La etajele superioare dintr-un bloc din MV I iese apă murdară din scurgerea chiuvetei, din maşina de spălat…

• publicat la: 5 February 2016
La etajele superioare dintr-un bloc din MV I iese apă murdară din scurgerea chiuvetei, din maşina de spălat…

Locatarii blocului situat pe strada  Bujorului nr.7 din cartierul MVI din Carei s-au trezit pe nepusă masă că le iese apă murdară din chiuvete şi din maşinile  de spălat deşi stau la etajele  1 sau 2 sau3 . Oamenii sunt  sunt disperaţi! Mai ales pentru că nimeni nu e dispus vineri seara să îi ajute!  Şeful secţiei Apaserv Carei le-a spus că va trimite dimineaţă abia o maşină să vadă despre ce este vorba dar de altfel acesta a precizat  că  înapoia uşii de intrare în apartamentele lor  nu ţine de ei.

Şi uite aşa  oameni sunt nevoiţi să se descurce cum pot. Numărul dispeceratului Apaserv  adică 0800 827 776  nu este funcţional.

Locatarii au sunat şi la primărie. Primarul e ocupat cu interviurile  smiorcăite  acordate finului său între două plimbări la DNA.

Nu are timp nimeni din conducerea Primăriei Carei să remarce  că nu există nici o echipă de intervenţie  în oraş care să acţioneze în caz de urgenţă, cum este cazul de faţă. Adică până dimineaţă oamenii să adune apa ce le curge afară din chiuvete şi maşini de spălat pentru că nimeni nu este dispus să îi ajute!

Până se vor găsi soluţiile ieşirii din marasmul în care e cufundat oraşul  condus de tandemul Kovacs-Keizer , careienii au parte de porţia zilnică de surprize neplăcute-  surpări de drum din cauza nedepistării spargerilor  de conducte de apă subterane, stagnarea  lucrărilor de remediere a conductelor de canalizare sparte  tot în cursul implementării Masterplanului Apaserv, un deces  din cauza căderii în groapă nesemnalizată, spargeri de băi de  ulei ale maşinilor din cauza aceleiaşi lipse de semnalizare,etc.

Careienii  sunt nevoiţi să fie cât mai imaginativi şi să se descurce singuri în orice situaţie pentru că nimeni din administraţie sau din instituţiile  vizate nu le sare în ajutor dacă nu se încadrează într-un anumit …orar.

O vorbă veche spune aşa: “Dă-i omului o funcţie  şi vezi ce face cu ea,  atunci vei vedea ce fel de om este”.

Unii au uitat de unde au plecat şi tratează cu dispreţ problemele  cu care se confruntă câţiva  careieni la ceas de noapte.

redacţia

comentarii

de foaier la 7 February 2016 - 01:15

Cu misterplanul Apaserv s-ar putea sa fie deconectat tot orasul de la canalizare!

Lasati un comentariu