Preoţi din 2 judeţe la Vicariatul din Carei

• publicat la: 17 februarie 2016
Preoţi din 2 judeţe la Vicariatul din Carei

In perioada 16-18 februarie 2016 are loc la Vicariatul Carei Cursul de formare permanentă a preoţilor greco-catolici . Iniţiativa aparţine Episcopiei de  Oradea, PS Episcopului Bercea. Cursurile au loc de două ori pe an şi se organizează pe vicariate.  Au sosit preoţi din protopopiatele Supur,Marghita, Tăşnad,Carei şi Ier.

Cursurile  vin ca răspuns la necesitatea permanentă a preoţilor de a-şi împrospăta bagajul de cunoştinţe teologice, liturgice, spirituale, morale şi exegetice în general, dar şi de a-şi evalua, în particular, trăirea sacerdotală, de a-şi reînnoi credinţa şi de a întări comuniunea preoţească.  Temele sunt din cele mai diverse, adaptate noii societăţi, cum ar fi Comunicare în public, cu elemente de public speaking, Preotul ca leadership sau Mai este Biserica un reper în ziua de astăzi?

Coordonatorul întregii actiuni este pr.Antonio Chifor, vicar responsabil cu preoţii în cadrul Episcopiei de Oradea.

Miercuri, 17 februarie 2016, de la ora 8 a avut loc Sfânta Liturghie după care preoţii  au participat la cursurile anunţate. De la ora 14,00, aceştia  au făcut un tur al  oraşului, intrând la Colegiul Iuliu Maniu pentru a vizita Sala Festivă, la Muzeul Municipal din Castel şi la  Biserica Greco-catolică de pe strada Doina.

Joi, 18 februarie 2016, de la ora 8,00, se va oficia  din nou Liturghia  concelebrată de preoţii participanţi.

Daniela Ciută

 

Lasati un comentariu