Încep să sosească ajutoarele alimentare de la UE

• publicat la: 28 iunie 2016
Încep să sosească ajutoarele alimentare de la UE

Subprefectul Altfatter Tamas și managerul public Cristian Marița au verificat marți condițiile în care sunt depozitate și livrate ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană. Acestea urmează a fi distribuite la începutul lunii iulie.

Până la această dată, în judeţul Satu Mare au fost livrate peste 15. 000 cutii cu alimente din totalul de 142.566. Suprefectul Altfatter Tamas însoțit de managerul public Cristian Marița au ținut să verifice condițiile de depozitare și livrare a ajutoarelor alimentare. Și în acest an, distribuirea alimentelor, se va face în două runde și este programată  a se desfășura în lunile iulie și august. Fiecare beneficiar va primi astfel două pachete cu alimente, fiecare pachet va conține printre altele: făină albă, paste făinoase, ulei și zahăr. Pentru sesiunea din acest an, în județul Satu Mare se vor distribui în total 142.566 pachete de alimente pentru un număr de 71.283 beneficiari.

Primele alimente din ajutoare au sosit deja şi la Carei, pe strada Vasile Lucaciu  urmând ca ulterior să fie anunţată data la care se vor distribui.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu