4 pentru Carei

• publicat la: 28 May 2016
4 pentru Carei

În cursa pentru câştigarea primăriei Carei s-au înscris  5 persoane dintre care au fost validate de BEC Carei doar 4. Acestea sunt Ilie Ciută, consilier şi preşedintele PNL Carei, actualul primar Kovacs, preşedinte al UDMR Carei, Ionuţ Oneţ, consilier şi preşedinte al PSD Carei şi Pinter Jozsef, consilier judeţean şi preşedinte ALDE Carei.

Ilie Ciută, consilier de 16 ani , membru în Comisia Economică de tot atâţia ani, este membru al PNL Carei din 1996. Nu a mai făcut parte din niciun alt partid. Deţine din 1991 o firmă de producţie. Anterior , a fost angajat la IEELIF Satu Mare , brigada Carei. O prezenţă mereu activă la şedinţele de Consiliu Local. Intervenţiile sale au fost mereu la obiect şi pot fi urmărite atât în Procesele Verbale ale şedinţelor cât şi în filmările  constante ale şedintelor de consiliu postate ulterior pe youtube.  S-a remarcat prin susţinerea contribuabilului careian indiferent de etnie şi religie sau apartenenţă politică. Iniţiativele sale din CL , refuzate de consilierii majoritari în primă fază, au fost puse în practică uneori şi după 8 ani de zile cum a fost cazul sensului giratoriu ce a înlocuit semaforul. Chiar dacă unele  din proiectele sale au fost aprobate, adminsitraţia Kovacs  a refuzat să le pună în practică, cum este cazul reabilitării aleilor din cimitirele oraşului.  Pentru satul Ianculesti a iniţiat demersuri  şi a obtinut de la Consiliul judetean în anul 2014 fonduri pentru asfaltarea drumului principal, a iniţiat proiectul de hotărâre ce a permis continuarea frumoasei tradiţii a Festivalului Zilele Iancului şi acordarea Diplomei de Merit pentru profesorii Maria şi Mihai Bertieanu, personalităţi reprezentative pentru vatra satului. La iniţiativa sa, a fost reabilitat Monumentul Ostaşului Român şi a fost acordat titlul  „Pro Urbe” post mortem pentru sculptorul   Gheza Vida. Candidatul Ilie Ciută nu are datorii la buget  şi îşi poate justifica fiecare proprietate.

Pe data de 24  martie şi-a prezentat în mod oficial obiectivele  pentru mandatul de primar, oferind celor prezenţi posibilitatea de a consulta o parte din proiectele propuse. Până la ora actuală este singurul candidat care a  prezentat  machete pentru proiectele sale. Chiar dacă toţi candidaţii au menţionat în program reabilitarea drumurilor careiene, doar consilierul Ciută a atras mereu atenţia  asupra proastei gestionări a banului public care duce la limitarea numărului de străzi asfaltate. Tot consilierul Ciută este singurul candidat care doreşte Respect şi  Transparenţa în administraţia locală. Sloganul său  Primarul Tuturor de la lansarea din 24 martie a fost apoi preluat de candidatul Kovacs.

Eugen Kovacs pentru români şi Kovacs Jeno pentru maghiari, veşnica lui dilemă, actualul primar este la al 3 –lea mandat. In primul mandat, din 1996-2000  a făcut parte din partidul Noua Democraţie al cărei preşedinte a fost. A mai candidat şi ca independent în anul 2004 dar a avut doar 689 de voturi. După ce a preluat preşedinţia UDMR a  câştigat alegerile locale din 2008. Tot din acel an are reţinere pe salariu pentru datoriile acumulate la buget.  Nu are nici un fel de avere şi în consecinţă nu plăteşte nici taxe şi impozite locale. In decursul ultimului mandat  s-a făcut remarcat pentru achiziţionarea prin Fundaţia de promovare a turismului local a unui autoturism Renault  Fluence de la Bacău pentru uzul său  exclusiv. S-a făcut remarcat prin  refuzarea  amplasării în mun.Carei a busturilor lui Mihai Eminescu şi Ionel Brătianu iar bustul Regelui Ferdinand a fost refuzat a fi amplasat în oricare din parcurile oraşului, fiind dezvelit  la 10 mai 2015  fără nici o  autorizatie în vecinătatea unui sens giratoriu. Administraţia locală condusă de către acesta a permis unor angajaţi  din primărie  să încheie tranzacţii  comerciale cu firmele personale ale acestora iar partidului pe care  îl conduce să beneficieze de foloase speciale. In urma unui audit al Camerei de Conturi Satu Mare,din 2014, a  fost constatată risipa banului public de la primăria Carei, existând fundaţii si asociaţii care nu îşi pot justifica cheltuielile. Suma neeligibilă se ridică la peste 550.000 lei.

