Calendar cultural al lunii aprilie

• publicat la: 12 April 2016
Calendar cultural al lunii aprilie

Începând cu anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie (data naşterii scriitorului Hans Christian Andersen) în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua internaţională a cărţii pentru copii şi tineret. Scopul acestei zile este de a însufleţi dragostea de carte şi de a îndrepta atenţia copiilor către cărţi.

23 Aprilie reprezintă debutul Săptămânii naţionale a bibliotecilor din România. Ziua Sfântului Gheorghe coincide cu Ziua naţională a bibliotecarului public din România. Cu acest prilej bibliotecile publice organizează diferite activităţi în care este promovată cartea şi lectura.

 Primul dintre personalităţile culturale locale ce  trebuie amintit in luna  aprilie  este  Constantin Alpini, preot greco-catolic şi poet, de la a cărui naştere au trecut 207 ani. A rămas în conştiinţa culturală a careienilor prin volumul de versuri dedicate episcopului Ioan Lemenyi, considerat prima carte tipărită cu litere latine din nord-vestul României. Autorul primei cărţi  româneşti tipărite la Tipografia Carei în anul 1838, preotul greco-catolic Constantin Alpini, s-a născut în 1809, fiind nobil de Bunea Mică  şi a slujit aproximativ 5 ani la Mecenţiu (astăzi localitatea se numeşte Ady Endre).

Din toamna anului 1838 a trecut în parohia Mediaş, reprezentând rezistenţa românească în cetatea săsească.   Va avea parte chiar de un proces deoarece luase partea românilor din Mediaş. S-a străduit mereu să se jertfească pentru a apăra “celea mai scumpe odoare”, după propria-i mărturisire, ale neamului său, limba şi naţionalitatea.

Prezenţa lui mai este semnalată în părţile Sătmarului, lucru care atestă apropierea sufletească de locurile şi oamenii din Sătmar. Astfel, în ianuarie 1839 a celebrat o cununie la Sărăuad,iar în februarie acelaşi an un botez la Ghirolt.

A întreţinut corespondenţă cu George Bariţiu, 17 dintre scrisorile adresate acestuia în perioada 1843-1846 au fost publicate în 1993 la Cluj-Napoca de către prof. univ. Ioan Chindriş, absolvent al liceului  careian  “Vasile Lucaciu”, cel care, împreună cu George Asanache,în cadrul acestui al nouălea volum al epistolelor adresate Nestorului ziaristicii române, s-a preocupat îndeaproape de recuperarea lui Constantin Alpini.

Preţioase prin exactitatea lor sunt informaţiile furnizate de către Constantin Alpini referitoare la procesul lemenian,celebru în epocă. Alpini a luat parte activă la anchetă, ca membru al consistoriului. Bariţiu l-a considerat ca „unul dintre acei genii păzitori ai poporului nostru, peste tot până unde-i ajungea sfera lucrării”.

La data de 4 aprilie s-au împlinit  91 de Ani de la trecerea la cele veşnice a arhidiaconului Romulus George Marchiş. S-a născut la 18 decembrie 1865 la Homorodul de Mijloc, în familia preotului paroh George Marchiş şi al Iuliei Vultur.
Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat la Carei, iar studiile liceale le-a făcut la Oradea, Braşov şi Sibiu, oraş unde absolvă în 1884 examenul de capacitate. Teologia o urmează la Seminarul romano-catolic din Satu Mare, absolvind în 1888. Nu trebuie ignorată nici educaţia primită în familie, atât tatăl său cât şi Romul si sora sa Otilia vorbeau curent mai multe limbi de circulaţie.

S-a căsătorit cu Elisabeta Sarkadi şi a fost hirotonit în 18 aprilie 1889. În primul an de preoţie a fost administrator al parohiei Virtiş, localitate aflată astăzi în Ungaria. Ivindu-se un post vacant în parohia Tămaia, localitatea natală a tatălui său, George Marchiş, a păstorit credincioşii acestui sat, aparţinător pe atunci comitatului Sătmar, vreme de două decenii între 1890-1908, întâi ca administrator parohial, apoi ca preot paroh începând cu anul 1900. Activitatea din parohie i-a fost încununată cu terminarea construcţiei bisericii de zid cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavril”, în anul 1898. Prin ridicarea acestui lăcaş de cult, Romul George Marchiş şi-a adus prinosul de recunoştinţă pentru locurile copilăriei tatălui său.

