Pagina principala / Cultura Invatamant / Calendar cultural al lunii februarie

Calendar cultural al lunii februarie

La 1 februarie 1852 se naşte Ion Luca Caragiale, considerat nu numai ,,cel mai mare dramaturg român”, ci o adevărată emblemă naţională, categorie etnopsihologică, prin cunoscuta sintagmă ,,ţara lui Caragiale”.

I.L. Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român.
A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Luca Caragiale şi-a început activitatea literară în anii 1870, colaborând la principalele reviste umoristice ale vremii, cu precădere la Ghimpele, Claponul şi Moftul român. În 1878 i se joacă prima comedie, O noapte furtunoasă, dar consacrarea absolută e prilejuită de O scrisoare pierdută, a cărei premieră a avut loc în 1884.

Din păcate, ultimele sale piese, D-ale carnavalului (1885) şi Năpasta (1890), au avut parte de primiri extrem de ostile. Între timp, publică numeroase volume de schiţe şi nuvele, colaborează cu articole literare şi politice în presa vremii. Ultima apariţie editorială importantă este broşura 1907. Din primăvară până în toamnă, prilejuită de răscoala ţărănească.

Caragiale a avut legături strânse şi cu ASTRA. Cel mai important moment al legăturilor lui Caragiale cu ASTRA a fost reprezentat de Adunarea Generală jubiliară a Asociaţiunii, prilejuită de împlinirea a 50 de ani de activitate (Blaj, 28 – 30 august 1911). Au fost prezenţi Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Octavian Goga, George Coşbuc şi Sextil Puşcariu.

În programul serbărilor, pe lângă expoziţii, conferinţe şi alte acţiuni, a fost prevăzut şi un zbor demonstrativ al aviatorului Aurel Vlaicu: „Caragiale a plâns de emoţie văzând cutezanţa şi măiestria lui Vlaicu” (V. Eftimiu)

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.

La 6 februarie se împlinesc 108 ani de la naşterea scriitorului şi ziaristului român Geo Bogza (1908-1993), membru al Academiei Române. A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii ca ,,Urmuz’’, ,,Exasperarea creatoare’’Reabilitarea visului, poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (vol. Anii împotrivirii apărut în 1953), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial ( O sută şaptezeci şi cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț de amplitudine whitmaniană al neamului din Carpaţi (Cartea Oltului).

La data de 21 februarie sărbătorim Ziua internaţională a limbii materne.  A fost proclamată de către UNESCO în amintirea înăbușirii agresive de către poliția pakistaneză a unui protest pașnic al studenților din Dacca în 1952. Studenții protestau împotriva impunerii limbii urdu ca unică limbă oficială în Pakistanul de Est (azi Bangladesh), unde limba maternă a majorității populației locale era bengaleza.

La data de  22 februarie aniversăm 113 ani de la naşterea prozatorului, poetului, dramaturgului şi umoristului român Tudor Muşatescu (1903-1970). Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale. Piesele de teatru ale lui Mușatescu, cu deosebire comediile “Titanic-Vals”, “…escu” și melodrama “Visul unei nopți de iarnă”, au avut succes și în străinătate. ,,Titanic-Vals’’  și „…escu” au fost ecranizate.

În data de  24 februarie sărbătorim Dragobetele.

Denumit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor, Dragobetele era un zeu tânăr al dacilor care era sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în fiecare an. Identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros zeul iubirii în mitologia greacă, el era considerat patronul dragostei şi al bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti.

Pe 28 februarie aniversăm  103 ani de la naşterea sculptorului băimărean Gheza Vida (1913-1980), unul dintre cei mai importanţi artişti ai României postbelice.  Sculptor de factură modernă, a fost membru corespondent al Academiei Române. Vida a început să sculpteze încă din tinereţe, mai întâi personaje din lumea satului maramureşan sau inspirate din viaţa minerilor, manifestând o puternică comuniune şi admiraţie faţă de arta populară maramureşană, care îi va fi permanent izvor de inspiraţie. Monumentul Ostaşului Român de la Carei reprezintă o realizare artistică excepţională, devenită în conştiinţa publică simbol al istoriei naţionale, operă majoră a sculpturii monumentale contemporane.

Personalităţi locale

La 9 februarie se împlinesc 77 de ani de la trecerea la cele veşnice a strălucitului dascăl George Pteancu.  S-a născut la 29 august 1855 la Vezendiu într-o familie de ţărani. Elev studios, se face remarcat încă din şcoala primară pe care a urmat-o în satul de baştină. Liceul l-a urmat la Piarişti, în Carei, iar Şcoala Normală a absolvit-o la Oradea.

Misiunea de dascăl o începe la Borleşti în 1876, unde reuşeşte una dintre primele formaţii corale din ţinutul Sătmarului. După numai doi ani este adus la Pomi, unde va avea rezultate profesionale strălucite. În acest sens, parohul Alexandru Brâncoveanu a afirmat în 1927 că din mâna lui George Pteancu au ieşit 500 de intelectuali, oameni de bază în societatea interbelică românească. Datorită activităţii culturale româneşti este silit să-şi dea demisia din postul de la Pomi, astfel a ajuns să predea la Carei. La numărul de elevi pe care îi avea de învăţat, celelalte confesiuni aveau 4 învăţători. Îi crescuse faima de dascăl într-atât încât a atras la Carei copii din împrejurimi şi din comune mai îndepărtate, precum şi membrii altor confesiuni.

George Pteancu a fost unul dintre cei mai activi membri ai Reuniunii învăţătorilor din Sătmar, făcând parte dintre cei care au pus bazele acesteia alături de George Marchiş, primul preşedinte al Reuniunii, Ioane Marcu, Ştefan Bilţiu, Vasile Lucaciu, Elie Pop şi Atanasie Coteţ. Peste ani, George Pteancu va ajunge preşedinte de onoare al prestigioasei asociaţii. Activitatea culturală pe care a desfăşurat-o în cadrul Astrei i-a fost încununată cu primirea titlului de membru fondator.

Persecuţiile pe care le-a atras din partea autorităţilor austro-ungare datorită muncii asidue pe tărâmul educaţiei şi culturii, au fost recompensate după Marea Unire când meritele i-au fost recunoscute la nivel naţional.

Astfel că în 1923 a fost decorat cu Steaua României în rang de cavaler. A devenit apoi cetăţean de onoare al oraşului Carei. La 11 septembrie 1927 i se organizează solemnităţi grandioase cu prilejul împlinirii a 50 de ani de dăruire în slujba Şcolii româneşti, ieşind la pensie. Evenimentul a adunat la Carei toată floarea dăscălimii din împrejurimi alături de invitaţi de seamă din ţară printre care se număra însuşi Nicolae Iorga. Ministerul Instrucţiunii  l-a numit pe George Pteancu, membru onorar al învăţământului primar, cea mai înaltă distincţie care se putea acorda unui învăţător.

Tot cu această ocazie, Consiliul Local Carei a înfiinţat un fond de 50.000 lei, ce purta numele sărbătoritului, pentru ajutorarea orfanilor şi văduvelor de învăţători. Foştii săi elevi mai înfiinţează un fond de aceeaşi valoare, adunat din propriile buzunare, în semn de recunoştinţă pentru dascălul lor. Editura Socec foloseşte prilejul pentru a înfiinţa la Carei o bibliotecă ce va purta numele lui George Pteancu. La 160 de ani de la nasterea sa, ASTRA Carei a organizat un simpozion cu participare academică. detalii AICI

La 12 februarie se împlinesc 77 de ani de la trecerea la cele veşnice a  preotului  dr. Felician Bran.  Acesta a activat în cadrul vicariatului Carei, care  fost încă de la constituirea sa un focar de cultură pe aceste meleaguri. Au funcţionat aici George Marchiş, artizanul său, Toma Şorban sau Chiriac Barbul pentru a aminti doar cei mai cunoscuţi protopopi. Printre aceşti preoţi – cărturari s-a numărat şi pr. Dr. Felician Bran, fiul preotului Petru Bran, un alt nume cunoscut în cultura sătmăreană.

