Un consilier pentru Marna Nouă

• publicat la: 28 mai 2016
Un consilier pentru Marna Nouă

Marna Nouă este un sat de moţi din imediata vecinătate a Careiului. O comunitate frumoasă, cu oameni harnici şi  buni păstrători ai tradiţiilor şi obiceiurilor tradiţionale moştenite de la moşii şi strămoşii lor.

Numeroasele evenimente culturale din ultimii ani dovedesc  dragostea lor pentru cultură. Viaţa grea i-a  împins câteodată să apuce drumul străinătăţii dar  dorul de casă i-a adus înapoi la vatra lor.

Unul dintre mărnenii  cei mai gospodari a trecut prin experienţa pribegiei pentru asigurarea unui trai mai bun familiei sale. A strâns din dinţi şi a lucrat în Italia  atât cât a considerat  că îi ajunge ca să revină acasă şi să îşi ridice o casă. Experienţa sa din străinătate nu a fost în zadar. A acumulat cunoştinţe  profesionale şi a înţeles că şi aici  se pot face lucruri frumoase dacă eşti hotărât şi te implici.

Ştefan Fuzi se numeşte gospodarul  despre care vorbim. Dulgher de meserie, are o familie frumoasă, cu doi băieţi care îi calcă pe urme la hărnicie. Este nelipsit de la activităţile culturale unde şi-a implicat şi  familia. Inclusiv socrii. Un exemplu pentru întreaga comunitate de moţi din Marna.

Ştefan Fuzi, Fane cum i se spune în sat, a considerat că a venit momentul ca să se implice mai mult în viaţa comunităţii, adică şi în plan administrativ. Nemulţumirile legate de gospodărirea satului Marna l-au determinat să se înscrie pe listele de consilieri ale PNL.

Candidatul de consilier Ştefan Fuzi este nemulţumit de starea drumurilor din sat care au şi uitat cum arată asfaltul. Este convins că vocea sa  se va face auzită în Consiliul Local Sanislău, comuna de care aparţine Marna Nouă.

Ştefan Fuzi doreşte să introducă satul Marna într-un  circuit turistic, să pună în valoare Muzeul Satului, biserica satului şi să reînvie gospodăria ţărănească  ca  loc de primit oaspeţi din orice loc. Un alt obiectiv pe care şi-l propune candidatul de consilier Ştefan Fuzi  este redeschiderea grădiniţei din sat, închisă acum câţiva ani.  Copii satului sunt obligaţi să facă  naveta de la vârste fragede la grădiniţele localităţilor din jur.

Tot  pentru acest mandat, Fane doreşte mai mult sprijin pentru echipa de fotbal Platanul Marna, pentru reabilitarea Căminului Cultural şi pentru biserică.

Sunt proiecte ambiţioase pe care Ştefan Fuzi, aflat la vârsta maturităţii depline este convins că le poate pune în practică.

Buna înţelegere cu sătenii şi colaborarea necondiţionată cu aceştia  îi dau încredere să meargă pe drumul ales. Este convins că în cazul în care va fi ales ca şi consilier local  cel mai câştigat  va fi satul şi locuitorii acestuia.

Cei care doresc creşterea bunăstării şi a condiţiilor de trai în Marna Nouă sunt invitaţi să îl susţină pe candidatul PNL pentru Consiliul Local Sanislău, Ştefan Fuzi.

 

 

Lasati un comentariu