Sfânta şi Marea Luni (Denie) † Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului

• publicat la: 25 April 2016
Sfânta şi Marea Luni (Denie) † Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu; †) Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului

1. Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu este autorul Evangheliei care îi poarte numele, însoţitorul Apostolului Pavel (aşa cum se povesteşte în Faptele Apostolilor), şi se numără printre cei Şaptezeci de Apostoli. Adesea este numit Ion Marcu, şi este considerat fondatorul Bisericii Alexandriei, totodată fiind şi primul ei papă. Ca urmare, el este venerat în mod deosebit de Biserica din Alexandria (coptă) ca fondator al ei. Simbolul său de evanghelist este un leu. Biserica îl prăznuieşte în 25 aprilie; 27 septembrie împreună cu Aristarh şi Zina; 30 octombrie împreună cu Tertie, Iust, Artema, şi Cleopa; şi în 4 ianuarie împreună cu cei Şaptezeci.

Numele lui era Ioan, după cum spune Biblia: ‘El a venit în casa Mariei, mama lui Ioan care era numit şi Marcu, unde mulţi se adunau pentru rugăciune (Fapte 12:12). ‘ El este cel la care s-a gândit Domnul Hristos, a Căruia este slava, când a spus: ‘ Duceţi-vă în cetate la cutare om, şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Vremea Mea este aproape; voi face Paştele cu ucenicii Mei în casa ta.’(Matei 26:18). Casa lui a fost prima biserică creştină, unde ei au mâncat Paştele, s-au ascuns după moartea Mântuitorului şi în camera de sus de aici au primit Duhul Sfânt.

Acest apostol s-a născut în Cirene (unul din cele cinci oraşe vestice, Pentapolis, din Vestul Africii). Numele tatălui său era Aristopolus, iar mama sa se numea Maria şi era rudă cu Apostolul Varnava. Credinţa lor era iudaismul şi erau bogaţi şi onoraţi. Părinţii l-au educat în cultura greacă şi ebraică. După ce au emigrat la Ierusalim, l-au numit Marcu. Marcu vizita frecvent casa Sfântului Petru şi de la el a învăţat creştinismul.

După Înălţarea la cer a Mântuitorului, Marcu l-a însoţit pe Pavel şi pe Barnaba în propovăduirea Evangheliei în Antiohia, Seleucia, Cipru, Salami şi Perga Pamfiliei, unde i-a părăsit şi s-a întors la Ierusalim. După sinodul apostolic din Ierusalim, el a mers împreună cu Barnaba în Cipru. După plecarea lui Barnaba, Sfântul Marcu a mers în Africa, Berca şi în cele cinci oraşe vestice. El a propovăduit aici Evanghelia şi mulţi au crezut în cele relatate de el. De acolo, a mers în Alexandria.

Biserica Ortodoxă Coptă Sfântul Marcu din Alexandria, unde este păstrat capul sfântului în prezent. I-a venit vremea adormirii de sărbătoarea Învierii din anul 68 A.D. care în acel an coincidea cu o mare sărbătoare păgână sărbătorită printr-un mare banchet în cinstea zeului Syrabis. Astfel, o mare mulţime de păgâni a atacat biserica de la Bokalia şi au intrat înăuntru cu forţa. L-au prins pe Sfântul Marcu, l-au legat cu o funie groasă şi l-au târât pe străzi strigând: ‘Aduceţi balaurul în locul adunării vacilor.’ Au continuat să-l târască cu multă cruzime. Carnea lui era ruptă şi împrăştiată peste tot şi oraşul era plin de sângele lui. Apoi l-au închis peste noapte într-o închisoare întunecată.

Îngerul Domnului i-a apărut şi i-a spus: ‘Marcule, bunule servitor, bucură-te pentru că numele tău a fost scris în cartea vieţii şi tu ai fost numărat în ceata sfinţilor.’ După ce îngerul a dispărut, I-a apărut Mântuitorul Hristos şi i-a dăruit pacea Sa. Sufletul lui Marcu s-a înveselit şi s-a bucurat.

A doua zi dimineaţa, păgânii l-au scos pe Sfântul Marcu din închisoare. I-au legat gâtul cu o frânghie groasă şi la fel ca în prima zi, l-au târât peste pietre şi peste stânci. Într-un final, Sfântul Marcu şi-a dat sufletul curat în mâinile Domnului şi a primit cununa martirajului.

Cu toate acestea, moartea Sfântului Marcu nu a satisfăcut furia păgânilor. Au adus mult lemn de foc şi se pregăteau să-i ardă trupul. Dar o furtună puternică s-a pornit şi o ploaie torenţială a început. Păgânii s-au speriat şi au fugit înspăimântaţi.

Credincioşii au venit şi au luat trupul sfânt, l-au dus la biserica din Bokalia, l-au înfăşurat în giulgiu, s-au rugat la capul lui şi l-au aşezat într-un coşciug. Apoi au îngropat coşciugul într-un loc secret în biserică.

În anul 828 A.D., corpul Sfântului Marcu a fost furat de marinari italieni şi a fost dus din Alexandria în Veneţia. Cu toate acestea, capul său a rămas în Alexandria.

Sfântul Cuvios Vasile s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, în anul 1692, în părţile Rusiei. Iubind din tinereţe pe Hristos, a părăsit lumea şi s-a nevoit destulă vreme în pustnicie, în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Moşenschi din preajma Kievului, vieţuind cu râvnă dumnezeiască şi cercetându-i adesea, pentru folos sufletesc, pe monahii rugători şi pe alţi pustnici încercaţi în lucrarea lăuntrică. Făcându-se în locurile acelea prigoană asupra credinţei ortodoxe şi mai ales împotriva monahilor, a părăsit patria sa, împreună cu fericitul său ucenic, Mihail ieroschimonahul, venind în Ţara Românească şi aşezându-se la Mănăstirea Dălhăuţi. Aici a fost ales întâistătător, povăţuind cu înţelepciune şi blândeţe acel sfânt locaş vreme de aproape 20 de ani. Dorind mai apoi să se retragă la un loc mai liniştit, a plecat cu o parte din ucenicii săi, 12 la număr, la Schitul Poiana Mărului, în Munţii Buzăului, şi a fost povăţuitor vieţii monahiceşti din această parte de ţară, căci sub îndrumarea lui au venit monahii de la schiturile: Trăisteni, Cârnu, Răteşti, Ciolanu, Bonţeşti, Pometul, Rogozu, Coteşti, Găvanu şi Valea Neagră, aşezate în Munţii Buzăului şi ai Vrancei. Precum scria un contemporan: ,,Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu îi covârşea cu neasemănare pe toţi părinţii care vieţuiau în vremea aceea în înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi în învăţătura de Dumnezeu purtătorilor Părinţi şi în înţelepciunea duhovnicească şi în desăvârşita cunoaştere a dogmelor Sfintei Biserici a Răsăritului şi a Sfintelor ei Canoane şi a dreptei lor tâlcuiri”. Acest Cuvios Părinte a fost duhovnic şi povăţuitor al Sfântului Paisie de la Neamţ, pe care l-a şi tuns în monahism în anul 1750, pe când se aflau în Sfântul Munte Athos. Cuviosul Stareţ Vasile a alcătuit şi câteva scrieri foarte folositoare pentru cei ce doresc să citească şi să înţeleagă corect scrierile Sfinţilor Părinţi care vorbesc despre rugăciunea inimii şi despre trezvie. El a adunat mărturii din vieţile şi învăţăturile sfinţilor monahi, din pravilele călugăreşti şi din tipicul bisericesc, dovedind că nu se cuvine ca monahii să dezlege la mâncarea de carne. A scris, de asemenea, un preafrumos cuvânt despre pocăinţă. Fiind cercetat de patriarhii Alexandriei, Antiohiei şi Ierusalimului, aflaţi atunci la Bucureşti, a fost binecuvântat de aceştia şi învăţătura lui a fost socotită întru totul ortodoxă şi folositoare de suflet. Spre sfârşitul vieţii sale pământeşti, fiind cuprins de boală, a răbdat cu mulţumire şi stăruia în rugăciunea inimii. În această fericită stare, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine şi a trecut cu pace la Domnul, în ziua de 25 aprilie, anul mântuirii 1767, fiind cinstit de toţi ca un dascăl încercat al sfintelor nevoinţe şi ca un ales povăţuitor duhovnicesc.

sursa  NapocaNews

Lasati un comentariu