Dr. Felician Bran s-a născut în 3 martie 1864 în Satu Mare, unde tatăl său era paroh-protopop. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Satu Mare, absolvind în 1882, din 1877 copiii familie Bran rămânând orfani de ambii părinţi. Între 1883-1887 a urmat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot celib la terminarea studiilor. În anul 1889 a primit dispensă de la efectuarea examenului prosinodal, deoarece în acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în teologie. A urmat şi cursuri la Academia de Drept Oradea între anii 1888-1889.

A fost protocolist, notar al exactoratului diecezan, examinator protosinodal la Episcopia greco-catolică orădeană, în acelaşi timp predând religia şi limba română la Liceul Premonstratens din Oradea. În anul şcolar 1893/1894 a încercat să reînfiinţeze Societatea de lectură a tinerilor orădeni, desfiinţată de autorităţile vremii. Ajutat de elevul Alexandru Breban, viitorul canonic şi om politic, precum şi de Moise Neş, vicerectorul seminarului orădean, va reuşi pentru scurt reînchegarea asociaţiei tinereşti. Au editat chiar şi o revistă umoristică manuscrisă „Fluturele”. Nefiind aprobat statutul de autorităţile excesiv de vigilente, societatea a fost nevoită să se autodizolve.

După experienţa la catedra orădeană, a fost mutat ca paroh la Carei, unde a funcţionat de la sfârşitul anului 1896 până la ieşirea sa prematură la pensie din 1904. Aici va îndeplini şi funcţiile de asesor consistorial şi arhidiacon al părilor sătmărene, în această ultimă calitate a primit şi preşedinţia „Reuniunii învăţătorilor greco-catolici” din Arhidiaconatul Sătmarului ce avea sediul la Carei.

Activitatea intensă la Asociaţiunea „Astra” i-a  fost răsplătită cu alegerea sa în comitetul de conducere a despărţământului Sătmar-Ugocea încă de la înfiinţarea acestuia. Pr. Dr. Felician Bran s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai canoanelor orientale.

Lucrările sale au fost foarte apreciate, pentru „Dreptul Canonic Oriental” (Lugoj, 1929) fiind chiar felicitat de către conducerea Institutului pentru Studii Orientale din Roma. A avut preocupări bibliografice, realizând în 1891 „Bibliografia ziarelor bisericeşti române”.

În 1917 îl regăsim la Lugoj, ca profesor de teologie şi asesor consistorial al Episcopiei greco-catolice, având deja titlul de arhidiacon emerit.

Doamna profesoara Mariana Vulcan îşi va aniversa la 20 februarie ziua de naştere. Profesoara Mariana Vulcan s–a născut la 20 februarie 1952 în Reghin, jud. Mureş. Clasele primare şi gimnaziale le-a urmat la şcoli de muzică din Cluj-Napoca, iar pe cele liceale, la Liceul de Cultură Generală cu program intensiv de sport din acelaşi oraş. Este absolventă a Conservatorului Gheorghe Dima din Cluj Napoca, promoţia 1978.

A început activitatea didactică la Şcoala Generală din Sanislău unde a rămas  până în 1989, când a venit în Carei la Şcoala Generală nr. 2  (Şcoala Gimnazială „Vasile Lucaciu”), unde a reînfiinţat corul şcolii şi a editat CD-uri cu melodii pe versuri de Eminescu şi colinzi.

 Din  anul 2000 activează la Clubul elevilor şi şcolarilor Carei. Activitatea de aici i-a fost recompensată cu locuri fruntaşe şi trofee obţinute cu elevii pe care i-a pregătit la festivaluri naţionale şi internaţionale ( Flori în oraşul florilor-Timişoara, Armonia-Cluj-Napoca, Ghiocelul de Argint-Arad, Ursuleţul de aur, Talent înnăscut-Râmnicu Vâlcea, Coloana Infinitului-Târgu-Mureş. Muzica inimii mele-Satu Mare.). Este dirijor al Coralei preoţeşti Carei şi a corului ASTRA Careiană.

Pe 22 februarie se împlinesc 110 ani de la trecerea la cele veşnice a pr.Vicar Teodor Kovari (Chioreanul) – (1818 – 1906). El s-a născut în 16 martie 1818 la Portiţa într-o familie de ţărani, tatăl lui se pare că provenea dintr-o veche familie nobiliară românească, Pop de Mesteacăn, originară din părţile Chioarului, înnobilată sub principele George Rakoczi.

