Careieni în audienţe la Prefectură: “Am un copil cu handicap ireversibil şi din primărie sunt dat afară când cer ajutor”

• publicat la: 12 July 2016
Careieni în audienţe la Prefectură: “Am un copil cu handicap ireversibil şi din primărie sunt dat afară când cer ajutor”

Marţi, 12 iulie, la sediul  Instituţiei  Prefectului  Satu Mare a avut loc sesiunea de audienţe susţinută de Florin Găzdac  şi Adela Opriţoiu, consilieri în cadrul Prefecturii Satu Mare.

Puţină lume înscrisă la audienţele de astăzi. O persoană din Carei a solicitat asistenţă pentru clarificarera situaţiei unui teren supus acţiunii de vânzare- cumpărare. Un grup de săteni din Bocicău a adus în atenţia Prefecturii  o situaţie cu care se confruntă de fapt majoritatea locuitorilor din  mediul rural. Terenul ce-l folosesc  ca şi păşune comunală a fost trecut în domeniul public al Consiliului Local Tarna.

Cei patru reprezentanţi ai Composesoratului care s-au prezentat la audienţe au semnalat faptul că fostul primar a trecut păşunea în folosinţa Consiliului Local fără să întrebe şi oamenii. Soluţia oferită de reprezentanţii Prefecturii a fost iniţierea unui proces care să facă lumină în acest caz.

Ultimele persoane care s-au prezentat la audienţe au fost careienii Nemethi Peter  şi fiica sa, Andreea. Andreea este elevă la Liceul Teoretic Carei, a a absolvit clasa a XI-a şi are în prezent o proteză oculară în locul ochiului extirpat în 2010. Cazul ei a fost puternic mediatizat de Buletin de Carei deoarece la necazurile legate de starea de sănătate s-au adăugat şi cele legate de refuzul administraţiei careiene de a susţine această familie greu încercată şi de a-i acorda ajutoarele ce i s-ar fi  cuvenit de-a lungul timpului.

Nemethi Peter  a expus întregul calvar pe care l-au traversat după aflarea diagnosticului pus de medici când Andreea avea câţiva ani şi o  tumoare uriaşă la globul ocular, când nu i se dădeau numai câteva săptămâni de supravieţuire şi până în prezent când starea de sănătate s-a ameliorat vizibil dar au intervenit problemele legate de o administraţie subiectivă şi discriminatorie.

,,Cer să se ia în considerare documente medicale originale de la Spitatul din Boston SUA  şi cele de la Spitalul din Debrecen precum şi recomandările acestor medici pentru ca Andreea să fie integrată într-un anumit grad de handicap. ,,Comisia groazei de la judeţ se joacă cu Andreea şi oferă documente contradictorii. Ba nu se încadrează într-un anumit grad de handicap,ba  se încadrează.

Suntem purtaţi şi umiliţi pe la toţi medicii oftalmologi pentru că nu se înţelege aici că această fată nu are probleme oftalmologice din moment ce nu are un ochi. Numai o minune ar putea face ca să-i crească din nou un ochi! Toate operaţiile şi tratamentele medicale din  SUA au fost plătite de medicii de acolo. Acum a crescut şi are nevoie de reprotezare pentru că i s-au  dezvoltat oasele feţei şi aceasta nu este o operatie estetică cum ni s-a spus la ,,comisia groazei’’. Ni se cer saci de documente şi suntem plimbaţi de la o uşă la alta, de la un cabinet la altul.

Din ce bani să mai fac aceste deplasări când mai am acasă un copil cu grave probleme de vorbire. La Carei nu avem medic oftalmolog  ci numai cabinete de optică  pentru cei care vor să-şi facă ochelari.

Am ajuns să dau toţi banii din casă pentru documente justificative cerute de comisia judeţeană pentru stabilirea gradului de handicap. În America nu au cerut nimic de la mine şi au extirpat tumoarea de la Andreea şi au mai făcut încă 7 operaţii şi am fost găzduiţi de familii întregi de oameni de bine. Şi ce credeţi? În perioada în care ea era în America pentru aceste operaţii statul român  prin Primăria Carei îmi taie ajutorul pentru Andreea şi cel de însoţitor pentru ea. Am viză medicală pe 10 ani în Statele Unite fără limită de călătorii iar aici când cer ajutor sunt dat afară din primărie de primarul din Carei care în 23 decembrie 2015 a spus că sunt ,,gaz ember’’ , adică un om de nimic, că sunt un escroc şi trăiesc din banii fetei. Aceasta este situaţia  în care trăim noi aicea! Chiar trebuie să cerem azil  în altă ţară? Fata mea are un handicap ireversibil din 2010, de ce trebuie mereu să ne prezentăm la comisii ca să dovedim că are un handicap că  doar nu va creşte ochiul înapoi de la o lună la alta’’.

Reprezentantii Prefecturii Satu Mare au luat  act de  situatia cu care se confrunta această  familie şi au promis că se vor implica pentru remedierea situatiei.

Buletin de Carei

comentarii

de marcu la 12 July 2016 - 19:41

daca primarul ar avea un copil cu handicap tot asa ar proceda? ma MIR DE VICE CA EL ARE deja un caz in familie cand ar trebui sa stie ce inseamna necazul sau poate ca pe el nu l-a interesat nici o fata a lui

Lasati un comentariu