Din 1908 va trece la Carei ca paroh şi protopop, iar din 1909 cumulând şi funcţia onorantă de arhidiacon al părţilor sătmărene, urmându-i în aceste funcţii tatălui său. În calitate de arhidiacon al părţilor sătmărene s-a situat mereu în centrul luptei împotriva Episcopiei de Hajdudorog, nume de tristă amintire pentru românii sătmăreni. În 29 mai 1912 se numără printre delegaţii prezenţi la adunarea de protest de la Alba Iulia împotriva înfiinţării amintitei episcopii. Protestează împotriva arestării pr. Gh.Mureşan şi a celor 14 săteni din Moftinul Mic. A fost alături de părintele Ciurdariu care a avut de pătimit la Doba în acei ani.

Încă din 1893 era membru al comitetului Comitatens Satu Mare, susţinând dezideratele românilor sătmăreni, şi în 12 noiembrie 1918 e ales membru în Consiliul Naţional Român Comitatens Satu Mare, iar a doua zi e prezent la mitingul organizat în sala de consiliu a primăriei oraşului Satu Mare, când românii au jurat credinţă C.N.R. Central din Arad şi au proclamat ruperea parohiilor unite încorporate în 1912 la Ep. Hajdudorog.

La 18 noiembrie 1918  este ales preşedinte al C.N.R. Cercual Carei şi vicar al nou constituitului Vicariat Naţional Român din Carei.

Faptele sale de patriotism vor fi încununate cu alegerea sa între membrii Marelui Sfat Naţional, care a realizat visul de veacuri al tuturor românilor: Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. În acea zi mai mulţi români sătmăreni au fost prezenţi în cetatea morţii lui Horia, dar şi locul reînvierii neamului românesc: pr. Vasile Ardelean, dr. Vasile Chirvai, dr. Aurel Vălean, dr. Aurel Nilvan, pr. Ioan Doroş, pr. Constantin Lucaciu, dr. Ilie Carol Barbul, dr. Teofil Dragoş, dr. Coriolan Steer, Iuliu Coroianu, pr. Traian Trufaş.

După Unire, Romul Marchiş a ajuns senator în Parlamentul României Mari. La 25 septembrie 1923 episcopul martir Valeriu Traian Frenţiu îl numeşte vicar foraneu pentru Arhidiaconatul Sătmarului, ca o recunoaştere pentru activitatea sa rodnică.

La 30 decembrie 1918 l-a întâmpinat în gara Carei pe gen. Berthelot, expunându-i în limba franceză durerile românilor din zonă.

Ancorat şi în activitatea culturală, a fost multă vreme casier al Desp. Sătmar-Ugocea al „Astrei” şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din Arhidiaconatul Sătmar, organizaţie înfiinţată de tatăl său, George Marchiş.

Despre familia lui Romul George Marchiş se cunosc puţine lucruri. Se ştie că a avut o fiică pe nume Gabriela, născută în 1890 la Fegernic şi repausată la numai 16 ani în Tămaia. Tot la Tămaia s-au născut copii: Adrian Eugen Iosif (1893), despre care se ştie că a fost o vreme medic şef al Spitalului orăşenesc Carei, şi Maria Elisabeta (1895), căsătorită cu dr. Ioan Victor Vancea, fost prim pretor şi deputat.

Romul George Marchiş s-a stins din viaţă la 4 aprilie 1925, fiind înmormântat alături de tatăl său la Carei.

Profesorul, poetul şi traducătorul  Corneliu Balla ar fi împlinit pe 11 aprilie 86 de ani.  El este una dintre personalităţile care au aşezat Careiul pe harta culturală contemporană a ţării, trecându-i graniţele în demersul de a aşeza în făgaşul prieteniei şi respectului naţia română şi cea maghiară conlocuitoare.

S-a născut la Olosig, judeţul Bihor, în 11 aprilie 1930, mama sa stingându-se din viaţă în aceeaşi zi. Memoria i-a fost cinstită de fiul recunoscător prin pseudonimul literar, Gabriel Raţiu, pe care şi l-a luat în debutul literar „aproape postum”, după cum mărturisea apropiaţilor.

În 1946, cu prilejul unei vizite la Beiuş a lui Petru Groza, Corneliu Balla a suferit prima arestare politică, fiind închis 5-6 zile pentru că „agitase” împotriva minciunilor proliferate de la tribună.

