Un minor de 13 ani din Dorolţ, şi-a pierdut viaţa în prima zi de Paşti

• publicat la: 2 mai 2016
Un minor de 13 ani din Dorolţ, şi-a pierdut viaţa în prima zi de Paşti

La data de 01.05.2016, poliţiştii rutieri sătmăreni au fost solicitaţi în jurul orei 19.50  să intervină la un eveniment produs în localitatea Dara.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în zona inundabilă,  între dig si râul Someș, în afara drumului public , Alexandru R. de 43 ani, din localitatea Dorolț,  conducând  o autoutilitară marca Mazda, pe fondul neadaptări vitezei la condițiile de teren pe care se deplasa,  a pierdut controlul asupra autoutilitarei si s-a răsturnat.

În urma evenimentului a rezultat decesul minorului E.S. de 13 ani din localitatea  Dorolţ, pasager in autoutilitară.

Conducătorul auto  a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul relevat fiind o concentraţie de  0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că au fost recoltate şi probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă pentru stabilirea completă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul dosarului penal constituit pentru  săvârşirea  infracțiunii de ucidere din culpă.

Cu toate că s-a mediatizat faptul că în perioada sărbătorilor, efectivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice vor fi suplimentate, mulţi dintre participanţii la trafic nu au luat în considerare acest aspect, fiind astfel surprinşi în ipostaze de încălcare a legii.

În data de 29.04.2016 orele 19,40 lucrătorii Poliţiei Ardud l-au identificat pe DN 19 A, pe raza orașului, pe numitul Robert C., de 21 ani, din localitate, în timp ce conducea pe DN 19 A, un moped care avea aplicată o plăcuță cu număr de înregistrare  în Negreşti Oaş.

Efectuând verificări, poliţiştii au constatat că plăcuţa aplicată era falsă, mopedul nu era înregistrat sau înmatriculat,  iar pe lângă asta, cel care îl conducea nu deţinea permis de conducere  pentru nici o  categorie de autovehicule.

Tânărului i-a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de ” Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ” şi ” Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat  sau cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”

La data de 30.04.2016, orele 12:16, pe DN 19 în comuna Vama,  la intersecţia cu str. Valea Măriei, Ecaterina M. de 35 de ani, din comuna Vama, conducând un autoturism, pe fondul neacordării priorităţii de trecere, a intrat în coliziune cu un motociclu marca Honda, înmatriculat în Austria, condus de către  Vasile S. de 42 ani, din Negreşti Oaş,

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a motociclistului. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, care pentru conducătoarea auto a indicat 0,00 mg/l, iar pentru motociclist o concentraţie 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit un dosar penal, în cadrul căruia vor continua cercetările pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor producerii evenimentului.

Tot în 30.04.a.c. 30.04.2016, ora 22:00, poliţiştii negreşteni, l-au identificat în trafic pe Daniel D., de 27 ani, din comuna Vama, care conducea un autoturism  pe strada principală din localitatea Oraşu Nou Vii.

Verificările efectuate au dus la concluzia că cel de la volan nu  poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, a  rezultat o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

În prima zi de paşti, în jurul orelor 01:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Negreşti Oaş, l-au identificat în trafic pe Daniel P. de 23 ani, din Negreşti Oaş,  care conducea un autoturism pe strada Victoriei din localitate.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că cel de la volan avea permisul de conducere suspendat, astfel că acum este cercetat penal pentru această faptă.

Lasati un comentariu