Când foamea de „Kürtős kalács” te face penibil

• publicat la: 15 februarie 2016
Când foamea de  „Kürtős kalács” te face penibil

Atraşi de miasmele cozonacului secuiesc, greu încercaţii de foame siamezi din jurul  Primarului au dat buzna în faţa tejghelei  producătorului. Şi nu oricum, ci înarmaţi cu un aparat de fotografiat pe care culmea, ştiu să îl  şi mânuiască. Probabil numai în preajma locurilor unde se serveşte câte ceva…comestibil.  Căci altfel nu ne putem explica îndârjirea cu care refuză să îl folosească  pe străzile oraşului care în proporţie de 85% sunt şvaiţer, adică pline de gropi , de noroi şi de guri de canal  denivelate.  Poate dacă groapa care a cauzat un grav accident unui copil de 12 ani din Carei era în apropierea unui kurtos ca cel din imagine, cei doi înfometaţi ar fi luat la cunoştinţă despre ea şi ar fi sesizat primarul.

Pas cu pas, Primăria  Carei   ajunge mereu la sugestiile oferite cu totul şi cu totul gratuit de Buletin de Carei, garantul respectării legii în administraţia locală. Nici nu e de mirare că ne atragem  atâtea simpatii din rândul grupului ce înconjoară un primar cu datorii la bugetul de stat, pentru care are de 8 ani reţinere pe salariu.

Pe scurt, lăsând la o parte poveştile cu navigatul pe internet servite de un fin bloger în căutare de scandal prin localurile careiene  de când a rămas fără loc de muncă, iată că şi în oraşul Carei pot exista inscripţii bilingve fără ca cineva să fie accidentat.

Primăria Carei reuşeşte însă să se facă de râs şi de această dată prin susţinătorii primarului Kovacs. Mai ceva ca slugile grofilor din evul mediu, amândoi  jurnaliştii aserviţi sau mercenari dacă vreţi, au postat concomitent un interviu cu acelaşi personaj pe care  fiecare îl revendică ca fiind al lui, doar că unul se adresează presei de limbă maghiară iar celălalt celei de limbă română  mai puţin informate. De parcă careienii nu ar fi în stare să citească ambele bazaconii. Sau poate unul ţinea reportofonul iar celălalt poza şi  fiecare a crezut că lui i se cuvine interviul….

Şi uite aşa, în timp ce groapa din centrul oraşului, semnalată din 5 februarie de Buletin de Carei a fost ignorată cu bună ştiinţă de primar şi angajaţii lui, provocând un accident grav  vineri 12 februarie  unui băiat de 12 ani,   pentru o inscripţie ce trebuia să fie la locul ei de la  deschiderea  firmei de cozonaci, se caută nod în gaură.

Deranjul presei aservite primarului a fost provocat de  devoalarea   supoziţiilor  neîntemeiate la adresa unor locatari români din blocurile cartierului Eliberării ce au apărut în publicaţia consilierului primarului. detalii Aici

La 35 de km distanţă, în municipiul reşedinţă de judeţ Satu Mare, nimeni nu este deranjat de faptul că tot în centrul oraşului, la Târgul de produse tradiţionale, inscripţionarea chioşcului ce produce Kurtos  este…bilingvă, de la bun început, fără ca cineva să le atragă atenţia.

Nu am citit  ca cineva de la UDMR Satu Mare să ia atitudine împotriva acestei situaţii sau să facă vreo referire la gaura cozonacului secuiesc. Deci numai la noi, la Carei, se doreşte a se instaura dictatura administraţiei Kovacs iar cine îşi permite să semnaleze  acest fapt este supus linşajului mediatic sau terorizat la locul de muncă.

Aşteptăm scribii aserviţi să se sesizeze în privinţa interzicerii de consilierii UDMR a amplasării bustului lui Mihai Eminescu în mun.Carei deşi maghiarii obişnuiţi din Carei nu au nimic împotriva acesteia. Prin maghiari obişnuiţi înţelegem acei maghiari care nu fac parte din grupul de interes din jurul primarului şi al viceprimarului.

Incitările interetnice  ale celor de care v-aţi înconjurat domnule primar nu duc la nimic bun în oraş ci doar la crearea de tensiuni  de care speraţi să vă folosiţi  la un moment dat. Doar că electoratul nu mai este cel de acum 8 ani….iar minciuna are mereu picioare scurte!

Unde vom putea citi domnule primar despre drumul luat de cele 3,3 milioane de lei din creditul de 7,3 milioane accesat pentru reparaţii străzi? Cui îi veţi acorda  un interviu unde să motivaţi decizia de a modifica condiţiile plăţii asfaltării …istorice parcă denumite de un consilier al dvs, în urma căreia oraşul a pierdut 15 miliarde de lei vechi?