În toamna anul 1947 se transferă la Liceul „Vasile Lucaciu” din Carei, unde va rămâne până în trimestrul II al anului şcolar viitor, când va reveni la Liceul „Samuil Vulcan” din Oradea.

Va urma cursurile liceale cu întreruperi datorate arestărilor din 1948, în urma căreia este condamnat la un an şi jumătate de închisoare, şi din 1952, când a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru delictul de agitaţie publică. În cea de-a doua condamnare va cunoaşte calvarul închisorilor Interne, Uranus, Craiova, Jilava, mina Baia Sprie, Aiud. În 1955 pedeapsa i-a fost amnistiată.  Din 1962 se întoarce pe meleagurile careiene unde avea să-şi ducă întreg restul vieţii.

În sesiunea din iunie 1965 şi-a luat examenul de Bacalaureat la Şcoala Medie Carei, secţia reală, în toamna aceluiaşi an înscriindu-se la Facultatea de Filologie secţia limba şi literatura română, fără frecvenţă, a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Tot în acest an debutează ca dascăl, funcţionând ca profesor suplinitor la Şcoala Generală din Ianculeşti. În perioada 1971-1974 a predat la Şcoala Generală din Lucăceni.

Din 1974 şi-a început activitatea de profesor titular în Carei, profesând la Liceul Mecanic Agricol, Liceul Mecanic Carei, Liceul Industrial Carei, Liceul Pedagogic Carei, Liceul Agroindustrial Carei. În 1990 a părăsit învăţământul pentru un post la Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Satu Mare, unde va rămâne până în 1992, când va intra în pensie.

A militat pentru apropierea culturală din românii şi maghiarii din Carei, fiind prieten apropiat al prof. Fenyi Istvan.

Demn urmaş al lui Costa Carei,  a făcut traduceri excepţionale din literatura maghiară: Aprily Lajos –Prinţul tristeţii, Editura Kriterion, Bucureşti, 1979; Szilagyi  Istvan – Cad pietre în fântâna seacă, Editura Kriterion, Bucureşti, 1984; Szavai Geza – Promenadă cu femei şi ţapi, Editura Pont publisher, Budapesta, 1997; Szavai Geza – Vă binecuvântez cu gloanţe (Postludiu), Editura Pont publisher, Budapesta, 1998. Alături de Nae Antonescu îngrijește volumul ,,Sânge şi au’’r al poetului Ady Endre în traducerea lui George A. Petre, volum apărut la editura orădeană Cogito în 1996. În 1997 îngrijeşte şi prefaţează volumul Ady Endre, Itthon/ Hier/ Zu hause/ Aici, acasă, apărut la Editura Muzeului Judeţean Satu Mare.

Va debuta ca poet în 2001 cu volumul ,,Logosclipuri’’, apărut la Editura Dacia din Cluj-Napoca. referindu-se la acest moment a afirmat că „am ajuns să debutez aproape postum”. În 2003 a publicat în regie proprie la Satu Mare al doilea volum de poezii, Jugul cel blând, poeme-rugăciune scrise în perioada detenţiei. În 2008, la Editura Citadela din Satu Mare, îi apre volumul Zarca, al doilea ciclu de poezii scrise în închisoare.

La 24 iunie 2006 s-a stins din viaţă, fiind înmormântat în Carei.

Pe 13 aprilie se împlinesc 73 de ani de la naşterea profesorului şi scriitorului Tudor Daneş.  El s-a născut în 13 aprilie 1943 în Câineni (jud. Vâlcea). A urmat liceul la Huedin şi Facultatea de Istorie-filozofie, secţia psihopedagogie, la Cluj Napoca. Şi-a  luat examenul de licenţă în 1969.

Activitatea didactică şi-a început-o în Carei la Şcoala de surzi, unde a funcţionat ca profesor-psiholog în perioada 1966-1970. În acelaşi an şi-a început cariera de ziarist la Cronica Sătmăreană, lucrând aici până în 1974, când şi-a reluat cariera didactică la Şcoala Generală pentru surzi Satu Mare.

A făcut parte din colectivul de redacţie al publicaţiei Şcoala sătmăreană, fiind foarte activ în viaţa culturală a scriitorilor sătmăreni, frecventând cenaclurile literare „I. Slavici” şi „Afirmarea”.

A publicat volumele Pescuit de păstrăvi, apărut la Editura Dacia în 1985, şi Călătorul solitar, apărut la aceeaşi editură clujeană în 1988.

S-a stins din viaţă într-un spital din Cluj în 24 februarie 1989, fiind înmormântat în Huedin.

În 16 aprilie  vom marca 180 ani de la naşterea protopopului greco-catolic, poetului şi redactorului George Marchiş.

În  16  aprilie  1836 s-a  născut  la  Tămaia  protopopul  şi  preotul-profesor George Marchiş, strălucit reprezentant al culturii sătmărene.  Ortografiat adesea şi George Marchişiu, acesta s-a făcut remarcat nu numai în nobila profesie de preot, ci a fost şi un apreciat poet şi redactor la revistele de cultură şi literatură din Transilvania.  Urmează  şcoala  primară  la  Baia  Mare,studiile liceale  şi le finalizează la Oradea, în anul 1885, apoi va studia teologia la Institutul „ Sfânta Barbara” din Viena.  Se va căsători cu Iulia Vulturu,fiica parohului Daniel Vultur din Bârsăul de Sus, şi va fi hirotonit preot în 1859. Până în 1861 va fi profesor la liceul din Beiuş. Va mai păstori  parohiile din Resighea şi Homorodul de Mijloc, apoi în mai 1881 ajunge paroh şi protopop greco-catolic de Carei. A fost în cercul de colaboratori ai Aurorei Române, între anii 1863-1865, mai  târziu  aceştia  trecând în redacţia  Familiei.  Dintre  aceştia  amintim:  Iulian Grozescu, A.Densuşianu, V. Bumbescu, V.Rusu, Zaharia Boiu, Ioan Papiu, At.M.Marinescu,  J.  Bădescu,  Paul  Draga.  Va  mai  colabora  şi  cu revistele:Gazeta Transilvaniei,  Muza  Română,  Amicul  şcoalei, Amvonul,  Sionul  Românesc.

În paginile  revistei  Familia publică  nuvela  istorică  Orfanii  şi  Preţul  de capitulare(1866).  A trecut la cele veşnice în Carei, ca arhidiacon al părţilor sătmărene, la 28  aprilie 1884. La moartea sa,  revista Familia îl elogia ca pe „unul dintre cei mai inteligenţi preoţi ai diecezei orădene”. A avut doi copii: Romul George Marchiş, demn urmaş  pe  tărâmurile  spirituale  şi  ale  luptei   naţionale şi  Otilia  Marchiş, prin care talentul literar al tatălui se desăvârşeşte.

Cunoscut luptător pentru drepturile românilor din această parte a ţării, a fost şi un bun poet, cele şase poezii mai cunoscute ale sale au fost confundate cu scrieri lirice eminesciene. Deşi s-a demonstrat într-un final că nu aparţin lui Eminescu, „E o onoare postumă pentru poetul George Marchiş că a putut fi confundat măcar o clipă cu marele geniu naţional” cum consemna istoricul literar Mircea Popa.

Începând cu anul 2015 poetul şi protopopul greco-catolic, George Marchiş (1836 – 1884) are o placă comemorativă la biserica greco-catolică ,,Sf. Andrei” din Carei .

În 22 aprilie vom adresa un sincer  ,,La mulţi ani’’ profesorului şi gazetarului Ioan Ardelean. El s-a născut la  22 aprilie 1938  în satul Sărvăzel, comuna Pir, judeţul Satu Mare. Este absolvent al Liceului „Vasile Lucaciu” din Carei.promotia  1954.  Absolvent al Facultăţii de Biologie-Geografie din Cluj Napoca, Secţia de geografie-biologie. Între anii 1959-1966  este profesor la Satu Mare, iar între anii 1966-1996, la Teiuş. Între 1991-1995 a fost lector universitar la Universitatea „Spiru Haret”. Din 1964 este membru al Societăţii Române de Geografie, iar din 1984, şi al Societăţii Americane de Geografie.

Debutează în gazetărie în anul 1961. A publicat peste 250 de articole şi reportaje. A colaborat cu revisteleNatura, Terra, Albina, Vatra străbună, Credinţa străbună, România Pitorească, Pangeea ş.a. şi cu ziareleCronica sătmăreană, Unirea, Ardealul, Monitorul de Alba, Gazeta învăţământului, Informaţia de Alba, Tribuna şcolii etc.

