Târgul educațional al meseriilor

• publicat la: 15 aprilie 2016
Târgul educațional al meseriilor

Direcția de Învățământ și Sănătate împreună cu Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei organizează în perioada 19-22 aprilie 2016, în cadrul „Săptămânii Meseriilor”, Târgul educațional al meseriilor. Evenimentul are ca scop promovarea învățământului profesional (tehnic).

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc marți, 19 aprilie 2016, de la ora 10.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei. După deschiderea oficială, de la ora 10.30 tot în Sala Cavalerilor va avea loc o prezentare de modă a Agenției de modă „Inedit”, din Satu Mare.

În cadrul evenimentului, care se va desfășura în zilele de 19, 20, 21 și 22 aprilie 2016 între orele 09.00 -17.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei vor avea loc acțiunile:

– promovarea învățământului profesional și tehnic;

– prezentarea modului de organizare și funcționare a învățământului profesional;

– consilierea elevilor de clasa a VIII-a pe probleme educaționale;

Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din Carei, Liceul romano-catolic „Josephus Calasantius” din Carei și Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei, alături de agenți economici parteneri, vor fi prezenți cu standuri informaționale, unde doritorii vor putea obține informații de la reprezentanții acestora.

Vineri, 22 aprilie 2016, între orele 09.00 – 13.00 în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din Carei va avea loc Târgul Educației- Zona Carei, unde vor fi prezente toate liceele din municipiul Carei: Liceul Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din Carei, Liceul romano-catolic „Josephus Calasantius” din Carei și Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Carei și Liceul Teoretic Carei.

În cadrul evenimentului, liceele, prin reprezentanții acestora, își vor prezenta oferta educațională. Sunt așteptați toți cei interesați, în special absolvenții de clasa a VIII-a să obțină informații care să-i ajute în alegerea liceului la care vor studia în viitor.

 

Lasati un comentariu