Prezentarea Teatrului Municipal presei

• publicat la: 30 martie 2016
Prezentarea Teatrului Municipal presei

Bogdan Georgescu, directorul Direcţiei de Cultură Carei, a invitat în cursul zilei de 30 martie 2016, toată presa pentru a face o prezentare a Teatrului Municipal Carei, recent renovat.

Numărul total al locurilor din sala Teatrului este de 281 iar echipamentele sunt de ultimă generaţie, potrivit celor declarate de Bogdan. În caz de necesitate, lojele mai pot  cuprinde încă 2 scaune pe cabină. Există o garderobă şi la etaj iar persoanele cu handicap vor beneficia de locuri doar la parter.

Cabinele actorilor sunt dotate cu mese  şi oglinzi iluminate iar cabinele de duş sunt  siameze, adică la comun pentru 2 persoane şi fără perdea la intrare.

În spaţiul din spatele clădirii Teatrului sunt prevăzute corpurile care asigură aerul  condiţionat pe timpul verii şi al încălzirii pe timp  de iarnă.

Dimensiunea scenei este de 11×11 m iar cea utilă de 10×10 m. Reflectoarele pot fi coordonate printr-un sistem digital performant iar pe scenă, pe pardoseală există prevăzute prize ce se pot activa în caz de necesitate.

Toată prezentarea a fost  susţinută numai de Bogdan Georgescu, fără a fi de faţă primarul Kovacs cum eronat apare pe pagina Facebook a Primăriei Carei. Primarul a sosit după 20 de minute de la încheierea prezentării şi a avut doar intervenţii legate de simpatiile politice ale unor  redactori, simpatii ce diferă de cele ale  alianţei careiene UDMR-PSD-ALDE.

Joi, 31 martie 2016, va a vea loc  recitalul susţinut de Tudor Gheorghe, cu casa închisă.

redacţia

comentarii

de ghita la 31 martie 2016 - 07:38

va deranjeaza liberalii domnule kovacs? nu se pot cumpara ca si lajos si arpi si iouji? nu vor la ponivas vrajeli? ioiii da nu trebuie sa va enervati asa in public ca nu va face bin e…mai bine sa va enervati ca nu ati facut nimic in 8 aNI CA SA AVEM MACAR O STRADA BUNA SI UN DRUM BUN!
apa murdara la robinete si centura facuta de altii avem iar acum va ocupati cu amenitarile cand ar tyrebui sa va ocupati de gropile din oras si de poluarea din oras!

de Mihai la 31 martie 2016 - 08:41

Da nu a tinut un discurs sau prezentarea edificiului, ieri la Teatru?ca parca asa scria pe facebooku Primariei ???? Am auzit discutandu-se prin oras,despre iesirile nepoliticoase ,atac la persoana in public ,un comportament necivilizat Asa se respecta oare careienii sau functia de primar prin iesiri de dupa blocuri ?. Era acolo unu care cica a asistat la varsarea nervilor pe cine nu ar trebui.Unde nu-i cap vai de…. !

de felician la 31 martie 2016 - 15:49

poate ca primaria carei nu a avut pana acum dus si nu stie cum se face si ca se pun perdelute macar despartitoare daca nu altceva.

de Horia Mărieș la 1 aprilie 2016 - 06:45

31 martie 2016

Redeschiderea Teatrului (renovat) din Carei cu concert TUDOR GHEORGHE

https://youtu.be/hWdgBoJbPQY

de spectator la 1 aprilie 2016 - 07:03

sovinul de jeno nu s-a abtinut sa nu vopseasca teatrul in rosualbverde….

de Paul la 1 aprilie 2016 - 09:09

Nu s-a abtinut sa faca si atac la persoana,nu s-a abtinut sa-si verse naduful si amenintarile in public ,de la multe nu se abtine…Poate ca nu mai functioneaza intelepciunea si bunul simt !

Lasati un comentariu