Gheorghe Zamfir la 75 de ani

• publicat la: 3 April 2016
Gheorghe Zamfir la 75 de ani

Pe 6 aprilie, marele artist Gheorghe Zamfir împlinește 75 de ani. Să ne bucurăm că matricea țării a dat un asemenea vlăstar, care a dus melosul ei pe toate meridianele lumii, cu scopul de a pune peste tot sămânța roditoare, care să purifice lumea. A susținut timp de peste 55 de ani o luptă intensă cu toate păcatele, care aveau să se transforme în multă durere, binecuvântarea însoțindu-se adesea cu blestemul, extazul cu agonia, purificarea cu răstignirile.

L-am cunoscut personal pe Gheorghe Zamfir în anul 2005, după un concert aniversar pe care l-a avut la Conservator. De atunci, i-am urmărit concertele și am scris cu fiecare prilej, încercând să fixez astfel trăirile mele vizavi de muzica și persoana sa. Dar materializarea plenară avea să se petreacă recent, începând cu data de 9 septembrie 2015, când, la lansarea cărții mele Istoria Festivalului Internațional „George Enescu”, Gheorghe Zamfir, invitat de onoare fiind, mi-a adresat public invitația să scriu o carte despre el.

Și iată că acum, la aniversarea celor 75 de ani, cartea e gata, tipărită și expediată. Am numit-o Sunetul Primordial. Răstignirile lui Gheorghe Zamfir (Ed. Scriitorilor, 2016). Primele exemplare se află acum pe biroul său, sub ochii săi, grație eforturilor unor adevărați profesioniști, Mirela și Daniel Voinea, care la începutul acestui an mi-au mai editat o carte, romanul Mahalaua, avându-l printre personaje pe Gheorghe Zamfir, cu supranumele Pan-Z (penzi, ar citi americanii, un antonim la Jay-Z, marele mogul, dat fiind că Zamfir este un adversar declarat al muzicii satanice, în care include jazz-ul, genurile rap, blues, hard rock, gospel, metal etc.). Cartea Sunetul Primordial are coperta pe care dvs o vedeți în premieră în imagine.

A fost cea mai sisifică experiență din viața mea, fiindcă, deși am mai făcut portretul multor personalități, de la D.I.Suchianu la Sergiu Nicolaescu, personalitatea lui Gheorghe Zamfir este ieșită din comun, se lasă foarte greu cuprinsă, datorită complexității ei renascentiste. Dovadă că nu am putut cuprinde tot în acest prim volum, deși este extrem de voluminos – la formatul B5, are 577 de pagini, dintre care 60 color –, și am plănuit încă două volume, numite Vizionarul. Gheorghe Zamfir justițiarul și Învățăturile lui Gheorghe Zamfir. Schițele lor le prezint la sfârșitul primului volum. Dar nu știu dacă am să apuc să le scriu, acest fapt depinde de apariția unor editori interesați întrucât primul volum s-a lovit de o obtuzitate editorială inimaginabilă. Eu nu pot să suport editarea a trei cărți despre Gheorghe Zamfir, plus traducerea lor în engleză, fără să existe un interes din partea editorilor români.

Cred că e un act de cultură de importanță națională și mondială. Dar, ca și în cazul cărților mele despre Brâncuși și George Enescu, artiști cărora românii le-au făcut viața un calvar (pe Brâncuși l-au determinat să-și ceară cetățenie franceză, iar lui Enescu i-au interzis să revină în patrie!), există un dezinteres strigător la cer și față de Gheorghe Zamfir, care confirmă Golgota sa, care îmi arată că răstignirile sale, produse de români și străini – Zamfir îi numește într-o listă „teroriști” pe călăii săi –, sunt reale.

Contemporanii noștri dovedesc că nu sunt în stare să respecte o valoare, sunt flămânzi numai după scandal, după fandări ieftine, de tip „Cancan”, nu-i interesează cu adevărat opera artistului, ba aș spune că nutresc ură față de ea, fiindcă le deranjează suficiența. Dovadă că lui Gheorghe Zamfir i s-a desființat Orchestra Națională de Folclor, i s-a luat abuziv catedra de la Conservator, i s-a desființat școala de nai, iar Festivalul „George Enescu” îl ignoră complet, se desfășoară de zeci de ani în absența lui, a celui mai complex muzician român, autor al peste 300 de compoziții originale. Și nimănui nu-i pasă. O nesimțire crasă.

Nu ar fi normal ca Uniunea Compozitorilor să-i celebreze ziua de naștere, la casa „George Enescu”? Dar dl. Iorgulescu et co sunt ocupați cu ușile de din dos. Muzicienii însiși nu-l cunosc pe Gheorghe Zamfir. Fostul său profesor de istoria muzicii, Viorel Cosma, nu l-a cuprins într-un lexicon din necunoașterea flagrantă a partitutilor unice ale lui Gheorghe Zamfir. Partea cea mai amplă a cărții este legată tocmai de Festivalul enescian, de degradarea lui cosmopolită, în comparație cu Festivalul de Nai creat de Zamfir, care ar putea fi coloana lui națională.

