Măsuri de ordine la sfârşit de săptămână. Ziua secerişului la Ghenci

• publicat la: 28 iulie 2016
Măsuri de ordine la sfârşit de săptămână. Ziua secerişului la Ghenci

Jandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie şi în acest sfârşit de săptămână pentru a le asigura cetăţenilor judeţului Satu Mare un climat optim de ordine şi siguranţă publică.

În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a actelor de violenţă, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legea. Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement, cluburi, discoteci şi terase şi vor fi în măsură să intervină de urgenţă pentru a  preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii şi liniştii publice. Astfel, jandarmii vor fi prezenţi şi vor asigura desfăşurarea în condiţii de siguraţă publică a următoarelor evenimente;

Vineri, sâmbătă şi duminică, 29 iulie-31 iulie a.c,  la Festivalul Internaţional de Film TIFF  organizat în  municipiul Satu Mare, în pasajul Corneliu Coposu

Sâmbătă, 30iulie a.c, la  Festivalul Medieval organizat la Castelul din Carei,

Duminică 31 iulie a.cla Ziua Comunei Decebal, la Ziua Comunei Santău şi la Ziua Secerişului organizată la Ghenci.

 

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le  reamintim să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea  numărului unic de urgenţe – 112.

Lasati un comentariu