Legea e Lege domnule primar şi trebuie aplicată. Apare Registrul Spaţiilor Verzi

• publicat la: 2 February 2016
Legea e Lege domnule primar şi trebuie aplicată. Apare Registrul Spaţiilor Verzi

La 5 ani de  la tăierile masive de copaci din Parcul Dendrologic, Primăria face paşi spre intrarea în  legalitate şi  realizează Registrul Spaţiilor Verzi al  municipiului  Carei. Falnicii arbori însă nu mai pot fi aduşi la viaţă.

Cu siguranţă fiecare careian îşi aminteşte de anul 2011, de măcelul copacilor din Parcul pe atunci Dendrologic,  din Carei.

Am scris despre fiecare lot de copaci tăiaţi fără milă, despre părţi întregi defrişate din pacul dendrologic, mai ales partea din dreapta studioului Radio Carei. Ca de fiecare dată, presa de casă a primarului Kovacs a luat în derâdere demersurile noastre. Vă aducem la cunoştinţă că primarul Kovacs a fost director la fabrica de mobilă Crasna Carei iar  apoi a  avut în proprietate societăţi private de prelucrare a lemnului. După falimentarea a 4 dintre ele  a ajuns primar al Careiului în 2008.

Una dintre realizările sale remarcabile este şi rărirea Parcului Dendrologic, după apariţia grajdului de cai din acelaşi parc.  Primii care au profitat de aceste tăieri au fost ţânţarii….  Au urmat apoi tăierile din cartiere şi  apoi au început să fie ciuntite şi căile de acces principale pentru a permite punerea în valoare a unor imobile  comerciale.

Vă mai amintiţi cum arăta  şoseaua de lângă parc?

Alături de careieni, Buletin de Carei  a atras atenţia asupra  tăierilor abuzive am putea spune acum dacă ţinem seama că nu au fost respectate toate cerinţele legale.

Laitmotivul conducerii oraşului, cu copacii îmbătrâniţi, nu a înduioşat  pe nimeni deoarece reiese din filmări şi din imagini faptul că peste 90 % din arborii tăiaţi au fost sănătoşi. Nici până în ziua de astăzi nu se cunoaşte oficial unde au ajuns, ce cale a luat scândura rezultată de la gaterele care duduiau în 2011. Pentru tăierile de atunci , AF Kelemen Sigismond a fost plătit  5  luni ( ianuarie-mai) cu 5.000 lei  lunar.

Limitarea tăierilor de arbori, care deja amputaseră o parte din plămânul  oraşului, s-a datorat intervenţiei  unor inimoşi ieşeni, specialişti în domeniu. Aceştia, au atras atenţia asupra nerespectării regimului de tăieri. Şi au avut dreptate. A intervenit Garda Naţională de Mediu.

Cei puţini care au avut curajul să protesteze în stradă pentru stoparea tăierilor masive au fost repede anihilaţi de reţeaua din primărie  ce controlează  întreg oraşul. Au început sesiunile de dezinformări, telefoanele la şefi  şi semănare de frică la adresa careienilor care doreau să ceară socoteală conducerii oraşului.

Disperaţi, oamenii au  recurs la proteste nocturne după încă doi ani de îndurare a unei atitudini dictatoriale, cu înscrisuri  pe pereţii clădirilor.

Detalii AICI

La 3 ani de la aceste evenimente  pentru care am fost înfieraţi de primar, încă nu a avut bunul simţ să ne comunice cine au fost cei care s-au făcut  vinovaţi de vandalizarea clădirilor, disperaţi că li se redesenează oraşul fără acordul lor, al contribuabililor de fapt.

Preşedintele   Asociaţiei  Dendro‑Ornamentală „Anastasie Fătu” (Iaşi), ing. Ionel Lupu a  remarcat că datorită încadrării Parcului Carei, pentru tăierea arborilor era necesar un aviz de la Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei.  De asemenea,  Primăria Carei trebuia să deţină un Registru    al  spaţiilor verzi!

La 4 ani de la măcelul copacilor din parc, primăria a atentat şi la plopii de pe marginea drumului ce duce la Ianculeşti, sat ce aparţine de UAT Carei. Acelaşi tăietor a culcat la pământ încă 13 plopi….

detalii AICI

La cinci ani de la tăierile masive, în urma  solicitărilor domnului ing.silv.dr. Ionel Lup, apare şi la primăria Carei  Registrul Spaţiilor Verzi!

Deci până la urmă LEGEA tot trebuie respectată domnule primar Kovacs şi nu Buletin de Carei se face vinovat pentru că nu acţionaţi conform legislaţiei în vigoare.

Puteţi să mai angajaţi încă 10 jurnalişti ca să vă cânte şi să vă aducă ode omagiu în presa de casă plătită din banii nostri , ai contribuabililor dacă aveţi noţiunea cuvântului, că  Legea tot  Lege rămâne şi  doar pentru că sunteţi primar momentan nu înseamnă că vă puteţi sustrage legilor acestei ţări.

