Evanghelia de Duminică

• publicat la: 17 January 2016
Evanghelia de Duminică

Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproşi) Luca 17, 12-19

În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!
Minunea vindecării celor zece leproși a fost săvârșită de către Mântuitorul când venea din nordul Țării Sfinte spre Ierusalim și trecea prin mijlocul Samariei și al Galileii.

Lepra este o boală infecțioasă gravă cunoscută din antichitate, menționată în multe din izvoarele istorice antice. Locul de origine al ei este Africa de Est și de acolo ea s-a răspândit în Europa, Asia până în India. Boala aceasta este descrisă în cartea Levitic, capitolul 13, 1-59 (lepra la oameni și pe veșminte) și capitolul 14 (curățirea leprei) și face parte din categoria afecțiunilor dermatologice. În general boala afectează persoanele sărace. Lepra devorează trupul și îl putrezește încetul cu încetul.
Pentru că putea fi molipsitoare, leproșii erau excluși din comunitate în afara cetăților. Pe timpul Mântuitorului pentru aceștia nu existau spitale, ei locuiau în locuri izolate, în morminte goale, în peșteri, unde nu aveau contact cu oamenii sănă­toși. Stabiliți în mici colonii, primeau hrană din mila rudelor sau a altor binefăcători, în vase care erau lăsate departe de ei și care nu se mai dădeau înapoi. Leproșii veniți la Mântuitorul, Vindecătorul prin excelență, Doctorul sufletelor și al trupurilor, se aflau în apropierea unui sat pentru a căuta hrană. Cu sigu­ranță auziseră despre puterile Lui miraculoase și L-au rugat să-i miluiască. Mântuitorul nu i-a întrebat despre credința lor, nici nu i-a întrebat dacă ei consideră că poate face vindecarea, așa cum de obicei se mai adresa celor care veneau să le redea sănătatea, le-a cerut doar să meargă și să se arate preoților.

Trimiterea celor vindecați la preoți, smerenia lui Hristos față de Legea lui Moise

Legea mozaică prevedea că dacă un lepros se vindeca, trebuia să meargă să se arate preoților pentru a primi un certificat de vindecare. Numai preoții erau autorizați să confirme vindecarea și aceștia primeau recunoaș­terea de a intra în comunitate, de a fi reintegrați în societate. Trimițându-i la preoți, El Se milostivește pentru că a înțeles sufe­rința, izolarea și umilința pe care o simțeau din partea conațio­na­lilor.
Leviticul spune că cel care are această boală să fie cu hainele sfâșiate, cu capul descoperit, învelit până la buze, și să strige mereu: „Necurat! Necurat! Tot timpul cât avea pe el boala să fie spurcat, că necurat este; și să trăiască singuratic și afară din tabără să fie locuința lui” (Levitic 13, 45-46).
Fapta aceasta neobișnuită de a trimite pe cei vindecați la preoți arată pe deoparte misiunea și smerenia lui Iisus în a împlini Legea lui Moise, iar pe de altă parte, umanitatea Sa, în a-i sprijini pe oameni, a-i însănătoși trupește, El fiind Cel prin Care toate s-au făcut.
Leproșii s-au dus la preoți și s-au vindecat pe drum. Unul dintre ei însă, văzând că s-a vindecat, s-a întors, și cu glas mare slăvea pe Dumnezeu și Îi mulțumea Binefăcătorului său. Acesta era samarinean iar ceilalți nouă erau evrei.
Văzând recunoștința acestuia, Mântuitorul a rostit cuvinte care au devenit memorabile până astăzi: „Au nu zece s-au curățit? Ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta care este de alt neam?” (considerat de evrei ca un neam inferior). Prin această întrebare, retorică Hristos, Domnul nostru, pune în contrast recunoștința celui considerat păgân cu nerecu­noștința celor nouă evrei. Acum Iisus scoate în evidență credința acestuia, un om de alt neam și nepracticant al cultului din Templul din Ierusalim, pentru că samarinenii aveau construit un templu pe Muntele Garizim.
Fapta acestuia reprezintă o recunoștință prin excelență și arată în același timp credința că vindecarea sa este rezultatul milostivirii lui Dumnezeu. El măr­turisește indirect că Hristos este doctorul sufletelor și al trupurilor oamenilor. Era conștient, fără să cunoască pe moment, că Învățătorul este Fiul lui Dumnezeu Înomenit.

Samarineanul dovedește noblețe sufletească

Se cunoaște că Dumnezeu a lucrat și lucrează prin oameni în istorie. El a vindecat lumea din multa Sa iubire, nu pentru a obține laude și nici pentru recunoștință. Omul care nu do­vedește recunoștință într-o stare de smerenie și normalitate sufletească este lipsit de sănătate spirituală. Fiind vindecat, și mulțumind Binefăcătorului, samarineanul, aflat într-o stare de marginalizare din cauza bolii și a faptului că era un străin printre evrei, își arată calitatea sa sufletească. În același timp, cum afirmă Părinții Bisericii, dove­dește o mare noblețe sufletească. Fapta samarineanului vindecat trezește și pentru noi nu numai compasiunea față de cei bolnavi, dar și faptul că trebuie permanent să aducem mulțumire lui Dumnezeu și celor care în anumite împrejurări ale vieții ne-au ajutat, ne-au sfătuit și ne-au încurajat.
În istorie există foarte multe cazuri când recunoștința a umilit nerecunoștința. Sfântul Grigorie Taumaturgul, unul dintre ucenicii lui Origen, într-un discurs către mentorul său afirma: „Socotesc lipsa de recunoștință ca un lucru foarte urât. Acela care nu ține minte binele făcut lui, și nu arată recunoștință, săvârșeș­te o greșeală de neuitat… Stă în firea lucrurilor ca oamenii superiori, care au adunat în cuget o adevărată comoară, să răsplătească pe binefăcătorii lor pe măsura puterii lor și a binefacerilor primite”.
Există și o tipologie a nerecunoscătorilor, așa cum amintea în predicile sale un mare ierarh: a celor care uită sau se prefac că uită, a celor care promit ceva lui Dumnezeu atunci când ajung la un necaz, și după ce li se împli­nește cererea, nu-și mai aduc aminte decât foarte rar de El. A treia categorie, cea mai de plâns, rămâne a celor care nu numai că nu dovedesc recunoștință, dar întorc binele primit prin rău. Este bine cunoscută o pildă care spune că Dumnezeu a chemat la masă toate virtuțile și s-au adunat: bunătatea, simplitatea, adevărul, credința, dragostea, spe­ranța, milla, generozitatea, smerenia… Două însă, bunătatea și recunoștința, stăteau stinghere, la o parte. Întrebate fiind de Dumnezeu de ce nu discută între ele, au răspuns: „Nu ne cunoaș­tem, noi nu ne-am întâlnit niciodată pe pământ”.

O atitudine obligatorie pentru orice om

Se spune în popor că recunoș­tința este floare rară.Recunoștința trebuie să fie adresată în primul rând celor de dinaintea noastră, marilor conducători ai neamului nostru, ctitori de țară și de neam. Recunoș­tință trebuie să avem și față de medici, față de profesorii care ne-au îndrumat pe băncile școlii. Oamenii politici trebuie să-și manifeste recunoștința față de cei care le-au acordat șansa unei slujiri în folosul comunității.
Vindecarea leproșilor ne dă prilejul, dacă conștiința noastră este nefățarnică, nemincinoasă, nepervertită, să putem face un exercițiu tainic de recunoștință, cu sinceritate și onestitate. Această atitudine este obligatorie pentru un creștin adevărat, și nu numai, deoarece nerecunoscătorul dă dovadă de o lipsă de simț al valorilor, al dreptății și al bunătății. Cel care primește binele și nu-l întoarce niciodată profită de el ca un hoț și nu ca un bun creștin. Acesta este un egoist lipsit de sensibilitate și omenie.
În această duminică, a vindecării celor zece leproși, se cuvine a mulțumi lui Dumnezeu pentru darul vieții, pentru sănătate și pentru toate binefacerile primite în decursul timpului.

Sursa: Ziarul Lumina

comentarii

de mine. la 17 January 2016 - 16:57

GLORIE LUI DUMNEZEU!!!

Lasati un comentariu