Nu mai discut de aspectul pecuniar, de jaful sistematic de a-i fura lui Zamfir tot ce a câștigat, o adevărată delapidare din partea Electrecord, în primul rând. Nu numai că nu i s-a făcut dreptate, dar a ajuns să fie sfidat de președinții țării, de miniștri, de autoritățile române, dar și de alte lighioane, ca Adrian Păunescu și Adrian Sârbu, fapte urâte care l-au determinat la un nou exil, după exilul din timpul dictaturii. Zamfir este un artist delicat, un om ultrasensibil, iar presiunea haitelor i-a făcut mult rău, l-a împins la izolare, pe care el a transformat-o în misticism, iar consecințele sunt incalculabile. Dacă artistul e nemuritor, omul este muritor, iar de aici, cu vârsta, se nasc marile compromisuri, trădarea unor principii, unor crezuri, așa cum s-a putut constata în cazul altor mari creatori, cum ar fi scriitorii clasici ruși, să spunem.

Pentru Zamfir, Golgota a fost reală, așa cum o reprezintă el însuși într-o serie de lucrări plastice pe această temă. Căutările sunt mistuitoare, pline de menadre, de rătăciri, de întrebări grele, fără răspuns. Poate că aici se află adevărata natură umană. Ce este normalitatea? Care este calea dreaptă? Cea impusă de genii sau de gloată? Cred că busola are acul îndreptat spre Dumnezeu.

*

Dar fiind un eveniment aniversar, am să prezint succint substanța cărții mele. În acest prim volum, am încercat să realizez portretul artistului ideal, să-l prezint pe Gheorghe Zamfir ca muzician (naist, solist vocal, dirijor, compozitor, teoretician, pedagog), ca scriitor (poet, povestitor, memorialist), ca pictor foare original, un pictor al muzicii sale, al concretizării în imagini a viziunilor muzicale. De asemenea, l-am prezentat ca teoretician, ca autorul unei gândiri aparte pe baza unor criterii ierarhice, așa cum am întâlnit la Sfântul Ioan Scărarul. Partea ce mai dificilă a portretului este cea religioasă. Odată cu revoluția în muzică, îmbinarea dintre nai și orgă, fapt care l-a impresionat și pe Papa Ioan Paul al II-lea, Zamfir a transformat concertele sale în fantastice trăiri mistice. El a descoperit rugăciunea prin sunet, rugăciunea prin nai. Aici se desfășoară substanța cărții, legată de paroxismul trăirii, cheia de boltă a înțelegerii acestui artist atât de special.

Pe această cale, Zamfir a încercat să rezolve marea piatră filosofală a omenirii, nemurirea. Adică a descoperit calea nemuririi. A apelat la experiențele filosofiei indiene, la o îmbinare sui-generis între trăirera creștină, ortodoxă, și trăirile yoga, trăirile ocultismului budist. În carte fac o analiză complexă, profundă, a acestei duble dimensiuni mistice și am descoperit că Zamfir are o natură chirstică. M-a ajutat în acest sens și experiența trăită la mănăstirile Muntelui Athos, dar și la mănăstirea Buciumeni, de orientare athonită, experinață pe care am repetat-o chiar în timpul scrierii acestei cărți, fapt care mi-a ușurat mult înțelegerea trăirilor lui Gheorghe Zamfir, fiindcă isihasmul trebuie să fie un criteriu ferm în orice judecată teologică. Și cred că am reușit să fac un fel de istorie a religiei în paralel cu perioada Kali Yuga, respectiv cu perioada istorică pe care a trăit-o artistul, fapt care a implicat un original proces al comunismului și post-comunismului românesc din perspectiva vieții și faptelor lui Gheorghe Zamfir. Este o aventură fără precedent, fiindcă fără precedent este și personalitatea acestui neasemuit artist.

Abia în comparație cu George Enescu, într-un capitol final al cărții, se vede ce ștachete înalte și-a propus Zamfir să treacă. Evident, el este un mare necunoscut. Nu este vorba aici de viața sa privată, de familia sa, de iubirea lui enormă pentru animale, de generozitatea sa, de tot ceea ce înseamnă Creștinul, Omenia, fapte pe care le redau printr-o serie de însemnări puse sub genericul Jurnalul “Zamfir”. Este vorba de muzică, de muzician. Ceea ce m-a uimit este tocmai faptul că nimeni nu s-a apropiat să-i cunoscă cu adevărat viața și opera. Iar Zamfir este un om deschis, se dăruiește, îi deschide ușile celui care dorește cu bună credință să pătrundă în templul său. Care este Abația de la Cobia sau Casa cu Enigme, cum numesc eu casa pe care și-a construit-o Gheorghe Zamfir după proiectele sale. Care includ și un paraclis, și un obelisc, și o cruce de mari proporții, înconjurată de 15 troițe, și simfonii speciale. Proiectele sale religioase sunt fantastice. E o minune să intri în acest univers, să descoperi comoara reală și sufletească a unui artist ce lasă poporului român un tezaur de neimaginat. El este mesagerul Sunetului Primordial pe pământ. Încercați să vă imaginați că sunteți contemporani cu un fel de sfânt apocrif.

Să-i urăm sănătate, pentru o viață cât mai lungă, fiindcă el nu are nevoie de altceva, știe ce are să ne dea. La mulți ani, Gheorghe Zamfir!

Grid Modorcea
Corespondență de la New York

Lasati un comentariu