Şi chiar dacă la Castel nu se serveşte niciun preparat comestibil care să atragă presa de casă a primarului, de ce nu se face cunoscut careienilor motivul schimbării firmei de pază de la acest obiectiv precum şi  evitarea colaborării cu o firmă locală aşa cum ar fi normal?

Speriat că ar putea încasa o nouă amendă pentru nerespectarea legislaţiei, primarul Kovacs a preferat să apeleze la presa de casă pentru luarea în derâdere a noţiunii de românism decât să recunoască că a greşit, la fel cum a greşit când a mutat Serviciul de Taxe şi Impozite, Serviciul de Stare Civilă şi Sala de Căsătorii, Biroul Agricol şi Serviciul de Spaţiu locativ  la Centrul Social  reabilitat prin proiect european  cu fonduri nerambursabile. Dovadă, mutarea Serviciului de Taxe şi Impozite în mai puţin  de 1 an la locul cuvenit din primăria recent reabilitată cu 2 milioane de euro dar încă neterminată…

Pentru fomiştii aserviţi şi neavizaţi, le aducem la cunoştinţă că apărătorii românismului din Carei sunt cei care au  insistat pentru introducerea aerului condiţionat la capela maghiară  din cimitirul Rozalia sau pentru reabilitarea aleilor  cu probleme din cimitirele de orice confesiune. Sunt cei care  doresc reinstaurarea respectului reciproc în municipiul multietnic Carei.  Nu ne aşteptăm ca siamezii să înţeleagă prea  mult din cele enumerate având în vedere că nu pot fi digerate de oricine.

comentarii

de Carei la 16 februarie 2016 - 01:08

Felicitari patronilor de la „kurtoskalacs”! Daca ei ma respecta, eu zilele urmatoare voi merge si voi lua marfa de la ei.

2 kurtoskalacs la pachet va rog!
Egy dios es egy kokuszos lesz!

de punga la 16 februarie 2016 - 07:48

Hot-dog,cum sa-l traducem ? caine fierbinte credeti ca e bine,ca altfel lumea nu mai stie ce consuma.!

de orasul la 16 februarie 2016 - 08:46

asa cum se traduce jules verne in gyula …de parca in ungaria scrie pe chioscuri numai in limba romana hahahaha ca bine sunteti deranjati de limba romana nu su de banii romanesti din care traiti la primarie hihihi

de punga la 16 februarie 2016 - 08:55

Daca verificati un pic cultura generala Dv.veti fi mirata ca hot-dog nu este in limba maghiara.!

de orasul la 16 februarie 2016 - 09:06

daca aveai cultura generala ai fi verificat ca numele scriitorilor nu se modifica dupa bunul plac al extremistilor …mare mirare ca ai auzit că hot dog nu este al vostru dar poate va mai ganditi si o sa spuneti ca ati venit cu el in buzunar…

de botizul la 16 februarie 2016 - 09:13

da ne lasi mai ionika cu pungile tale otravite????

de punga la 16 februarie 2016 - 09:43

Si paranoia este inteleasa in orice limba,numai ca este destul de dificil tratamentul.

de sacul la 16 februarie 2016 - 10:11

dapoi punga e plina de aurolac??? pot infia copii si cei care trag pe nas sau la directia copilului e prea rosu totul ca sa mai simta ceva….da stiu ca sunteti disperati sa puneti mana pe banii careienilor ca or fi cam scumpe cele de mirosit si fumat

de Horia Mărieș la 16 februarie 2016 - 10:45

Judecaţi pentru că percepeau şpăgi ca să avizeze pensionări de boală, doctorul Ovidiu Pleşa şi asistenta sa, Monica Ignat, (este vorba de unii care activau în municipiul Oradea, stire publicată de e-bihoreanul) se pot întoarce la serviciu. Interdicţia aplicată de procurori în timpul anchetei a fost ridicată de instanţele de judecată pe motiv că dosarul a fost atât de mediatizat încât nimeni nu s-ar încumeta să le mai dea şpagă!

Am rămas crăcănat. Justiția din țara asta va rămâne de-a pururea oarbă.

Păi dacă este așa, rezultă că în scopul stârpirii definitive a șpăgii în Carei și în special la U.A.T. Primăria Municipiului Carei, media locală (în special BdeC, OdeC, anziksz, N&V) au un rol esențial, crucial. Sau dacă privim lucrurile dintr-un alt punct de vedere, media locală este cea care se face vinovată de faptul că în oraș se practică fără nici un fel de jenă șpaga și mita!

In consecință, pentru asanarea Careiilor Mari/Nagykároly/Grosskarol de șpăgari și de escrocii sadea, soluția fezabilă pare să fie ca media locală să tragă cu toate armele din dotare foc incrucișat și din toate pozițiile posibile în infractorii locali.
Fiindcă sunt o grămadă.

Ce-i drept însă, e drept. Lucrul ăsta este extrem de greu de opținut atâta timp cât presa scrisă și online locală este in proporție de 75% (luând în considerate doar cele patru publicații citate) obedientă și pupincuristă primașului aflat în funcție și, mai mult decãt atãt, este finanțată/plătită de acesta din bani publici, din banii contribuabililor careieni.

în cazul de la Oradea, Interdicţia fusese impusă vara trecută, tot de instanţele de judecată, odată cu înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar şi era justificată prin gravitatea şi numărul mare de infracţiuni comise de cei doi, dovediţi cu nu mai puţin de 235 de şpăgi încasate în 26 zile de „muncă”, prin care au fost părtaşi la „destabilizarea întregului mecanism de acordare a pensiilor”, după cum susţineau procurorii. Dispoziţiile au fost menţinute pe tot parcursul anchetei, până săptămâna trecută, când Ovidiu Pleşa şi Monica Ignat au fost trimişi în judecată. Pe 30 ianuarie, însă, la primul termen al procesului, judecătorul Ioan Gal a decis că suspecţii de şpagă trebuie să fie lăsaţi să muncească! Motivul? Prin instituirea interdicţiei, ei au fost lipsiţi „de mijloacele de subzistenţă pentru ei şi familii, în contextul în care nu au pregătire pentru o altă profesie ori meserie şi beneficiază în continuare, pe durata procesului, de prezumţia de nevinovăţie”. Săracii șpăgari!
În încheierea judecătorească, judecătorul Gal susţine că teoria procurorilor, cum că instituirea interdicţiei „vizează împiedicarea inculpaţilor de a comite o nouă infracţiune”, nu se mai susţine „datorită măsurilor administrative luate de conducerea instituţiei la care au lucrat”, iar pe de altă parte pentru că Pleşa şi Ignat ar fi spus că nu mai au intenţia de a se întoarce la vechiul loc de muncă. Culmea e că, în timp ce colegii de dosar, medicii Vasile Sălăjan, Anca Grigorescu, Emilia Cun şi Ana Guţ, respectiv asistenta Ioana Precup, şi-au înaintat demisiile încă de anul trecut, atât Pleşa cât şi asistenta sa, Monica Ignat, n-au făcut acest demers, fiind încă angajaţi ai Casei de Pensii, cu raporturile de muncă suspendate. Judecătorul şi-a exprimat, în schimb, convingerea fermă că, şi în situaţia în care ar reveni pe post, cei doi ar fi feriţi de ispite. Argumentul? „Evenimentul pentru care sunt cercetaţi a fost atât de intens mediatizat încât niciun membru al comunităţii nu s-ar încumeta să le ofere mită inculpaţilor, mai ales că şi darea de mită este incriminată ca infracţiune distinctă”. Un rahat cu perje motivarea judelul Ioan Gal!
Despre niscaiva injurături la adresa pensionarilor care călcau pragul celor doi șpăgari notorii, se mai poate citi și pe aici.
http://www.ebihoreanul.ro/mobile/index.php?news_id=125401&action=display_news
Niște neamuri de traistă!

de Ioan la 16 februarie 2016 - 21:34

Felicitări pentru frumoasa publicaţie.

de sandu la 17 februarie 2016 - 12:12

punct ochit punct lovit!
trebuia cineva sa le dea in barba la nemernicii astia care stiu numai sa instige la cearta intre careieni ca sa nu vedem cu ce se ocupa ei in lipsa unui loc de munca!
un vot nu ar lua primarul daca nu ar baga zazanie intre unguri si romani ca atunci ar vedea lumea pe ce cheltuie banii de la primarie.
domnule ciuta mergeti inainte ce drumul pe care ati pornit este cel bun! stim ca nu faceti discriminare si asta nu va pot ierta evazionistii si santajistii din primarie!

de o părere la 17 februarie 2016 - 22:10

Îmi pare f. rău despre băiatul de 12 ani și de toți care „calcă strâmb ” prin gropi , canale … La locul meu de muncă vorbim și despre acest cozonac care ” nu poate fi tradus ” după spusele patronului de lângă poșta veche și are denumirea de ALUAT PE BĂȚ !

de toto la 17 februarie 2016 - 22:30

numa ca la servici adicatelea la locul de munca nu vorbiti voi romaneste asa ca lasa-te de incitari si bagat batu prin gard ca sa credem ca esti roman care critica kurtos….te da de gol exprimarea tip traducere pe google in limba romana pe care ai luat-o pe bat!
hai valea pe videke!

Lasati un comentariu