A urmat şcoala primară şi primele trei clase gimnaziale la Carei. În 1938 a absolvit liceul la Oradea, iar în 1942, teologia la Budapesta. A fost hirotonit ca preot celib de episcopul Vasile Erdelyi în 3 septembrie 1843. În acelaşi an este numit profesor la clasa I gramaticală la Beiuş. În 1851 este promovat profesor titular definitiv de limba şi literatura greacă şi ştiinţe la acelaşi liceu beiuşan. A fost apoi promovat ca director provizor, iar din 1862 devine director titular la cunoscuta instituţie din Beiuş, post pe care îl va deţine până în 1877, când a plecat la Oradea. În perioada cât a fost director la liceul din Beiuş, concomitent a fost şi protopop şi canonic onorific, titlu obţinut în 1865.

În 26 august 1871 devine canonic titular al Episcopiei Unite Oradea, iar din 1881 până în 1893, prepozit şi vicar general episcopal.

Problema cultivării limbii şi literaturii române a fost o preocupare constantă pentru Theodor Kovari (Chioreanul). Pentru bunul mers al şcolii româneşti din părţile Beiuşului a purtat corespondenţă cu Timotei Cipariu.

Înclinaţia sa pentru limbile străine, desăvârşită pe băncile şcolilor, s-a materializat în „Dicţionar latin-român-maghiar-german”, lucrare rămasă din păcate în manuscris. A avut şi preocupări istoriografice dovedite în articolul „Document istoric de la G. Rakoczy” (1861).

În „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” a publicat un studiul „Anulu julianu si gregorianu (seau calendariulu vechu si nou” referitor la originea şi evoluţia calendarului, susţinând adoptarea de către români a calendarului gregorian.

A trecut la cele veşnice în 22 februarie 1906 în Oradea, ca prepozit, examinator prosinodal şi asesor consistorial, lăsând studenţimii române unite o fundaţie ce valora aproximativ 12.000 de coroane (suma de 9418 coroane şi acţiuni la bănci în valoare de 2300 coroane).

Monica Adriana Mocianu s-a născut în 24 februarie 1954 la Carei, unde părinţii săi erau profesori. Cursurile primare şi gimaziale le urmează în oraşul natal. În 1973 a absolvit Liceul de Arte Plastice din Cluj Napoca. Tot aici va urma cursurile Facultăţii de Arte Plastice şi Decorative „Ion Andreescu” la clasa prof. Doina Hordovan, pictor monumentalist). În 1978 îşi finalizează specializarea postuniversitară cu lucrarea „Simboluri în timp”. În 1997 a absolvit în Bucureşti Programul de pregătire postuniversitară Bazele restaurării ştiinţifice. În perioada de specializare ca expert restaurare (1997), la Castelul Peleş şi în depozitele de la posada a resturat diferite piese textile. Participă la Sesiuni de restaurare şi conservare în ţară prin I.C.O.M. (1991-2009).

Debutează în profesie în Bucureşti ca designer suport bumbac (1978-1990). Va fi apoi designer suport mătase la Borangicul S.A. (1990-1992). În 1993 devine restaurator bunuri patrimoniu cultural şi naţional pe suport textil la Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, iar din 2005 este expert restaurator la aceiaşi prestigioasă instituţie.