A fost consilier european, secretar al Senatului, senator PUNR de Alba, lider al grupului PUNR din Senat. A făcut parte din echipa de hochei de divizia A, Ştiinţa Cluj. A revenit la Carei cu ocazia   comemorarii a 90 de ani de la moartea memorandistului preot Vasile Lucaciu.

La 23 aprilie se împlinesc  70 de ani de la trecerea la cele veşnice a preotului militar ortodox, Ignatie Borza. Acesta s-a născut la 6 martie 1890 la Carei. După studiile liceale de la Beiuş, a urmat teologia la Oradea. Din 1929 a slujit în localitatea natală,Carei. Peste câţiva ani va face parte din din comitetul vicearhidiaconal Satu Mare. A fost preşedinte al comitetului şcolii elementare de stat din Carei, predând teologia ortodoxă la Liceul „Vasile Lucaciu”.

Foarte activ pe tărâm cultural, a fost membru pe viaţă al Astrei. După Diktatul de la Viena a fost arestat de trupele horthyste, fiind apoi obligat să treacă în teritoriile româneşti neocupate.

La  data de 24 aprilie comemorăm 101 ani de la trecerea la cele veşnice a preotului profesor Ioan Buteanu. Născut la Carei, la 25 martie 1848, fost preot greco-catolic, profesor și autor de manuale, precum și un publicist extrem de prezent în ziarele epocii sale.   A făcut studii teologice la Oradea şi la Budapesta. În 1882  şi-a luat examenul de capacitate. A început cariera didactică în 1871 la Beiuş, unde a fost profesor, iar în perioada 1889 -1907 a fost director. În 1907 trece la Oradea ca director al preparandiei până în 1914. A mai deţinut şi funcţiile de protopop de Beiuş şi arhidiacon onorific, apoi canonic şi prepozit al Capitolului Catedral din Oradea. În 1905 a fost ales deputat de Beiuş în Parlamentul de la Budapesta.

            Concomitent a avut o activitate cultural literară prodigioasă. Ioan Buteanu a fost un publicist prezent în ziarele epocii. Amintim aici articolele: „Despre u final şi înjumătăţit” (în Anuarul liceului din Beiuş pe anul 1875/1876) şi „Păreri despre propunerea limbilor străine” (în Anuarul Liceului din Beiuş 1876/1877.

            A fost un harnic scriitor şi autor de manuale, dintre care au fost publicate: „Istoria literaturii maghiare după Toldy”, Gherla 1885, „Gramatica limbei române”, Gherla 1877, „Sistema divizibiltăţii numerilor”, Beiuş 1901, şi Monografia „Stâna de Vale”, 1887.

S-a stins din viaţă la 24 aprilie în Oradea.

Pe 25 aprilie se împlinesc 77 de ani de la stingerea din viaţă a preotului Gheorghe Mureşan  (1858 – 1939).  S-a născut la 5 iulie 1858 la Tiream, părinţii săi fiind ţărani săraci. Mama sa, o femeie foarte evlavioasă, a dorit foarte mult ca George să ajungă preot. Cu ajutorul unui frate mai mare care era dascăl într-un sat de lângă Oradea, George Mureşan a urmat şcoala primară, studiile gimnaziale şi liceale la Oradea, absolvind în 1878. În clasele superioare s-a întreţinut din meditaţii, căci era unul dintre cei mai buni elevi. A urmat teologia la Budapesta, finalizându-şi aceste studii în 1882. După căsătoria sa cu Silvia Maria Pereni din noiembrie 1884, este hirotonit ca preot în data de 4 ianuarie 1885. George Mureşan a devenit parohul enoriaşilor din Bozânta Mare, unde a slujit 3 ani. Apoi a fost preot capelan, ajutor al arhidiaconului careian, şi profesor la gimanziul catolic din Carei între 1888-1897, predând aici limba română şi religia. A avut în această perioadă o vie activitate în cadrul Reuniunii Învăţătorilor Sătmăreni.

