Bătrâni agresaţi la Pir

• publicat la: 23 August 2016
Bătrâni agresaţi la Pir

În data de 22.08.2016, la ora  04:24, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat prin apel 112 de către un tânăr din comuna Pir, despre faptul că în cursul nopții, persoane necunoscute au pătruns  în locuinţa unei familii din localitate, în scop de jaf.

Ajunși la fața locului, polițiștii Secției Rurale Tășnad au constatat că, prin forțarea ușii de acces, o persoană necunoscută a intrat în jurul orei 03,30 în locuința unei familii  de vârstnici și prin amenințări le-a cerut acestora bani,  lovindu-l pe proprietarul de 84 de ani cu o bâtă în zona capului.

Văzând că nu își atinge scopul, agresorul a lovit-o și pe femeia de 81 de ani aflată în casă, cu bâta, tot în zona capului, după care a părăsit locuinţa fără a lua cu el vreun bun.

Victimelor le-a fost acordată asistență medicală de către personalul de specialitate din cadrul Serviciului de Ambulanță sosit la fața locului.

Poliţiştii au continuat cerectările sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei,  reuşind astfel în scurt timp să identifice  principalul bănuit în comiterea faptei, ca fiind un tânăr de 21 de ani din comuna Pir, care va fi cercetat  sub aspectul săvârșirii infractiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Lasati un comentariu