Până şi Ceauşescu ar fi invidios pe scribii primarului Kovacs trădat de infrastructura rutieră din Carei şi facturile din contabilitate

• publicat la: 3 June 2016
Până şi Ceauşescu ar fi invidios pe scribii primarului Kovacs trădat de infrastructura rutieră din Carei şi facturile din contabilitate

Disperare mare în tabăra UDMR Carei. Duminică sunt alegeri locale şi candidatul primar Kovacs, preşedinte al UDMR Carei   tot nu şi-a plătit datoriile  la buget! Cu organ de presă tipărit şi două bloguri anoste ce lucrează la cosmetizarea imaginii unui primar plin de datorii la buget în urma falimentării a 4 firme şi tot  nu ţin pasul cu dezastrul  infrastructurii rutiere din mun.Carei, cu starea jalnică a 90% dintre trotuare, cu risipa banului public careian, cu lipsa locurilor de muncă şi angajările pe criterii politice sau cumetrii la Primărie. Se  preiau materiale de la unul la altul dintre scribii la comandă, se lansează biografia romanţată a primarului Kovacs, cel plin de datorii la bugetul de stat şi cu reţinere pe salariul de primar evident fără a face referire la toate acestea.

În timp ce angajaţii din primărie primesc locuinţe sociale, cei care au venituri sub minimul  minim nu mai primesc nici ajutorul de lemne acordat în urma tăierilor de întreţinere din oraş. Toţi cei care nu se împacă cu statutul de supuşi necondiţionaţi în faţa celor doi primari sunt trimişi la redacţia Buletin de Carei pentru lemne de foc. Buletin de Carei a reuşit să găsească mereu soluţii pentru ajutorarea loc  chiar dacă nu noi suntem cei plătiţi din bani publici.

Oraşul vuieşte de tupeul conducerii din primărie care face afaceri cu firmele de familie ale angajaţilor din primărie sau ale consilierilor. Sute de mii de lei noi au fost dirijaţi din primărie către firma de familie a directorului de la spaţii verzi, Adorian Csaba. Numai pentru magnolii au mers către Pominova SRL peste 47 mii lei ( factura 3207 din 8 noiembrie) şi doar în anul 2011  suma virată către Pominova lui Adorian a depăşit 178.000 lei.  În contabilitate se află şi facturi pentru prestări servicii întreţinere domeniu public , F6215, de firma familială a celui ce este şi directorul de la spaţii verzi. Nu este singurul caz în care apropiaţi ai tandemului Kovacs-Keizer au beneficiat de foloase materiale.

Săptămânalul de casă al UDMR Carei se chinuie să facă seriale cu candidatul  Kovacs, actualul primar Kovacs, cel plin de datorii la bugetul de stat pentru care are reţinere pe salariu. Odele lansate iniţial în presa judeţeană de un alde candidat de consilier sătmărean apropiat de viceprimarul careian au fost preluate din mers de săptămânalul careian din sediul UDMR Carei.

Publicaţia este editată de   asociaţia culturală cu acelaşi nume  îi are în comitetul director pe primarul Kovacs, pe consiliera Venig Gabriela şi pe administratorul public Beko Tamas. Aceştia girează apariţiile  în care realitatea este  omisă cu bună ştiinţă.  Pentru aceştia nu contează viaţa precară a electoratului lor captiv , ei sunt preocupaţi de singurul contracandidat al primarului Kovacs, preşedintele UDMR Carei cu reţinere pe salariu pentru datorii la buget.

Avem locuri de joacă catastrofale în oraş, infrastructură rutieră precară dar trasată recent chiar peste gropile din asfalt sau gurile de canal cu mari denivelări. Preocuparea constantă a  grupului ce a acaparat oraşul nostru e doar nivelul  la care conversează Ilie Ciută în limba maghiară nu şi nivelul cunoştinţelor  în IT, principiile sale şi caracterul  sau capacitatea sa organizatorică şi  managerială ce i-a permis să îşi menţină o activitate neîntreruptă la societatea sa de producţie de peste 25 de ani.

Săptămânalul de limbă maghiară din 2 iunie este obsedat de calitatea vieţii din Oltenia şi de numărul veceurilor din locuinţele acestora în timp ce în oraşul  condus de UDMR Carei de peste 20 de ani avem veceuri la stadionul din subordinea primăriei carei şi la locuinţele sociale din subordinea primariei Carei şi la adăpostul de noapte demne de cele mai horror  scenarii!

Imaginea acestui wc de la stadionul oraşului care are un viceprimar fost fotbalist ce mai candidează pe listele UDMR, arată că locul nu a fost vizitat în ultimii 20 de ani de nimeni din primăria Carei.

Aşa arată în mun.Carei cu conducere  UDMR  un wc  de la stadionul Victoria unde la competiţii vin multe sute de sportivi obligaţi să îl folosească!

Câte oraşe conduse de UDMR se mai pot lăuda cu astfel de wc uri la stadioanele din localitate?

Lipsiţi de viziune şi de profesionalism în achitarea sarcinilor de serviciu ce prevăd lucrări de  întreţinere la orice obiectiv din patrimoniul primăriei,  conducerea actuală a oraşului   girează subiectele presei de casă legate de  relaţiile dintre soţi în cadrul  familia  consilierului Ciută ( să fie complexaţi sau frustraţi pentru ce au ei acasă??), în numărul apărut în data de 2 iunie 2016.

Singurul candidat la funcţia de primar al mun.Carei care are  o afacere personală de peste 25 de ani , fără datorii la stat  şi fără contracte cu statul este liberalul Ilie Ciută, consilier de 16 ani. Acesta a  votat fiecare proiect  pentru dezvoltarea oraşului  dar nu a votat pentru risipa banului public  şi orientarea lui către grupul de interes din jurul primarului actual candidat .

Ilie Ciută are proprietăţi pentru care plăteşte impozite locale şi nu este nevoit să le transfere pe numele altor membrii din familie. Angajaţii săi au cărţi de muncă şi condiţii decente de muncă. Aşa cum se înţelege cu angajaţii săi de etnie maghiară aşa se poate înţelege cu orice careian din postura de primar, dilemă ce ţine capul de afiş al publicaţiei de casă a primăriei Carei. Oameni buni se înţeleg mereu între ei şi se respectă. Doar cine nu face parte din această categorie nu poate înţelege.

Când se va face public şi electoratului maghiar faptul că la noile locuinţe sociale de pe strada Tireamului apa nu urcă  până la etajul 3?

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu