Fără fumători în spaţii închise
Legea antifumat a fost publicată luni, 1 februarie 2016, în Monitorul Oficial.
Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis prevede interzicerea totală a fumatului în toate spaţiile închise şi acoperite, de folosinţă colectivă, dar şi în incinta instituţiilor academice, de educaţie sau în alte spaţii.
De asemenea, este extinsă categoria faptelor care constituie contravenţii şi se propune majorarea cuantumului minim al amenzilor contravenţionale.
Astfel, este interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, în spaţiile de la locul de muncă, în locurile de joacă pentru copii, unităţi sanitare, precum şi cele de învăţământ.
sursa cotidianul.ro