, Stelian Segarcea.

A publicat volumele: Splendida crestomaţie de poezii originale, 1932, Turnu Măgurele;  Descreţeşte-ţi fruntea, 1934; Dumnezeu, (în colaborare); Balade populare culese de pe valea Oltului şi însoţite prin câte un comentariu critic, Buc., tip. St. Ionescu-Tămădău, 1941.

A avut preocupări folcloristice, îndeosebi în anii studenţiei, făcând parte din echipele conduse de D. Gusti şi C. Brăiloiu. A cules în special balade din ciclul antiotoman şi haiduceşti. Cea mai mare parte a culegerilor lui de folclor, realizate prin intermediul elevilor, au rămas nepublicate. A rămas în manuscris, conţinând 251 de pagini, Dezvoltarea învăţământului în oraşul Carei, de la începuturi, până la Eliberare, vol. I, datat Carei, 1977.

A murit în 18 decembrie 1977 la Carei.

La 28 ianuarie comemorăm 135 ani de la trecerea sa la cele veşnice a lui Toma Şorban de Cerneşti. S-a născut la Nyiradonyi, astăzi în Ungaria, în 7 iulie 1805.

A absolvit teologia la Ungvar. Între 1825-1829 a fost notar la Hurezu Mare.

În 1 august 1829 a fost hirotonit, funcţionând în parohia Hurezu Mare până în 1833. Din martie 1833, timp de 12 ani a fost paroh la Tiream.

Din noiembrie 1845 trece ca paroh la Carei, fiind multă vreme arhidiacon al părţilor sătmărene. S-a remarcat ca unul dintre primii membri sătmăreni ai Astrei. A iniţiat numeroase acţinuni de ajutorare a studenţilor români de la Academia de Drept din Oradea. A sprijinit emanciparea şcolară a românilor sătmăreni. S-a numărat printre semnatarii protestului adresat de intelectualitatea sătmăreană comitetului suprem în ceea ce priveşte reprezentarea proporţională a românilor în cadrul organelor comitatense.

A fost asesor consistorial, inspector al şcolilor vernaculare, preot jubiliar. Pentru meritele sale deosebite a fost răsplătit cu ordinul „Crucea de Aur”, primit cu ocazia Centenarului Episcopiei Unite Oradea, în 1877.

În anul 1879, revista „Familia” a relatat sărbătorirea lui Toma Şorban la Carei în articolul „Un jubileu în Sătmar” (XV, Nr. 65, p. 430).

A trecut la cel veşnice în 28 ianuarie 1881. Este înmormântat la Carei, la slujba de înmormântare fiind prezenţi, printre alţii, Iustin Popfiu, Gavril Lazăr şi Vasile Vankay.

În 29 ianuarie aniversăm 89 de ani de la naşterea filologului, lingvistului, cercetătorului şi profesorului Cornel Săteanu. Satul său natal este Pişcolt. Clasele primare le urmează în localitatea natală, iar gimnaziul la Şcoala de cadeţi ce funcţiona în Castelul Karolyi din Carei. Va intra la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea, iar după absolvirea acestuia va urma Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca.

În 1948 este repartizat la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, de unde în 1952 este promovat la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, unde va funcţiona până în 1957, când trece la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, la catedra de Limba Română Contemporană, specialitatea semantică-semiotică. În perioada 1969-1973 este detaşat în Germania la Munchen şi Regensburg, unde va funcţiona ca lector-conferenţiar la Seminarul de romanistică a universităţilor din cele două localităţi germane.

Cercetările sale ştiinţifice ale conf.univ. dr. Cornel Săteanu s-au materializat în numeroase studii şi lucrări publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate.

A fost autor sau coautor ale mai multor lucrări de specialitate, printre care:Timp şi temporalitate în Limba Română Contemporană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980; Studiu despre Coşbuc, Editura Universităţii, Cluj.Napoca, 1966; Semantica lexicală – Introducerea în scrierea structurală a limbiiromâne contemporane, Editura Universităţii, Cluj-Napoca, 1981, curs universitar.

S-a stins prematur din viaţă în vara anului 1987.

Tot la data de 29 ianuarie comemorăm 80 de ani de la moartea istoricului și teologului Ioan Boroș. S-a născut în  Carei la 20 octombrie 1850.

A urmat studiile la Carei, Beiuș, și Teologia la Universitatea din Viena. A fost paroh în județul Arad, vicar și arhiereu titular la Episcopia din Lugoj (1922). După Unire devine președintele Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice. A colaborat la revistele de teologie Preotul român, Transilvania, Unirea, Răsunetul etc. și cu peste 130 de articole în Enciclopedia Română, vol. I-III, 1898-1905, Sibiu.

A murit la 29 ianuarie 1936 la Lugoj.

AnaMaria Roman

Lasati un comentariu