Actualul primar este bine cunoscut careienilor pentru activităţile şi atitudinile sale discriminatorii la adresa comunităţii româneşti din oraş, refuzând acesteia  lucruri  ce  ţin de cultura si valorile sale tradiţionale. Intervenţiile sale vulcanice din şedinţele de Consiliu Local  sunt mărturii vii a celor afirmate mai sus. A impresionat  în mod neînţeles susţinerea necondiţionată a PSD Carei prin intervenţiile sale din campania prezindeţială din 2014 sau a blocării construirii capelei mortuare  când  liberalul Ilie Ciută a oferit un proiect tehnic gratuit. ..Fac capelă doar dacă cer consilierii PSD…sunt cuvinte care au rămas pe pelicula filmată la fel ca şi cele care   menţionează…nu  forţaţi  lucruri ce nu e bine să forţaţi…

http://www.buletindecarei.ro/2014/06/regele-ferdinand-i-al-romaniei-batjocorit-de-primarul-udmr-ist-al-careiului.html

Una dintre promisiunile sale  reiterate mereu înainte de alegerile locale este cea pentru acordarea postului de viceprimar tuturor candidaţilor din grupul său favorit. Promisiunea însă e doar pentru novici, necunoscători ai faptului că promisiunile făcute de către acesta nu sunt mereu onorate. Până şi programul pentru următorul mandat cerut de candidatul Kovacs e doar o înşiruire de promisiuni ce se puteau realiza mare parte în  ultimele sale 2 mandate, unul din exemplele cele mai elocvente fiind asfaltarea.

Ionuţ Oneţ este consilier de 4 ani ,candidând în 2012 pe listele USL şi schimbând în 2013  partenerul de alianţă, optând pentru UDMR. Este membru al  PSD Carei şi preşedinte al acestui partid. Momentan este angajat la Agenţia Naţională de îmbunătăţiri funciare, UA SM,  dar locurile  de muncă anterioare  nu au fost făcute publice. În cadrul şedinţelor de consiliu local  este o prezenţă discretă, având rare intervenţii. S-a remarcat în special prin blocarea construirii unei capele mortuare  în Ianculeşti, datorită depunerii în mai 2013, în paralel cu PNL,  a altui proiect ce necesita mai mult efort financiar dar agreat de UDMR. Urmarea a fost că nici până la ora actuală nu au fost începute lucrările la capela mortuară din satul Ianculesti ce aparţine de UAT Carei. Tot pentru comunitatea din  Ianculeşti a refuzat mărirea unui ajutor financiar pentru biserica ortodoxă .

Pinter Jozsef  este consilier judeţean din 2008, iniţial ca şi membru al PNL Carei iar de 2 ani ca şi membru ALDE al cărui preşedinte este momentan.

Este preşedintele ATOP şi din această calitate este implicat în urmărirea desfăşurării alegerilor locale unde este şi candidat pentru primăria Carei.

La şedinţa ATOP din luna aprilie, consilierul Pinter în calitate de preşedinte ATOP a adresat o întrebare  inspectorului șef al IPJ, Florentin Vlad, ce a adus zâmbete în colţul gurii participanţilor.  Potrivit  obiectivsm.ro,  președintele ATOP a dorit să știe dacă polițistul care păzește secțiile de votare are atribuții și în afara secției de votare. De aici s-a născut situația care l-a făcut de rușine pe președintele ATOP și care l-a dat de gol că a venit total nepregătit la ședință, fără să fi citit măcar printre rânduri legea electorală. Forțele de ordine care păzesc secțiile de votare au atribuții în mod normal doar în afara secției de votare, lor fiindu-le permis să intre în secțiile de votare doar la solicitarea președinților acestora, deci total opusul ideii lansate de  președintele ATOP.

Aflat la o emisiune radiofonica în luna aprilie, acesta a menţionat că este angajat din 1993 la firma Ro conix, firmă înfiinţată de actualul viceprimar Keizer si soţia sa.

La alegerile locale din data de 5 iunie 2016, va trebui să alegem între cei 4 candidaţi înscrişi în cursa electorală  şi ofertele lor.

Buletin de Carei

comentarii

de Horia Mărieș la 29 May 2016 - 11:20

Careianul dezinformat care este mereu manevrat, a dat de știre, a sunat din goarnă, a bătut toba exact / 54 de minute “ago” / că, cică:

“La balta de pescuit de lângă Moara Keizer a avut loc sâmbătă un concurs de pescuit pentru copii. Competiţia a fost organizată de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Carei. Consilierul judeţean Pinter Jozsef a pus la dispoziţia organizatorilor balta de pescuit aflată în concesiunea sa, făcând sâmbătă oficiile de gazdă.”

Mă întreb, cu naivitatea care mă caracterizează și în plus “fraier și credul” fiind, deși eu nu sunt alegător careian, cum pisici crede ALDE Pintér József ăla că ar putea (poate doar în visele lui erotice) să facă față funcției de primaș, când el are de păzit de braconieri o baltă pe care a CONCESIONAT-O de la mama lui vitregă Statul român?

Nu se împacă cele două chestii una cu alta de nici o culoare! Se exclud reciporc (fi-r-ar mămicuța lui să fie, de traseist, de măgar, de nesimțit, de incult, de tupeist și de profitor de funcții sinecură, plătite de către Stat pe de-a moaca, cum este și cea de președinte ATOP Satu Mare!).

de anton la 29 May 2016 - 12:33

domnul Pintér József de la Alde este angajat la firma viceprimarului care candideaza din partea UDmr si ei nici nu vorbesc unul cu altul despre alegeri? adica angajatul lui candideaza cu alta echipa impotriva sefului?
apoi asa ceva numai la Carei vezi! si mai baga in poza si pe finul Macec ca sa fie toate familia acolo,lipseste doamna de la protectia consumatorului care nu vede cand deschide magazinul de pesti moca in piata. pe cine vreti sa mintiti cu asa ceva?

de Horia Mărieș la 29 May 2016 - 19:30

Gata, nu mai ține. Îmi trag și eu urgent de o “fundație”. Habar n-aveam că o fundație poate fi o treaba atât de profitabilă. Cine are fund(ație) mare, trăiește împărătește.

Vezi de exemplu “Fundația Gróf Károlyi Sándor” la care primașul Eugen Kovács Jenö este președinte, el fiind de alfel și președintele RMDSz (UDMR) Carei (lucru f. normal, individul s-a născut “președinte”), unde consiliera locală Vénig Gabriella din partea RMDSz (UDMR) este administrator, unde consiliera județeană din partea RMDSz (UDMR) micuța CeCurAi Éva Maria este membrană în Consiliul Director (cf. declarațiilor de interese semnate “manu propria”). Fiindcă, cf. Art. 367, alin. (6) Cod Penal “Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni” mă întreb, cu naivitatea care mă caracterizează mereu, chiar dacă nu sunt un alegător careian “fraier și credul” dacă cei trei nu fac cumva parte dintr-un astfel de grup mafioso? Este o întrebare pur retorică, este doar o simplă prezumție (presupunere) rezonabilă, fiind suntem obligați să facem aici muszaj precizarea că o simplă prezumție, chiar dacă este una rezonabilă, nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cam același fel de discuție naivă ar putea fi purtată de alegătorii careieni, cei care au fost definiți cu foarte mare dragoste (cu szeretet, ba chiar cu love) de primașul Kovács Jenö bácsi ca fiind “fraieri și creduli” https://vimeo.com/157670270 și cu referire la Asociația Culturală “Nagykároly és Vidéke” unde consiliera locală din partea RMDSz (UDMR) distinsa doamnă Vénig Gabriella este administrator salarizat iar primașul Eugen Kovács Jenö este membru în Consiliul Director, el fiind de altfel și președintele RMDSz (UDMR) Carei.

Idem, cam același fel de discuție naivă ar putea fi purtată de alegătorii careieni, cei care au fost definiți cu foarte mare dragoste [cu szeretet, cu love(le)] de primașul Kovács Jenö bácsi ca fiind “fraieri și credule” și cu referire la Asociația EQUUS, pentru care președintele asociației, fosta consilier local din partea RMDSz (UDMR), fostă administator la Castel, sau cam așa ceva, soție de patron de seră aflată în Parcul Dendrologic, distinsa nepoată de grăjdar de gróf, numita tupeistă Veress Anna, a pus mâna pe o concesiune a grajdurilor pentru o perioadă de 50 de ani (sic!) obtinută de la onor Primăria Önkormányzat Careii Mari Nagykároly cu largul concurs interesat al fostului primaș din partea RMDSz (UDMR), actualul city maneginerică Bekö Tamás si al primașului Eugen Kovács Jenö bácsi úr, președintele RMDSz (UDMR) Carei, ambii membri fondatori ai As. EQUUS, cea non-profit și de binefacere creștinească (non-profit pe driaku!). Ar mai fi de discutat și modul in care Anicuța a lu’ Veress, tipul ăla “intelectual” care i-a turnat, exact pișentrul Careiului o găleată cu baligă de cal în cap finului-sas, a pus mâna și pe Manejul reabilitat recent din fonduri europene, dar subiectul ăsta este doar un mizilic, unul,de nebăgat in seamă.

