Creştere semnificativă a virozelor în judeţ

• publicat la: 16 martie 2016
Creştere semnificativă  a virozelor în judeţ

In perioada 07.03-13.03.2016 numărul virozelor si pneumoniilor a cunoscut o creştere însemnată în judet. Astfel, numărul total al acestora a ajuns la cifra de  1407 dintre care cele mai multe s-au înregistrat  la categoriile de vârstă 15-49 de ani si 5-14 ani, cu 394 cazuri respectiv 345.

Gripa   este o boală infecţioasă foarte contagioasă, cu febră, stare generală alterată, durere de cap, dureri musculare şi de obicei manifestări respiratorii, ca şi în cazul virozelor respiratorii banale. Sunt posibile forme severe, cu complicaţii, suprainfecţie bacteriană, mai ales la copii şi vârstnici, precum la bolnavi cronici, persoane cu imunitate compromisă.

Gripa apare sub formă de epidemii în sezonul rece. Datorită existenţei mai multor tipuri de virusuri gripale şi a variabilităţii lor, o persoană care a trecut prin infecţie gripală se poate îmbolnăvi din nou, contactând un alt tip de virus gripal.

Pentru prevenire trebuie ştiut că infecţia gripală se răspândeşte pe cale aeriană. Acoperiţi gura şi nasul cu şerveţelul sau batista când strănutaţi, tuşiţi, căscaţi, şi spălaţi-vă des pe mâini. Aerisiţi frecvent, şi la copii mici, vârstnici, bolnavi!

Creşteţi rezistenţa organismului cu vitamine, mai ales vitamina C, de preferat sub formă naturală, consumând fructe proaspete (mere, portocale, grape-fruit, lămâi), varză murată. Vitamina C se distruge prin preparare termică, deci lipseşte din mâncarea gătită, compoturi.

În caz de îmbolnăvire apelaţi la medic! Este indicat repausul la pat,  bolnavul să fie izolat, să doarmă separat, eventual puteţi să folosiţi chiar şi acasă măşti de protecţie. Copilul bolnav să fie scos imediat din colectivitate. Se recomandă vitamine, mai ales vitamina C, dietă uşoară cu multe lichide (apă minerală, supe, ceai, sucuri de fructe şi de legume, iaurt etc.).

redactia

Lasati un comentariu