Prin apariţia acestui Registru, la 5 ani de la tăierile  arborilor sănătoşi şi viguroşi din parc, mulţi dintre ei specii rare, se dovedeşte încă odată că la Primăria Carei LEGEA  este doar musafir ocazional şi nu o prezenţă constantă.

Daniela Ciută

Pentru cei care doresc  să îşi aducă aminte…..

http://www.buletindecarei.ro/2013/03/sos-opriti-macelul-copacilor-cine-elibereaza-avize-de-taiere-pentru-primaria-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/04/comunicatul-garzii-de-mediu-arhitectul-peisagist-nu-recunoaste-inventarul-spatiilor-verzi.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/04/un-iesean-trimite-o-scrisoare-deschisa-autoritatilor-referitoare-la-taierile-de-copaci-din-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/06/copacii-din-carei-intre-taiere-si-protejare-plantari-de-120-arbusti-cu-354-leibuc.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/08/careienii-contesta-actiunile-primarului.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/04/stiti-cati-copaci-ati-taiat-pana-acum-nu-destui.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/03/ne-vrem-orasul-inapoi.html

http://www.buletindecarei.ro/2013/03/primarul-kovacs-provoaca-careienii-prin-actiunile-sale-sute-de-arbori-secerati-in-ultimii-ani.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/09/masuratori-2-in-1-la-primaria-carei-constructii-nereceptionate-si-neinregistrate.html

http://www.buletindecarei.ro/2011/03/cui-ii-pasa-de-parcul-din-carei.html

Urmăriţi cât e de bolnav  arborele  tăiat!

VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=jVGUKeOO3Rg

Buletin de Carei

comentarii

de leo la 3 February 2016 - 08:34

ce parc frumos am vut…ma gandesc ce bine ne jucam vara in parc si ce umbra era…si la intrarea dinspre spital erau terenurile de tenis si era plin de lume la meciuri.
acum calcam in balega de cal si admiram iarba in loc de terenurile de sport de acolo

de @leo la 3 February 2016 - 12:29

Unde a disparut materia lemnoasa rezultat din taierea copacilor din parcul si strazile orasului?Bunurile acestui oras este al nostru si nu a primarului si nici a primariei Carei.Nici noi locuitori orasului Carei nu santem a primarului si a primariei .Ei traiec din banii nostrii si nu invers.Daca noi le permitem sa ne fure si sa ne jefuiasca ,NE MERITAM SOARTA.

de Horia Mărieș la 3 February 2016 - 15:12

@leo la 3 February 2016 – 08:34

Am cam aceleași amintiri. Am și scris despre ele recent pe facebook: ” (…) Am copilărit petrecându-mi cea mai mare parte din zi în Castel fiindcă locuiam la bunici (părinții mei au fost nevoiți să-și caute de lucru prin Maramu’ din motive de nepotrivire de caracter cu regimul comunist), care aveau casa la 50 m de Castel, fiindcă acolo era un parc (dendrologic) in care ma jucam de-a toate alea, fiindcă era biblioteca orăsenească (interesantă și importantă pentru mine pe atunci) in Castel (acum nu mai este, acum este “surghiunită” intr-un loc mizerabil, mare păcat, o extrem de mare blasfemie și o de neiertat eroare administrativă locală), fiindcă era Palatul Pionierilor cu diverse cercuri acolo (eu frecventam aeromodelism și… teatru de păpuși) fiindcă era un cinematograf cinemascop în fostul manej al grofilor (dar care este și acum manej fiind refăcut tot pe bani EU) și, mai importante pentru mine pe atunci decãt toate cele, era terenul de handbal pe care băteam mingea cât este ziulica de lungă cu echipa liceului. Mai erau pe atunci tot acolo si terenuri de tenis și unul de baschet. Este și acum un teren nou de handbal, dar nu pe locația veche unde jucam eu. Până și iarna eram mereu prin parcul Castelului fiindcă erau niste derdelușuri ptr săniuș pe niște “delușoare” aflate intr-un loc marginal în parc, lângă Turnul de Apă (Viz Torony).”

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1023656901029882&set=pcb.1023657421029830&type=3&theater

de crina la 3 February 2016 - 23:12

Buletin de Carei pune primaria in legalitate. La fel au procedat si la Centrul Social unde au aruncat taxele si impozitele si stiau ca nu este legal. De ce numai acum faceti registru de spatii verzi daca trebuia sa existe? biologii specialisti nu mai dau consultatii gratuite?
tineti minte ce de floricele erau in parc primavara si cati castani erau in jurul terenului de joaca?

de andrei la 4 February 2016 - 21:27

acum au infiintat registrul de spatii verzi desi ar fi trebuit sa existe mereu la primarie dar de ce nu se spune ca nici apa termala nu a fost folosita legal cu acte de catre strandul dat de oras pe doi lei la haveri???
si la strand au facut profit ci materie prima zero si se cred baieti destepti Nu? actele nu se pot ascunde si nici distruge!
sa plece cei care isi bat joc de banii orasului!
am vazut sedinta si cel mai bun primar ar fi tot consilierul ciuta!

Lasati un comentariu