Primele expoziţii le-a avut încă din perioada studenţiei: Expunere de grup studenţesc la Frankfurt pe Main şi la „Casa Matei” în Cluj-Napoca (1976), Expunere de grup „Primăvara Studedenţească” şi Expoziţia absolvenţilor de Arte Plastice şi Decorative în 1977, Expunere personală la Atelierele „Aurel Vlaicu” Cluj-Napoca (1978), la Salonul de Artă Decorativă a Municipului Bucureşti (1979-1981), T.I.B. – Pavilionul Industrie Uşoară şi Expoziţia tinerilor platicieni din Bucureşti (1981), Expoziţia Republicană (1982). Din 1983 şi până în 1991 a fost o prezenţă constantă la Târgul Internaţional Bucureşti (T.I.B.) la Pavilionul Industria Uşoară. În perioada 1993-1995 la sesiuni de restaurare textilă în Satu Mare, Iaşi, Suceava, apoi Expoziţia permanentă „Restaurări piese textile Palatul Cotroceni (1995-1996), Expoziţia permanentă „Restaurări piese textile Casa G. Enescu” (1994-1995), Expoziţia de restaurare textile „Grădini suspendate” de la Teatrul Naţional Bucureşti – Colecţia Dan Nasta (1996), Expoziţia permanentă de restaurări şi replici piese decorative textile la Palatul Mogoşoaia (1995-1996). Prima expoziţie în oraşul natal, Carei, a avut-o la Sala Litera în 1998. La Muzeul Naţional de Istorie a României va avea în 1999 o expoziţie personală de icoane pe siclă şi lemn, „Fereastră spre suflet”. În 2004 expune din nou la Carei, de data aceasta la Muzeul Orăşenesc unde va avea expoziţia personală de pictură (şevalet) „Anotimpuri” şi va avea o întâlnire cu colecţionarii. În 2009 a avut o nouă expoziţie personală de pictură, „Natura analizată”, la Sala Rondă a Palatului cercului Militar Naţional, critic de artă Gh. Vida). În 2012 şi 2013 a participat la expoziţii de grup cu participare intenaţională la Muzeul de Artă Satu Mare (pictură, grafică, arte decorative „happening”).  Are lucrări în colecţii particulare din Ungaria, Canada, S.U.A, Franţa, Germania, Grecia.

 La data de 6 februarie 1928 s-a născut la Ianculeşti  renumitul  chirurg dr. Cornel Toader. A rămas până la această dată singurul medic din mediul universitar clujean, membru al Academiei de Chirugie de la Paris. Absolvent al Liceului Vasile Lucaciu din Carei, termină în 1952 Facultatea de Medicină din Cluj ca şef de promoţie.

S-a remarcat şi ca medic şi ca cercetător dar şi ca dascăl universitar. A realizat la Cluj primele operaţii pe cord deschis, a introdus chirurgia reconstructivă arterială, efectuând proteze vasculare, transplant de vene sau bypass-uri.  A fost decan al Facultăţii de Medicină şi profesor universitar la Universitatea de Medicină din Hannover.

Un alt personaj remarcabil al şcolii careiene este prof.univ.dr. Ioan Condor. Acesta s-a născut la data de 15 februarie 1934 la Eriu-Sâncrai.

În perioada 1945-1952 urmează cursurile Liceului dr. “Vasile Lucaciu”   iar între 1953-1958 ale Facultăţii de Drept a Universităţii “Victor Babeș” din  Cluj.

Specializări postuniversitare: 1999, Doctor în Drept al Universității din București, teza de doctorat cu titlul “Evitarea dublei impozitări internaționale”.

Paralel cu activitatea profesională a desfășurat o bogată activitate științifică și didactică: 1980 – 1994, asistent / lector universitar, Academia de Studii Economice din București; 1995 – 2000, conferențiar / profesor universitar doctor, Universitatea Hyperion Bucureşti; 2000 – 2011, profesor universitar, Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti; profesor universitar / decan, Facultatea de Drept și Administrație Publică București / Brașov, Universitatea Spiru Haret; 2004 – 2011 Conducere Masterat la disciplinele Impozite directe, Evitarea dublei impozitări internaționale și Drept comunitar;

Recunoaștere internațională și realizări deosebite: 1978 – 2006, corespondent permanent al Biroului Internațional de Documentare Fiscală, Amsterdam, Olanda; participant la 25 de congrese internaționale în domeniile drept financiar, comercial și bancar; 30 cărți publicate, din care 3 publicate în străinătate, Anglia și Olanda.

Este membru în diferite asociaţii şi organizaţii, precum: membru Asociația / Uniunea Juriștilor (din 1958 până în prezent),   membru național al Comitetului Internațional de Organizare a Simpozioanelor de Drept financiar și bancar (1975-1989),  a fost ales pentru 4 ani, președinte al Filialei București a Societății Cultural – Patriotice “Avram Iancu” din România.

AnaMaria Roman