Între 1891-1893 a deţinut funcţia de preşedinte al acestei asociaţii. A activat în cadrul despărţământului Sătmar-Ugocea al societăţii „Astra”. A fost târât într-un proces la Satu Mare  în urma căruia a fost condamnat la un an şi jumătate de temniţă. Dar apropierea începerii Primului Război Mondial îl determină pe împăratul austro-ungar să intervină în scurtarea sentinţei la 4 luni. În 1922 a fost numit canonic onorariu şi decorat cu Ordinele Ferdinand I,  Răsplata Muncii, Coroana României în grad de comandor, şi Steaua României în grad de ofiţer. În 1938 a devenit Cetăţean de Onoare al localităţii Moftinu Mic, iar la 30 septembrie al aceluiaşi an primeşte şi titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Carei. Primăria Carei i-a oferit locuinţă pentru tot restul vieţii. Deşi primise aceeaşi facilitate şi de la Primăria Satu Mare, George Mureşan a ales să locuiască la Carei, oraşul de care îl legau amintiri frumoase, iar Tireamul natal era foarte aproape. Aici se va stinge din viaţă la 25 aprilie 1939.

La 27 aprilie prof. univ. dr. Nadia Anghelescu  îşi aniversează ziua de naştere.  Ea s-a născut în 27 aprilie 1941 la Hărţăgani-Brad, judeţul Hunedoara, unde familia sa era refugiată dupa cedarea Ardealului, fiind fiica profesorilor Emanuil Pop şi Stana Pop. Clasele primare le urmează la Santău, după întoarcerea din refugiu. A urmat Liceul  „Vasile Lucaciu” la Carei în perioada 1954-1957, apoi Facultatea de Filologie, secţia română-arabă, a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1961. În 1962 se căsătoreşte cu prof. univ. dr. Mircea Anghelescu, coleg de facultate.

Imediat după absolvirea facultăţii debutează în cariera didactică universitară urcând toate treptele ierarhice până la profesor universitar (1991). În perioada 1977-1994 a fost şef al catedrei de Limbi Orientale. În 1971 îşi ia doctoratul în filologie cu o teză de lingvistică. La înfiinţarea Centrului de Studii Arabe al Universităţii în 1994 devine directoarea acestuia până în 2009.  A predat cursuri de antropologie lingvistică arabă la Institutul Pontifical de Studii Arabe şi Islamologie de la Roma (1991), la Collège de France din Paris (1992), la Ecole Normale Supérieure din Paris‑Fontenay‑aux‑Roses (1999) şi la Université Lyon III „Jean Moulin” (2001‑2002).

Debutează în 1971 în Studii de literatură universală cu lucrarea Un clasic al prozei arabe: Djahiz. În acelaşi an publicând şi volumul de nuvele traduse Cele mai ieftine nopţi (în colaborare cu Ilie Bădicuţ). În 1986 publică volumul Limbaj şi cultură în civilizaţia arabă, iar în 1993, Introducere în Islam. În 1997 mai publică traducerea Dicţionarului de civilizaţie musulmană al lui Yves Thoraval. A publicat (selectiv): Orientalistica şi dialogul culturilor (în arabă, Sharjah, 1999), Introducere în sintaxa limbii arabe literare (Editura Fundaţiei de Mâine, Bucureşti, 2007), Identitatea arabă. Limbă, istorie, cultură (Polirom, Iaşi, 2009).

A organizat la Bucureşti  colocvii internaţionale de lingvistică, limbă, cultură şi civilizaţie arabă în 1994, 2002, 2003. A participat la colocvii internaţionale de arabistică la Nijmegen, Budapesta, Berna, Paris, Beyrouth, Damasc, Amman. A susţinut prelegeri la Universităţile din Damasc, Aleppo, Lyon, Kuweit, Qatar, Beyrouth, Tripoli, Geneva, Abhu Dhabi, Oslo, Bergen, Roma etc.

În 2 mai 2011, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, i-a adus un omagiu prof. univ. dr. Nadia Anghelescu, fondatoarea şcolii de arabistică românească, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Cu acest prilej i-a fost dedicat un volum omagial cu studii ligvistice şi culturale consacrate spaţiului arab şi nu numai semnate de reputaţi specialişti români şi străini. Volumul îi are ca editori pe prof. univ. dr. Andrei A. Avram, conf. dr. Anca Focşeneanu, prof. dr. George Grigore şi a apărut la Editura Universităţii Bucureşti.

În 2013 a publicat volumul Mic jurnal de amintiri la editura Polirom în Iaşi.

Lasati un comentariu