O dronă pentru Carei. Comunicat

• publicat la: 14 august 2016
O dronă pentru Carei. Comunicat

S.C. Atlas Mapping S.R.L – D, firmă careiană din domeniul topografiei inginerești, regretă disconfortul creat involuntar unor cetățeni ai municipiului Carei și dorește să clarifice o parte a informațiilor apărute, recent, în presa locală, județeană și regională.

Principiile conform cărora ne desfășurăm activitatea sunt profesionalismul, precizia și promptitudinea. Acordăm o atenție deosebită echipamentelor moderne, tehnicilor inovative și metodelor de măsurare topografică de mare eficiență. Una dintre ele este și folosirea sistemelor aeriene, a dronelor topografice.

Măsurătorile efectuate pe teritoriul municipiului Carei, în ultimele câteva zile, se realizează în baza unui contract de prestări servicii încheiat cu Primăria Municipiului Carei. Obiectul acestuia este realizarea unui sistem de date geografice (G.I.S.) necesar pentru întocmirea Registrului Local al Spațiilor Verzi. Existența acestuia este o condiție obligatorie pentru oricare Administrație Publică din România în cazul în care dorește accesarea de fonduri europene.

Instrumentele de zbor folosite colectează numai date din domeniul public și spațiile verzi aflate pe suprafața acestuia.

Temerile careienilor legate de încălcarea intimității sau insinuările de spionaj sunt, din punctul nostru de vedere, absolut nefondate. Datele colectate sunt puncte georeferenţiate, care prin metode specifice și speciale domeniului nostru de activitate, generează produsul final solicitat de Primăria Municipiului Carei.

Datele colectate sunt predate exclusiv Primăriei Carei în baza unor clauze de confidențialitate existente în contractul de prestări servicii aflat în vigoare.

În cazul în care nelămuririle careienilor persistă îi rugăm să se adreseze Primăriei Carei, singura instituție, care poate și are dreptul să ofere informații despre acest proiect .

comunicat  S.C. Atlas Mapping S.R.L – D

 

Dacă Instrumentele de zbor folosite colectează numai date din domeniul public și spațiile verzi aflate pe suprafața acestuia, de ce există clauza de confidenţialitate? Ce secrete ascunde domeniul public din mun.Carei?

Cum poate o dronă să filmeze numai domeniul public  care se întrepătrunde cu cel privat? Dacă drona are cunoştinţe despre  categoria domeniu public şi privat şi poate să facă diferenţa în zbor atunci nu mai era nevoie de acest  tărăboi şi societatea putea oferi direct datele primăriei mun.Carei.

Cine anume din primărie  gestionează filmările care au avut loc deasupra locuinţelor careienilor ne întreabă aceştia?  Câtă încredere pot avea careienii în primăria care ţine oamenii fără adăpost  în condiţii insalubre, cu un robinet în curte pentru igiena zilnică , cu un  angajat la drumuri care răspunde de ei şi cu servirea de agresiuni fizice crunte pentru cei care cer mâncare?

În Republica de la Carei  nu a fost anunţată populaţia de intenţia primăriei de a folosi o dronă pentru …măsurători iar comunicatul primăriei a apărut tardiv, abia după ce locuitorii au semnalat disconfortul. Dacă primăria avea bune intenţii atunci ar fi emis din timp un comunicat, unul corect scris în limba română  şi nu cel apărut în data de 9 august pe pagina de Facebook.

Primăria Carei
9 august la 02:26 ·

La comanda Primăriei Carei, domeniul public al municipiului este măsurat cu drona. În principiu, lucrările vor fi finalizate în această săptămână, lucru care cu ajutorul metodele folosite anterior ar fi durat chiar şi doi ani. Măsurătorilor sunt necesare pentru mai multe proiecte. Din păcate, o parte a locuitorilor sunt nemulţumiţi de activitatea dronei. Acest comunicat este menit să-i liniştească: executantul nu filmează nici întregul municipiu şi nici anumite zone ale acestuia.

Firma care a efectuat filmările a executat un serviciu în baza unui contract de prestări servicii dar  de ce nu face publică primăria care este autorizaţia în baza căreia poate  cere efectuarea de filmări  deasupra  oraşului ce cuprinde şi proprietăţi  private?  Potrivit legii , dronele pot fi operate dacă deţin un certificat de identificare emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau un certificat de înmatriculare ori alt document echivalent emis de către stat.  Chiar în primul articol al ordinului dat de Ministerul Transporturilor  se arată că operarea aeronavelor civile fără pilot, în spaţiul aerian naţional, este permisă doar în zonele în care spaţiul aerian este segregat temporar.  Limita verticală superioară admisă trebuie să fie cu cel puţin 150 de metri sub spaţiul aerian controlat iar pentru înfiinţarea zonei segregate, se trimite o cerere către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, cu cel puţin 45 de zile înainte de data prevăzută pentru începerea activităţii.  Buletin de Carei solicită   primăriei mun.Carei să facă publice autorizaţiile în baza cărora a  comandat aceste filmări şi deasupra locuinţelor careienilor.

Buletin de Carei

 

comentarii

de puiu la 14 august 2016 - 18:31

a filmat si la urziceni sau la viisoara cu fetitele in bikini?
aia e confidential/?

Lasati un comentariu