Idem, cam același fel de discuție naivă ar putea fi purtată de alegătorii careieni, cei care au fost definiți cu foarte mare dragoste [cu szeretet, cu love(le)] de primașul Kovács Jenö bácsi úr ca fiind “fraieri și creduli” și cu referire la Fundaţiei de promovare a turismului local, o altă sinecură numai bună de supt bănișorii contribuabililor careieni din bugetul local, o fundație tocmai bună pentru a-i oferi actualului primaș, lui nenea Eugen Kovács Jenö bácsi úr o “caleașcă” demnă de un gróf (marca Renault Fluence) în care acesta să poată să-și plimbe fundul lui și al distinsei lui famigli (fiind vorba doar de o fundație) mai ales fiindcă asuadonjuanul este de fapt un csoró, adică un sărac lipit pământului (oare este vorba de pământul ăla cumpărat pe blat pe la “a nagykároly vidéke”, și trecut pe numele pruncilor?), un dator vândut pe viață (mai exact până pe la ~125 de ani) la Fisc?

Despre lacul de pescuit și de agrement Ianculești, cel inconjurat cu un gard de sârmă ghimpată, cel aflat numai în Cartea Funciară Carei în folosința (uzufructul) comunității foștilor moți ianculeșteni, dar folosit acum în beneficiul propriu și aproape exclusiv de către RMDSz (UDMR) Carei (vezi de exemplu nume ca Brém și alții, toți ditamai consileri locali UDMRiști dar toți pescari amatori în ape tulburi și afaceri dubioase cu pește importat din HU), al cărei președinte este primașul numit în acte Kovács úr, nici nu mai discut fiindcă subiectul pute de-ți mută nasul și fiindcă, dacă indrăznesc cumva să-l abordez, s-ar putea să-mi văd iar numele murdărit în articolele de genul celor din seria “NORMÁLISAK EZEK?” ce apar într-o albie de porci privată numită blog sau vlog. Lucru de care îmi este o frică de mor și de fac pe mine (dar mai arunc totuși și pe alții) și de care mă feresc cât pot.

Un alt exemplu care m-a convins (definitiv și irevocabil) că trebuie muszaj să-mi trag de o fundație: În urma analizării rezultatelor fundaţiilor de către „Ziarul de Iaşi“, rezultă că cele mai mari venituri din activităţi fără scop patrimonial şi economice sunt realizate în ultimii doi ani de aceleaşi cinci organizaţii non-profit. Astfel, fundaţia cu cele mai mari venituri este Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB), care, faţă de anul anterior, şi-a crescut anul trecut veniturile de 11,4 milioane euro cu încă 600.000 euro. Un calcul simplu arată că, în 2014, din cele 1.576 de fundaţii care au depus bilanţuri contabile, MMB singură a adunat peste 13% din veniturile totale ale acestora. Contrar principiului pentru care au fost create fundaţiile, Mitropolia a obţinut în 2014 doar 20% din veniturile totale din activităţi fără scop patrimonial, restul veniturilor provenind din activităţi economice (exploatarea pădurilor şi terenurilor agricole, vânzarea de obiecte religioase etc). Potrivit bilanţului contabil, MMB a avut un excedent de 640.000 lei din activităţi fără scop patrimonial, şi de zece ori mai mult din activităţile economice, rezultând astfel un excedent total de aproximativ 7 milioane lei. Într-o discuţie anterioară cu „Ziarul de Iaşi“, purtătorul de cuvânt al MMB, părintele Constantin Sturzu, a explicat că sumele obţinute de fundaţie sunt reinvestite în fiecare an „în realizarea de fapte filantropice“. Cam așa se împlântă lucrurile și la celebrele (pe plan mondial) Fundații udemeriste de prin Carei/Nagykároly.

Nu vi se pare totuși că prea este plină de escroci țărișoara asta și că distinsa doamnă Codruța Laura Kövesi ar cam trebui să facă curățenie (mare) și pe la Carei? Mie, deși sunt un naiv incurabil și deși nu sunt un alegător careian “fraier și credul”, mi se pare, foarte sincer vorbind, că DA, ar cam trebui, ar cam fi cazul!

Acum ori niciodată!

de Horia Mărieș la 31 May 2016 - 08:15

[by Careianul /2 hours ago / Candidatul PSD la funcţia de primar al Careiului, Ioan Oneţ, candidaţii social-democraţi la Consiliul Local şi simpatizanţii partidului au început săptămâna în forţă, cu o nouă acţiune electorală sub sloganul " Pentru un viitor CARE-I mai bun".]

Mare păcat că in Carei nu există și un podeț, ca în localitatea Plopu, județul Prahova.
Ar fi fost la marele fix pentru un “început de săptămână în forță”!

https://www.facebook.com/marieshoria/posts/1098161856912719

de norbi la 31 May 2016 - 08:53

astia ies pe numa inainte de campanie ca in rest is la ponivas cu jeno si lajos

Lasati un comentariu