“Am fost refugiat, am trăit în comunism da acum trebuie să merem la Bucureşti ca să avem din sat delegat?”

• publicat la: 27 August 2016
“Am fost refugiat, am trăit în comunism da acum trebuie să merem la Bucureşti ca să avem din sat delegat?”

An de an,  Asociaţia Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940, filiala Carei, acordă o Diplomă de Onoare pentru cei care au supraviețuit ororilor regimului de teroare instaurat în 1940, celor cu vârsta cea mai înaintată.

În zona Careiului sunt cei mai mulţi refugiaţi, persoane care au suferit de pe urma instaurării regimului hortyist în Ardealul de Nord, sunt sate româneşti ai căror locuitori au trebuit să-şi  părăsească  gospodăriile şi avutul de o viaţă ca să îşi salveze viaţa lor şi a familiei lor. Unii au ajuns în Maramureș, alții prin Petroșani, alții prin Deva, Alba Iulia, cert e că toți au fost împrăștiați în toate colțurile țării.

Conducerea filialei Carei a acestei asociaţii, ing.Daniela Ciută preşedinte şi prof. Mihai Bertieanu, preşedinte onorific,  a poposit astăzi în satul Ianculeşti  ce aparţine de  mun.Carei.

Dumitru Oneţ ( Gheorghe a Rîghii) este cel care a fost vizitat de reprezentanţii Asociaţiei Refugiaţilor filiala Carei. Stă singur într-una din casele  de pe drumul ce duce la lac. Născut în 1929, îşi aminteşte şi azi cu lux de amănunte ororile trăite  după cedarea Ardealului de Nord.

…în septembrie 1929, mai  pe la sfârşit, a început iadul pe pământ. Au venit peste noi de la Carăi nişte huligani maghiari ..noaptea…şi ne-au bătut…am fugit unde am putut, pe hotar, la Vezendi. Ziua, când ne-am întors, toate geamurile de la căşi erau sparte, nu mai aveam animale..tot tot era distrus…apoi o trebuit să plecăm. Toţi bărbaţii o fost duşi la primărie şi jos în beci o fost bătuţi şi puşi să semneze că ei vor să plece de la casele lor de bună voie de aici. După ce  o semnat o venit acasă şi ne-o dus pe toţi la gară în Carăi. Acolo am stat vreo 5 zile şi apoi am fost băgaţi în vagoane de marfă şi duşi la Bekescsaba. Noi eram în familie 7 copii. După ce am ajuns în gară la Bekescsaba ne-o închis în vagoane de dinafară, cu lacăte dar una din uşi nu o fost închisă bine şi pe acolo am băgat copii subţirei să iasă şi să deschidă şi celelate uşi.  Norocul nostrum o fost că o fost cu noi şi Niculiţă Han care ştia vorbi tăte limbile şi o ştiut şi nemţeşte. Dimineaţa o tras pe altă linie lângă noi un tren de nemţi , cu soldaţi şi căpitani şi Niculăiţă a nost o strigat Heil Hitler şi atunci nemţii o întrebat că ce fac cu noi …şi aşa am ajuns să ne ducă  la Tecuci şi nu unde o vrut ungurii.

Pe vremea aia erau la putere legionarii şi în gară la Tecuci ne-o dat apă şi mâncare şi ceai că eram vai de noi. Am ajuns toţi la Petroşani apoi,  da după ce o fost explozia de la mină  unde o murit şi doi din sat de la noi am plecat mulţi la Sebeş. Acolo am lucrat cu tata în fabrica de cherestea. Încă 6 familii din Ianculeşti mai erau cu noi acolo la Sebeş. În vara lui 1944 am venit singur, cu armata, înapoi la Ianculeşti ..la Valea lui Mihai m-am întâlnit cu  divizia  care  o eliberat apoi şi Careiul.  Io am mers pe jos până la Ianculeşi, am dormit pe drum într-o căpiţă de fân şi dimineaţa am intrat în sat. În sat erau numai unguri…ţin minte că l-am văzut pe sergentul Burada care era cercetaş cum era pe dealu de dinainte de cmitir şi atunci l-au puşcat şi o şi murit acolo. Peste tot era plin de arme şi de cai morţi.  Am vrut să merg şi la casa noastră dar era acolo unu cu  şi m-am ascuns..  Am mers şi la Carei, din gară pleca atunci un tren cu răniţi la Bucureşti..era octombrie 1944.  Pe hotar era plin de mine şi trebuia să ai grijă pe unde calci. Am urcat deasupra pe un vagon şi până la Arad aşa am mers. Am  mers la familia mea la Sebeş şi în primăvara lui 1945 am venit înapoi acasă cu toţii.  Încă erau case pline de unguri şi nu vroiau să plece. O delegaţie a plecat la comandament la Oradea şi aşa am primit înapoi casele noastre. Ţin minte că toate casele erau distruse şi nu aveam de nici unele . Armata  a dat la văduvele de război şi la familiile cu cel puţin 7 copii cai pentru arat.

Dumitru Oneţ povesteşte  clar  toate  episoadele tinereţii sale din perioada de tristă amintire care l-a marcat pe viaţă.

Nu sunt singurele sale amintiri pe care ni le-a împărtăşit. Am aflat că balta din Ianculeşti era plină de nuferi de nici nu puteai să vezi luciul apei.  Îşi mai aminteşte şi de faptul că  fiecare familie din Ianculeşti avea pădure la Foieni hotar cu Urziceni şi o parte la Cheja de unde aveau dreptul să taie lemne pentru iarnă.

Din vorbă în vorbă am aflat că fiecare persoană a primit la venirea în Ianculeşti în urma Reformei Agrare 12 iugăre de pământ. Că fiecare dintrei ei şi-a plătit acest pământ.

Dumitru Oneţ şi-a amintit şi de episodul recent din iarna lui 2012 când  primăria Carei a vrut să le ia 10 ha din păşune pentru a planta puieţi de pin negru.

“Aici lângă casa în care stau e altă casă goală şi a venit cineva să ceară în chirie casa pentru 15 oameni din Negreşti Oaş ca  să vină la săpat cu 3 excavatoare ca să pregătească terenul pentru pădurice. Dacă nu era Ciprian aveam deja luată păşunea de la noi”.

Cea mai mare supărare a celui ce a trecut în viaţă prin  multe încercări  este însă situaţia  de dată recentă din sat.

Unde este dreptul nostru, al oamenilor din sat ca să ne alegem pe cine să ne reprezinte la primărie? Numai pe vremea lui Ceauşescu mai veneau aşa numirile de la partid. Cum se poate astăzi aşa ceva? Eu ştiu că în casa mea eu comand şi am ajuns ca în sat la noi să vină altu să comande? E durere mare pe satul nostru. Trebuie să mergem la Bucuresti ca să avem delegat din sat???

Referirile fostului refugiat  au loc pe fondul  neorganizării de către primăria Carei de alegeri libere pentru desemnarea unui delegate sătesc şi impunerea unui consilier  prin schimbarea domiciliului acestuia.

La fel ca  foştii refugiaţi din Lucăceni şi Dumitru Oneţ are o tărie și dârzenie pe care  nu le vezi în ziua de azi la multă lume. La vizita de astăzi a fost prezentă şi Georgiana Trif, o elevă din sat care a dorit să afle  fapte din perioada care nu este cuprinsă în   manualele  școlare de istorie.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu