Alba-Neagra cu reţeaua de apă de pe străzile Mihai Eminescu şi Turnului

• publicat la: 17 august 2016
Alba-Neagra cu reţeaua de apă de pe străzile Mihai Eminescu şi Turnului

Pe pagina oficială a primăriei mun.Carei apare o ştire legată de lucrările de extindere a reţelei de apă pe străzile Turnului, Mihai Eminescu,etc. la solicitarea  primarului Kovacs.

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, și viceprimarul Ludovic Keizer au participat astăzi, 16 august 2016, la o întâlnire cu conducerea societății Apaserv Satu Mare SA. În urma discuțiilor, s-a convenit ca lista lucrărilor de întreținere, înlocuire și dezvoltare aferente formațiunii Carei să fie suplimentată cu suma de 80.000 lei, necesară pentru o stație de pompare pentru zona de agrement Grădina Viilor. De asemenea, primarul Kovacs a cerut includerea pe listă a următoarelor lucrări: extindere rețele de apă pe străzile Grof Karolyi Gaspar (Turnului), Radu Șerban, Morii și Mihai Eminescu….

Toate bune şi frumoase, o iniţiativă lăudabilă doar că aceste străzi au fost deja cuprinse în Memoriul Tehnic al Apaserv SA de mai mulţi ani deci…aceste străzi erau deja incluse pe lista magică.

Pe strada Mihai Eminescu au fost chiar efectuate lucrări de către Apaserv  SA în cadrul Masterplanului implementat în oraş.

O fi şi această ştire una similară cu introducerea curentului electric la locuinţele de pe strada Tireamului, o investiţie ce apare an de an, de 8 ani de zile, în Bugetul de venituri şi cheltuieli al primăriei mun.Carei. Idem şi în cazul Centurii de ocolire a Careiului, investiţie care nu este a primăriei mun.Carei dar pe care primarul Kovacs a dat-o mereu ca  aproape de inaugurare înainte de fiecare campanie electorală dar care  încă nu este terminată.

Ce să mai creadă careienii plătitori de taxe şi impozite de pe aceste străzi?

Buletin de Carei

comentarii

de altul la 18 august 2016 - 19:37

Mai copii! Faceti si voi ceva in afara de critici!

de cineva la 18 august 2016 - 19:39

buna gluma!jeno primaru sa ia salaru cu angajatii lui si buletindecarei sa faca treaba lor

de altul la 19 august 2016 - 13:28

Oare la adresa voastra ar fi critici?

de Horia Mărieș la 3 septembrie 2016 - 13:42

Bravo. Au început să se prindă și ăștia cam cum stau lucrurile la Marea Sugătoare numită SC Apaserv SA Satu Mare. Până acum au dormit în bocanci. Poate că, totuși, „mai bine mai târziu decât niciodată”!

http://presasm.ro/salarii-revoltatoare-la-apaserv-se-castiga-mai-mult-decat-oriunde-judet/

Lasati un comentariu