Iuliu Maniu comemorat la Carei

• publicat la: 8 January 2016
Iuliu Maniu comemorat la Carei

Vineri, 8 ianuarie 2016, de la ora 11,00,  a avut  loc  comemorarea a 143 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu, în faţa Colegiului Tehnic din Carei care-i poartă numele, în organizarea  Despărţământului ASTRA Carei. A  fost depusă o  jerbă de flori la placa comemorativă de pe frontispiciul colegiului careian, iar preşedinta Despărţământului ASTRA Carei, ing. Daniela Ciută a făcut o scurtă prezentare a personalităţi marelui om de stat Iuliu Maniu şi a perioadei petrecute de acesta la Careii-Mari în anul 1919.

Iuliu Maniu este una dintre personalităţile de seamă ale istoriei noastre şi se cuvine să îi cinstim memoria pentru toate faptele ;i sacrificiile sale, pentru tot ce a întreprins întru folosul poporului său. În Careiul actual, ni se poate interzice amplasarea bustului lui Eminescu sau al lui Brătianu  dar  nu ni se poate interzice să ne iubim eroii şi să îi cinstim aşa cum se cuvine….”

Din  partea Despărţământului ASTRA Carei au participat vicepreşedinţii prof. Liliana Sorian şi prof.Marius Coşarcă, membrii , consilierul Ilie Ciută  iar din partea Colegiului Tehnic Iuliu Maniu, directorul instituţiei, prof.Adrian Micovschi, care a evocat în câteva cuvinte personalitatea marelui patriot, Iuliu Maniu.


Iuliu Maniu a fost cel mai important om de stat pe care l-au dat românii din Transilvania în secolul XX. El provine dintr-o veche familie nobiliară, care se înrudea, pe de o parte, cu corifeul Revoluţiei Române din Transilvania de la 1848, Simion Bărnuţiu, iar pe de altă parte, cu Iuliu Coroianu, redactorul Memorandulului românilor ardeleni, condamnaţi la închisoare în 1892, pentru ,,vina” de a dezvălui întregii lumi politica de deznaţio­nalizare a românilor, dusă la acea vreme de autorităţile maghiare. Iuliu Maniu a fost lider al Partidului Naţional Român, apoi al PNŢ. El a fost, practic, artizanul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Ulterior, el a fost preşedintele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care a guvernat această provincie românească vreme de doi ani.

Iuliu Maniu s-a aflat la Careii Mari în perioada aprilie – mai a anului 1919. Pe data de 27 aprilie 1919, în sala festivă a actualului Colegiu care în acea vreme era sediu de Prefectură, a fost semnată de către Iuliu Maniu, în calitate de preşedinte al Consiliului Dirigent, instaurarea administratiei româneşti . Victoria trupelor române  conduse de generalul Moşoiu a făcut posibilă instaurarea administratiei româneşti după ce în data de 20 februarie 1919 fusese arestat vicarul Romulus George Marchiş.

În ziua de 16 aprilie 1919, ora 3,30 dimineaţa, armata noastră ia ofensiva”.

     “Lovitura de trăsnet dată de grupul generalului Moşoiu a sdrobit rezistenţa inamicului, care a luat-o la fugă. Prin lupte îndârjite, înaintarea a continuat zi cu zi, aşa că în ziua de 19 aprilie trupele noastre, luând o considerabilă pradă de război şi un mare număr de prizonieri, au ajuns linia: Tisa – Uylak – Sătmar – Careii Mari – Aleşd – Beiuş”.

După data de 27 aprilie 1919, Iuliu Maniu s-a preocupat de pregătirile pentru primirea Maiestăţii Sale regele Ferdinand şi a reginei Maria la Careii-Mari. În data de 25 mai 1919, Iuliu Maniu întâmpină pe Maiestăţile lor la gara din Careii-Mari, alături de peste 40 de mii de poporeni veniţi din toate localităţile judeţului. Corul din Hotoan condus de preotul Vasile Pătcaşiu, miresele din Ţara Oaşului în frumoasele lor porturi tradiţionale precum şi prelaţi aparţinând tuturor confesiunilor din Careii Mari au  pregătit o primire de neuitat regilor României.

Regina Maria a purtat pe tot parcursul vizitei Sale la Carei un frumos costum popular. Regele Ferdinand a decorat  apoi pentru merite deosebite Regimentul 2 Vânători, pe generalul Moşoiu şi pe locotenentul Ghic. Maiestăţile lor s-au deplasat apoi prin oraş şi au vizitat castelul din centrul oraşului unde funcţiona la acea dată o şcoală de cadeţi. Pe tot parcursul vizitei au fost însoţiţi de Iuliu Maniu.

Iuliu Maniu a devenit apoi prim-ministru al României Mari. Din anul 1938, o dată cu instaurarea regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, Iuliu Maniu a devenit liderul opoziţiei democratice împotriva oricărei forme de dictatură. Pentru această vină, el a fost aruncat în temniţă de către bolşevici. Înfometat, bătut şi îngheţat, el s-a mutat la Domnul în data de 5 februarie 1953. Nici până acum nu se cunoaşte locul unde a fost aruncat pentru a i se putea  face  un mormânt creştinesc.

redacţia

comentarii

de Ing.silv.dr. Ionel LUPU la 9 January 2016 - 21:57

Felicitari Despartamantului ASTRA Carei pentru comemorarea acestui mare patriot roman care a fost IULIU MANIU…….

Lasati un comentariu