Cine a inventat trotuarul?

• publicat la: 8 martie 2016
Cine a inventat trotuarul?

Din câte se ştie până acum, primele trotuare ar fi apărut în zona Anatoliei, în urmă cu circa 4000 de ani.

Până în secolul al XIX-lea, pietonii din marile oraşe ale lumii erau expuşi în orice moment riscului de a se accidenta. Deşi autoturismele nu îşi făcuseră încă apariţia pe şosele, existau, însă, trăsuri, dar şi alte atelaje, care îţi puteau tăia calea. Mai mult decât atât, drumurile erau îmbâcsite cu deşeuri produse de animale, însă nimeni nu avea intenţia să te protejeze în mod special.

Din câte se ştie până acum, primele trotuare ar fi apărut în zona Anatoliei, în urmă cu circa 4000 de ani. Ulterior, anticii greci, dar şi romanii încep să construiască astfel de structuri. În cazul celor din urmă, ele au fost denumite „semita”. În Europa medievală, drumurile şi trotuarele realizate de romani sunt folosite în continuare, însă mare parte din ele sunt date uitării. În Londra, de-abia după Marele Incendiu din 1666, străzile reconstruite sunt prevăzute cu zone destinate special pietonilor.

Trotuarele, aşa cum le ştim noi astăzi, reprezintă ideea francezului Georges-Eugene Haussmann, prefectul care a remodelat structura urbanistică a Parisului în anii 1850 – 1860. Ele purtau denumirea de „trottoirs” şi aveau rolul de a proteja pietonii de traficul aglomerat din oraşul de pe Sena.

Împăratul Napoleon al III-lea i-a dat mână liberă lui Haussmann să schimbe, practic, imaginea capitalei franceze. Drept urmare, inginerul a transformat vechile străzi medievale în adevărate bulevarde, flancate de o parte şi de alta cu trotuare. În scurt timp, parizienii au început să-şi facă un obicei din a se plimba în aceste zone, profitând de noile privelişti care li se întindeau în faţa ochilor.

sursa descopera.ro

comentarii

de Horia Mărieș la 9 martie 2016 - 04:55

Poate că la Carei nu sunt necesare trotuare (cred că așa gândește primașul) fiindcă nu este un oraș aglomerat.

Lasati un comentariu