Cine dispune de numărul votanţilor careieni ?

• publicat la: 27 mai 2016
Cine dispune de numărul votanţilor careieni ?

În municipiul Carei, primarul a încredinţat sarcina operării în Registrul electoral doamnelor  Gabriela Cădar şi Camelia Şimon de la Serviciul de Evidenţa Populaţiei, potrivit celor declarate de secretarul primăriei Carei, Sroth Clara.

După cum am tot semnalat din anul 2012  încoace, în municipiul Carei , pe listele electorale ce vin de la Biroul Electoral Judetean au figurat  mai mulţi votanţi decât  însuşi numărul locuitorilor întregului oraş …unde mai punem la socoteală că nu toţi careienii au peste 18 ani!  Diferenţa depăşeşte 4.5oo persoane adică cei cuprinşi în sistemul şcolar şi preşcolar precum şi cei  mai mici decât vârsta preşcolară.

Motivaţia secretarului juridic? Sunt  multe locuinţe care au fost supuse procesului de vânzare-cumpărare  dar proprietarii nu şi-au schimbat buletinul sau cartea de identitate pe noua lor proprietate şi astfel pe aceiaşi adresă apar mai mulţi proprietari.

aici.

La alegerile din 9 decembrie 2012, deci la 1 an de la recensământ, pe listele de control trimise de BEJ , municipiul Carei figura cu  o populaţie de 24.799 locuitori din care 21.158 cu drept de vot. Iar persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul Electoral sunt…primarii sau persoanele desemnate de aceştia. Urmăriţi tabelul AICI.

În atari condiţii, rezultatele alegerilor desfăşurate până acum în muncipiul Carei stau sub semnul întrebării.

La ora actuală,  mun.Carei are o populaţie de 21.112 locuitori iar pentru alegerile locale din 5 iunie 2016 apar înscrişi în Registrul Electoral un număr de 20998 careieni cu drept de vot.  Ceva mai puţini decât până acum, puţin sub  numărul de locuitori ai oraşului. Deci se pune din nou întrebarea, câţi  locuitori din segmentul 0-18 ani există în oraş de apar sensibil egali ca număr votanţii cu numărul întreg de locuitori?

Pentru înscrierea în Registrul Electoral actual au apelat serviciul de evidenţa populaţiei în acest an un număr de 161 persoane, deci un număr redus   şi care nu sunt reprezentativi pentru a justifica diferenţa foarte mică dintre numărul total de locuitori şi cei cu drept de vot!

La o populaţie  de 21.1112 locuitori, municipiul Carei anunţă  un număr de 20.998 votanţi.

Miile de copii  cu  vârsta sub 18 ani şi cei care nu sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ  sunt trecuţi şi ei pe liste sau de unde  numărul mare de careieni cu drept de vot înscrişi în Registrul  electoral de care răspunde primarul Kovacs?

Cine dispune de numărul votanţilor careieni ? Să aibă vreo legătură cu şicanele Biroului Electoral de Circumscripţie 2 Carei la adresa liberalilor al căror reprezentant legal a fost împiedicat să consulte listele de semnături   şi să  primească statistica cu numărul celor eliminaţi de pe listele de semnături ale altor partide?

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu